Social

Un nou traseu de Via Ferrata, cu un pod înalt de 35 de metri şi lung de 33 a fost inaugurat în Bihor

Potrivit Consiliului Bihor, traseul de 270 de metri are două variante de parcurs. Podul indian lung de 33 de metri este suspendat la 35 de metri înălţime deasupra Văii Cuţilor. Acesta leagă cele două posibile rute, una dintre acestea trecând printr-o peşteră aflată pe versantul drept al văii. Noul traseu are o dificultate de grad […]

Accident la Raliul Braşovului. Un pilot a rămas încarcerat

Potrivit IPJ Braşov, accidentul a avut loc pe DJ 104J, pe sensul de la Şoarş către Rotbav. O maşină care participa la concurs a intrat într-un cap de pod. Reprezentanţii ISU Braşov susţin că, în urma accidentului, copilotul a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă, este conştientă şi prezintă fracturi la ambele picioare, au mai […]

Peste 90% din români îşi planifică o vacanţă în această vară STUDIU

Confom unui studiu realizat în luna martie de către platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro, vaccinarea va avea un impact pozitiv asupra deciziei de a călători în România. În contextul în care tot mai mulţi români sunt vaccinaţi, iar imunitatea nou dobândită ar putea duce la scăderea ratei de infectare, hotelierii din ţară se pregătesc pentru […]

Noile restricţii anti-COVID, schimbare de ultim moment. Explicaţiile Grupului de Comunicare Strategică

Noile măsuri sunt raportate la incidenţă, fapt pentru care, după publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial, vineri după-amiază, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă urmează să constate încadrarea în limitele incidenţei în termen de 48 de ore. Acest lucru se petrece pe baza datelor transmise de DSP-uri, pentru fiecare localitate, comitetelor pentru situaţii de […]

Schimbare de ultim moment: Noile restricţii nu mai intră în vigoare din acestă seară. Data de la care vor fi implementate

Premierul Florin Cîţu anunţă că restricţiile prevăzute în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă intră în vigoare de duminică, 28 martie, din cauza timpului scurt de implementare.

Greva de la Metrou. Metrorex, plângere la DIICOT în cazul angajaţilor blocaţi la metrou

Poliţia Română a transmis că vineri a fost primită o sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. 1 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului. Sesizarea a fost înaintată, de urgenţă, DIICOT. „Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a declanşat cercetări, conform art.218 […]

Greva de la Metrou. Ministrul Transporturilor a depus plângere la DNA împotriva celor care au blocat metroul

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a depus plângere la DNA împotriva celor care au blocat metroul. Drulă anunţă că a depus plângerea penală împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureştean pentru zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu, trafic de influenţă, folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, folosirea de către liderii sindicali a influenţei şi autorităţii în […]

Introducerea testării rapide COVID-19 în farmacii ridică noi probleme

În curând, românii vor putea afla dacă au sau nu COVID-19 chiar la farmacie. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, spune că acesta e un pas înainte pentru testarea în masă, dar farmaciştii nu văd propunerea cu ochi buni.  Anda Vija, care are două farmacii în Timişoara, crede că decizia ministrului este una pripită. „Unde se întâmplă […]

Circulaţia la Metrou, blocată de protestul sindicaliştilor. Explicaţiile Metrorex despre contractele de muncă încetate din 9 martie

Conducerea Metrorex anunţă că încetările contractelor individuale de muncă ale salariaţilor Metrorex SA din data de 9 martie până în prezent au fost doar ca urmare a prezentării deciziilor de pensionare la limită de vârstă sau ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare, având în vedere condiţiile speciale de muncă în care angajaţii de […]

Rata de infectare în Ilfov depăşeşte 8 la mie. În Bucureşti, incidenţa a crescut şi se apropie de limita la care se impun restricţii suplimentare

Oraşul Bucureşti şi 11 judeţe rămân vineri în scenariul roşu. În Capitală sunt 1.286 noi cazuri, iar în Ilfov 308. Judeţele în care a scăzut rata de infectare sunt Arad şi Timiş.

CORONAVIRUS 26 martie. Situaţia pe judeţe. Peste 1.200 de cazuri în Bucureşti. Rata de infectare este în creştere. Judeţele cu cele mai multe cazuri. LISTA completă

Până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 926.310 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 830.270 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.516 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID […]

Paşte 2021. Ritualuri religioase anulate în Săptămâna Sfântă. Mesajul Episcopului de Iaşi, Iosif Păuleţ, către parohiile Diecezei

Episcopul de Iaşi susţine că a dorit să scrie scrisoarea astfel încât sărbătoarea să nu fie lipsită de demnitate, dar nici să nu reprezinte o ocazie care să pună în pericol siguranţa credincioşilor. PS Iosif Păuleţ îi anunţă pe preoţi cum vor fi organizate ceremoniile. „Celebrările pascale vor fi organizate cu observarea recomandărilor amintite în […]

DESCARCĂ AICI. Noile declaraţii pe proprie răspundere pentru deplasarea în intervale orare cu restricţii

Autorităţile au publicat modelele de adeverinţă de la angajator, respectiv de declaraţie pe proprie răspundere pentru cele două intervale orare de restricţionare care vor fi necesare începând de astăzi.

Greva de la Metrou. PSD, despre liderul sindicatului de la metrou: ”Orice legătură cu Ion Rădoi a încetat în urmă cu 13 ani”

Orice legătură cu Ion Rădoi a încetat în urmă cu 13 ani, iar trimiterile făcute de Florin Cîţu la apartenenţa politică, cu scopul de a insinua că protestele de la metrou ar avea un substrat politic, reprezintă o tentativă de manipulare a opiniei publice, transmit social-democraţii. „Prim-ministrul Cîţu trebuie să înceteze imediat insinuările că protestele […]

Greva de la Metrou. Marcel Ciolacu: ”Ce se întâmplă la metrou nu are legătură cu PSD, ci reprezintă doar o petardă a Coaliţiei”

Marcel Ciolacu spune că pentru a acoperi haosul provocat de noile restricţii anunţate joi aseară, liderii Coaliţiei dau vina pe PSD pentru greva spontană de la metrou.   ”Pentru a acoperi haosul provocat de noile restricţii anunţate aseară, pentru a-şi acoperi lipsa de soluţii, liderii Coaliţiei au ieşit azi, în haită, să spună că <PSD […]

Simulare BAC în cifre: Judeţele unde doar 20% din elevi au participat la probe

Simularea probelor scrise pentru examenul de bacalaureat s-a desfăşurat în perioada 22 – 25 martie 2021. Luni a avut loc proba scrisă la Limba şi literatura română. Au fost prezenţi 112.153 de elevi. Nu au putut participa elevi din 78 de unităţi de învăţământ liceal, aflate în localităţi în care rata incidenţei cumulate la nivelul […]

Greva de la Metrou. Sindicaliştii blocaţi la metrou refuză discuţiile. Prefectul Capitalei i-a chemat la dialog social

Sindicaliştii blocaţi de mai bine de şase ore la metrou în staţia Unirii refuză discuţiile, a declarat, vineri, prefectul Capitalei, Alin Stoica. El spune că a convocat o şedinţă de dialog social la ora 13.30, la sediul Prefecturii. Prefectul Capitalei a spus că nu ştie ce cer sindicaliştii blocaţi la metrou, pentru nu au dorit […]

Bucureştiul, paralizat de greva de la Metrou. Peste 250.000 de călători au rămas dimineaţă fără transport

Peste 250.000 de călători mergeau zilnic cu metroul din Bucureşti, potrivit calculelor ZF pe baza celor mai recente date furnizate de Metrorex. Toţi au rămas, vineri dimineaţă, fără acest mijloc transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan.

Cornelia Catanga a murit, infectată cu SARS-CoV-2. Artista s-ar fi tratat singură pentru COVID-19, cu Ivermectină

Cornelia Catanga a murit, vineri dimineaţa, în jurul orei 4. Artista, infectată cu SARS-CoV-2, a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în cursul zilei de joi. Catanga era în stare gravă şi a fost adusă de o ambulanţă.   Vineri dimineaţă, jurnalista Mara Bănică a anunţat pe Facebook moartea artistei, postare care a […]

Bucureşti: O urmărire s-a încheiat prost. Fugarul, proiectat pe geamul maşinii în urma impactului

Incidentul s-a produs în Bucureşti. Un echipaj al Poliţiei Rutiere aflat în intersecţia străzilor Barbu Văcărescu şi Fabrica de Glucoză a încercat să oprească o maşină care se deplasa către bulevardul Pipera. Şoferul nu a oprit autoturismul şi, în timpul urmăririi, pe strada Alexandru Şerbănescu a lovit altă maşină şi un stâlp de beton. În […]

Mecanicii de locomotivă, alături de sindicaliştii de la Metrorex: „Diminuarea salariilor lucrătorilor din Metrorex este în contradicţie cu legea”

Oamenii trebuie puşi înaintea intereselor politicianiste, spun sindicaliştii de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, care sunt de acord cu greva de la Metrorex şi cer Guvernului să îşi ia în serios rolul.

Un medic din Galaţi, mesaj pentru Arafat: Să nu mai tratăm infecţia cu SARS-CoV-2 ca pe un incendiu

Medicul gălăţean Valentin Boldea i se adresează şefului DSU, Raed Arafat, considerând că din cauza psihozei create, numeroşi oameni mor de alte boli şi nu de Covid. „Pentru liderul medical al pompierilor întreb când începem să tratăm infecţia cu SARS-CoV-2 ca pe o boală oarecare şi nu ca pe un incendiu. Nu de alta, dar […]

VIDEO Diana Şoşoacă, la tribunal pentru a apăra Arhiepiscopia Tomisului. La ieşire, senatoarea a primit o icoană

Diana Şosoacă a fost prezentă pe data de 25 martie, de Buna Vestire, la Tribunalul Constanţa, la un nou termen în procesul în care Arhiepiscopia Tomisului a cerut instanţei permiterea accesului credincioşilor în biserici, la oficierea slujbelor.   După ce a dansat pe melodia celor de la Pink Floyd fără mască, ea a fost întâmpinată cu […]

Greva de la Metrou. Nicuşor Dan, despre protestul de la metrou: ”Bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că STB a suplimentat mijloacele de transport la suprafaţă: „Înţeleg dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”. „În condiţiile grevei de la metrou din această dimineaţă, ADITPBI prin STB a suplimentat mijloacele de transport la suprafaţă, astfel încât […]

Paşaport COVID-19 pentru intrarea în baruri şi restaurante în Marea Britanie? Ce spun autorităţile britanice

Marea Britanie nu are planuri imediate de a utiliza certificatele COVID-19 pentru a controla intrarea în baruri, restaurante şi alte locaţii atunci când li se va permite redeschiderea în interior, în luna mai, a declarat ministrul Robert Jenrick.

Greva de la Metrou. Primarul Sectorului 6, despre liderul de sindicat care conduce protestul: ”Nederanjat timp de 30 de ani”

Ciprian Ciucu atrage atenţia asupra termenului folosit pentru greva de la metrou: „Incredibil.”. Personajul acela de la sindicatul din Metrorex ”îşi permite să ducă o mână de oameni în <subteran>.” Primarul Sectorului 6 spune că toată această grevă este pentru ca liderul de sindicat să „îşi arate el forţa şi să îşi păstreze privilegiile”, doar […]

Europarlamentarul Victor Negrescu: UE are o strategie în ceea ce priveşte educaţia digitală. În România în pandemie 1 milion de copii nu au mai avut acces la educaţie

Parlamentul European le solicită statelor membre măsuri concrete pentru a asigura accesul tuturor la educaţie digitală în perspectiva noului val al pandemiei, conform raportului eurodeputatului Victor Negrescu aprobat de legislativul european.

Clotilde Armand, despre protestul spontan de la metrou: „Şantajul Mafiei a ajuns şi la metrou”

Primarul Sectorului 1 al oraşului Bucureşti, Clotilde Armand, îi atacă pe sindicaliştii care au declanşat greva de la metrou: „Şantajul Mafiei a ajuns şi la metrou, astfel de gesturi de şantaj sunt de netolerat”, a spus edilul. Poziţia primarului Sectorului 1 a apărut pe Facebook. „Şantajul Mafiei a ajuns şi la metrou. Cei care blochează […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Capitaliştii comunismului: un gestionar condamnat la moarte în 1971, mînă în mînă cu un maior de securitate

Vineri, 3 octombrie 1975, de la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti pleca o cablogramă secretă, semnată ”Barnes”, cu următorul conţinut: ”Pedeapsa capitală este aplicată în mod ocazional în România, dar în mod diferit, de obicei ca lecţie atunci cînd corupţia a fost văzută ca depăşind normele obşnuite din Balcani”.

Restricţii în Bucureşti. De când intră în vigoare. Noile măsuri pentru combaterea pandemiei de COVID-19, implementate de CMBSU

UPDATE Schimbare de ultim moment: Noile restricţii nu mai intră în vigoare din acestă seară. Noua dată de la care vor fi implementate Premierul Florin Cîţu anunţă că restricţiile prevăzute în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă intră în vigoare doar duminică, din cauza timpului scurt de implementare. Ştire iniţială  Conform măsurilor decise la nivel […]

În ce condiţii se închid sălile de fitness şi magazinele

Magazinele se închid la ora 18.00 şi intră în vigoare restricţii de deplasare de la ora 20.00 acolo unde incidenţa este de peste 7,5 la mie toată săptămâna, iar acolo unde incidenţa este de peste 4 la mie, restricţiile sunt doar pentru weekend, a anunţat, joi seara, Raed Arafat.

Măsuri urgente luate la STB din cauza grevei de la metrou. Compania cheamă angajaţii de acasă

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a luat măsuri de suplimentare a capacităţii de transport, din cauza grevei de la metrou şi cheamă angajaţii liberi de acasă pentru a menţine în traseu vehiculele programate să se retragă.

Cornelia Catanga, cântăreaţa de muzică lăutărească, a murit din cauza COVID-19

Cornelia Catanga a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în cursul zilei de joi, fiind infectată cu SARS-CoV-2, în stare gravă, adusă de o ambulanţă. Din cauza stării critice şi a comorbidităţilor, Cornelia Catanga a murit, vineri dimineaţa, în jurul orei 4. CITEŞTE AICI: Cornelia Catanga a murit, infectată cu SARS-CoV-2. Artista s-ar fi […]

Iohannis la CE: ”Certificatul digital să nu creeze discriminări, să nu afecteze libertatea de mişcare”

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene (UE) au discutat, la reuniunea Consiliului European, despre situaţia actuală şi evoluţiile relevante privind pandemia de COVID-19, despre Piaţa Internă, cu accent pe politica industrială şi domeniul digital. Şefii de stat şi de guvern au avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la situaţia din Mediterana de […]

Ion Cristoiu: Noile măsuri luate de Guvern împotriva Pandemiei ţin de o Apocalipsă funcţionărească

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că unul dintre motivele pentru care românii nu vor lua în seamă noile măsuri anti-pandemie, anunţate joi de Guvern, este lipsa manifestării unei îngrijorări reale a autorităţilor faţă de pericolul coronavirusului, iar introducerea unui indicator la care se raportează aceste măsuri creează impresia unor decizii luate doar ca să fie. Redăm […]

Protest spontan la Metrou. Greviştii s-au blocat în subteran | Situaţie tensionată: Bode, ministrul de Interne, cere efectivelor MAI să aplice legea pentru a elibera metroul. LIVE TEXT

UPDATE 14.30 Bode, ministrul de Interne, spune că protestul celor de la Metrou e ilegal. Ministrul mai afirmă că a cerut deja efectivelor MAI să aplice legea pentru că nu poate fi acceptat ca „cineva să îşi bată joc de sute de mii de români”.   UPDATE 12.20 Prefectul Capitalei, Alin Stoica, i-a chemat pe reprezentanţii Metrorex […]

Pacienţii COVID-19 pot fi trataţi şi de medici de alte specialităţi

Pacienţii COVID-19 pot fi trataţi şi de medici care nu sunt infecţionişti sau ATI-şti.  Fără să conteze specializarea acestora, şi fără ca ei să răspundă pentru eventuale daune sau prejudicii, atât timp cât respectă protocoalele.  „Au fost situaţii de spitale pluridisciplinare care erau strict COVID-19 şi în care toate specialităţile medicale trebuiau să îngrijească pacienţi […]

Lista actualizată ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. IATĂ ţările în care se impune carantină la sosirea în România

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat joi lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar Raed Arafat a anunţat că Marea Britanie a ieşit din lista galbenă.

Florin Cîţu şi Raed Arafat au anunţat noile restricţii COVID-19 stabilite în urma şedinţei de Guvern. Buna Vestire vine cu noi reguli pentru români

Premierul Florin Cîţu, secretarul de stat Raed Arafat şi miniştrii Sănătăţii, Vlad Voiculescu, Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi Afacerilor Interne, Lucian Bode, au susţine o serie de declaraţii de presă djoi seara, după şedinţa de Guvern în care s-au decis noile restricţii anti COVID-19.