Trei tineri din Olt, arestaţi preventiv după ce au fost prinşi vânzând canabis

Trei tineri din Olt şi Dolj au fost arestaţi, sâmbătă, pentru 30 de zile de magistraţiiTribunalului Olt, după ce cu o zi înainte fuseseră prinşi, în Caracal, în timp ce încercau să vândă aproximativ 300 de grame de canabis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3767 afișări
Imaginea articolului Trei tineri din Olt, arestaţi preventiv după ce au fost prinşi vânzând canabis

Olt: Trei tineri arestaţi preventiv după ce au fost prinşi vânzând canabis (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Reprezentanţii DIICOT Olt au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că cei trei sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc, consum şi introducere în ţară fără drept de droguri de risc.

Vineri după-amiază, ofiţerii Serviciului pentru Compaterea Criminalităţii Organizate Olt, sprijiniţi de poliţiştii caracaleni, au depistat pe strada Craiova, din municipiul Caracal, într-o benzinărie, doi tineri din judeţul Dolj, despre care aveau informaţii că deţin pentru vânzare o cantitate însemnată de droguri. În urma percheziţionării autoturismului în care se aflau tinerii, oamenii legii au descoperit aproximativ 300 de grame de canabis.

Potrivit anchetatorilor, drogurile fuseseră aduse în ţată, în luna noiembrie, din Italia, de către un slătinean învârstă de 22 de ani. Acesta a stabilit, ulterior, împreună cu cei doi doljeni să vândă drogurile cu 45 de lei gramul.

Cei trei, Marian Adrian Botez, din Slatina, Marius Ionuţ Bobocel, din comuna Dioşti, judeţul Dolj, şi Dragoş Marius Stancu, din Craiova, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Olt, vineri seară. Sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, magistraţii Tribunalului Olt au emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele celor trei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici