Video Ofiţeri de poliţie şi angajaţi din penitenciare, PROTEST în Bucureşti

Sindicaliştii din penitenciare protestează joi dimineaţă, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, solicitând condiţii de lucru mai bune şi o salarizare echitabilă.

2586 afișări

Joi dimineaţă, ofiţeri şi agenţi de poliţie şi penitenciare alături de rezervişti militari protestează în faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, începând cu ora 12.00, la sediul Ministerului Justiţiei împotriva inechităţilor salariale şi a discriminării pensionarilor militari.

În data de 8 februarie 2019, începând cu ora 08.30, protestul continuă la Parlament, anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

"Acţiunile de protest se suprapun cu Reuniunea Informală a Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne), la nivel de miniştri, iar prin pichetările comune ale instituţiilor susamintite dorim să atragem atenţia asupra unor probleme care afectează drepturile şi interesele personalului activ şi în rezervă din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Salariile personalului din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost îngheţate prin ordonanţe de urgenţă care au suspendat în mod repetat aplicarea legii cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (L153/2017) şi care au dezechilibrat acest pretins cadru unitar al salarizării în sectorul public prin discriminarea acestui domeniu de activitate", arată sindicaliştii, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Sindicaliştii susţin că, printr-o scamatorie legislativă (OUG 59/2017), pensiile militare au fost reduse cu peste 30%, fiind eliminate de facto drepturi obţinute în vederea pensionării: Semnul onorific "În Serviciul Patriei" (L574/2004), majorarea pentru fiecare an peste vechimea în serviciu minimă necesară pentru pensionare (L223/2015, art. 29 lit b) şi contribuţia individuală suplimentară la pensie (L223/2015, art. 108).

"Pentru personalul în activitate din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională alocaţiile bugetare aferente îmbunătăţirii condiţiilor de lucru şi asigurării dotărilor şi logisticii s-au redus continuu, pentru personalul din penitenciare acestea fiind de 3 ori mai mici în 2019 faţă de 2017 în pofida faptului că bugetul instituţilei a avut un trend crescător. Cerem, aşadar, condiţii de lucru mai bune şi o salarizare echitabilă pentru personalul în activitate şi încetarea discriminării pensionarilor militari. În cazul în care guvernanţii nu vor răspunde pozitiv solicitărilor noastre acţiunile de protest vor continua pe termen nelimitat", potrivit sursei citate.

Protestul este organizat de către Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Federaţia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor şi Forumul Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici