Olanda s-a alăturat oficial grupului de ţări care se opun aderării României la Spaţiul Schengen

Olanda s-a alăturat şi ea oficial grupului de ţări care spun nu aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, confirmarea venind de la Paris, unde s-au aflat în vizită Ben Knapen-ministrul olandez al Afacerilor Europene şi Gerd Leers-ministrul olandez al Imigraţiei şi Azilului, relatează RFI.

127 afișări
Imaginea articolului Olanda s-a alăturat oficial grupului de ţări care se opun aderării României la Spaţiul Schengen

Olanda s-a alăturat oficial grupului de ţări care se opun aderării României la Spaţiul Schengen (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

Gerd Leers invocă, într-un interviu pentru RFI, "o chestiune de încredere", pentru a explica amânarea celor două candidate.

"Olanda a fost dintotdeauna favorabilă aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Ca şi Franţa, suntem însă de părere că în acest moment cele două ţări nu sunt gata să intre în spaţiul de liberă circulaţie. E foarte important să nu ne uităm doar la criteriile stricte definite de Schengen, ci să privim şi alte criterii, cum ar fi combaterea criminalităţii şi a corupţiei. Graniţele acestor două ţări vor fi frontierele externe ale Uniunii Europene şi de aceea trebuie să fim siguri sută la sută, trebuie să existe o încredere totală că aceste două ţări pot combate fluxurile venite din alte ţări, fluxuri de oameni care vor să intre în UE şi care aduc poate cu ei şi elemente corupte sau criminale. Cred că e foarte important să fixăm standarde stricte, pe care să le respecte atât România, cât şi Bulgaria", a declarat Leers.

Întrebat dacă se schimă regulile jocului având în vedere că România şi-a făcut temele impuse de Schengen, demintarul olandez a spus: "Nici gând, nu vrem să schimbăm regulile jocului".

"E vorba doar să facem în aşa fel încât România şi Bulgaria să transmită un mesaj de încredere generală restului de ţări din Uniunea Europeană. Fiţi siguri că în ţara mea, dar şi în celelalte ţări ale Uniunii există o rezistenţă mare faţă de orice elemente care pot veni din exterior cu influenţe criminale. Trebuie deci să fim siguri sută la sută că ţările sunt pregătite să combată aceste elemente criminale. Aşadar, chiar dacă astăzi într-adevăr respectaţi criteriile Schengen, nu le îndepliniţi pe cele necesare pentru a combate corupţia şi criminalitatea. Despre asta vorbim noi, deci nu-i vorba să schimbăm regulile. În plus, e şi pentru binele vostru să spunem O.K., deschidem graniţele doar când sunteţi pregătiţi. Dacă o facem acum, vă asigur că o să vă treziţi cu criminali din toate ţările dimprejur. Deci, fiţi siguri că puteţi să îndepliniţi aceste standarde foarte stricte şi noi bineînţeles trebuie să vă ajutăm", a continuat Leers.

Totodată, oficiaul olandez spune că trebuie găsite căi pentru a stimula Guvernul să implementeze o serie de mecanisme de control, pentru a-şi ameliora legile, pentru a avea echipamentul bun, oamenii bine formaţi şi necorupţi, oameni care să poată pune mâna pe criminali.

"Vrem deci să vă ajutăm s-o luaţi pe calea cea bună, ca să îndepliniţi standardele bune. Ce faceţi însă acum nu e suficient", a precizat sursa citată.

Franţa şi Germania consideră că România şi Bulgaria ar trebui primite în Schengen numai dacă înregistrează progrese în lupta împotriva corupţiei şi în reformarea sistemului judiciar.

Finlanda s-a raliat Germaniei şi Franţei şi a refuzat, la rândul său, intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în cadrul UE, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului finlandez.

Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici