Video Opt persoane, cercetate pentru prejudicierea statului cu peste 1,4 milioane de lei

Opt persoane, dintre care două arestare preventiv, din Baia Mare, sunt cercetate pentru prejudicierea statului cu peste 1,4 milioane de lei, prin tranzacţii comerciale realizate prin intermediul a zeci de firme fantomă, fiind acuzate de evaziune fiscală.

88 afișări

Marinela C., Rudolf I., Ioan P., Veronica S., Isai O., Cosmin N., Mircea N. şi Simona Ş., cu vârste cuprinse între 27 şi 54 de ani, toţi din municipiul Baia Mare, sunt cercetaţi pentru comiterea evaziune fiscală, complicitate şi instigare la evaziune fiscală, punere în circulaţie fără drept a formularelor tipizate cu regim special, precum şi infracţiunea de sustragere de la efectuarea verificărilor fiscale prin declararea fictivă a sediilor societăţilor comerciale.

Suspecţii nu au înregistrat în documentele financiar-contabile veniturile rezultate din activităţi comerciale şi s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale, au înregistrat cheltuieli fictive în documentele financiar-contabile, în scopul diminuării sursei impozabile, potrivit anchetatorilor.

În 21 mai, poliţiştii ai Serviciului de Investigarea Fraudelor, împreună cu luptători de intervenţie rapidă, au făcut opt percheziţii la domiciliile şi reşedinţele suspecţilor, precum şi la sediile unor societăţi comerciale folosite de către aceştia.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 11 calculatoare, trei laptop-uri, şapte multifuncţionale, patru scanere, 470 de CD-uri şi DVD-uri, 23 ştampile cu sigla unor societăţi comerciale, acte adiţionale şi acte constitutive în original şi fotocopie ale 34 firme inactive sau de tip "fantomă", peste 40 de cotoare cu facturi şi chitanţe ce purtau antetul şi ştampila firmelor de tip "fantomă", acte, evidenţe contabile, bilete la ordin şi file cec, precum şi 3.400 de euro.

"Din probatoriul administrat până în prezent, s-a stabilit că suspecţii derulau operaţiuni comerciale atât direct, cât şi prin interpuşi, fără a înregistra în contabilitate operaţiunile comerciale, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale. După ce acumulau datorii semnificative la bugetul de stat, firmele erau cesionate fictiv pe numele unor persoane cu situaţie materială precară, care acceptau semnarea actelor adiţionale în schimbul unor sume de bani", se mai arată în comunicatul poliţiştilor.

Mai mult, suspecţii întocmeau documente care atestau operaţiuni comerciale nereale în scopul înregistrării de cheltuieli fictive, pentru diminuarea sursei impozabile şi deducerea ilicită a TVA-ului.

Comisarii Gărzii Financiare Maramureş au stabilit un prejudiciu de aproximativ 1.400.000 de lei, doar la patru dintre firmele verificate, urmând ca cercetările şi verificările financiar fiscale să fie extinse la toate societăţile comerciale folosite de suspecţi.

În 22 mai, trei dintre suspecţi au fost reţinuţi, iar duminică, Judecătoria Baia Mare a dispus arestarea preventivă a lui Cosmin M. şi Isai O., iar faţă de Ioan P. a fost luată măsura interdicţiei de a părăsi localitatea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici