Pacient cu arsuri transportat pe ruta Otopeni – Bruxelles de o aeronavă a Forțelor Aeriene Române
Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române s-a desfășurat luni.
MApN a anunțat că „o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat luni, 11 mai, la ora 13.55, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar a unui pacient cu arsuri, pe ruta Otopeni – Bruxelles (Belgia) și retur.”
Misiunea se execută în baza solicitării Departamentului pentru Situații de Urgență și a mecanismelor europene de cooperare aflate în vigoare.
Asistența și echipamentele medicale necesare pe timpul transportului sunt asigurate de specialiști din cadrul SMURD și personal medical din Ministerul Apărării Naționale, a precizat sursa menționată.