Social

Tătaru, la 5 ani după Colectiv: Avem tot 23 de paturi pentru aceşti pacienţi

„Astăzi se împlinesc 5 ani de la tragedia Colectiv. În fiecare an, la această data gândul nostru se îndreaptă la tinerii care şi-au pierdut viaţa în acel cumplit accident, către familiile îndoliate ale acestora, dar şi către cei care au supravieţuit. După 5 ani, lucrurile pentru tratarea <marelui ars> în sistemul sanitar s-au schimbat, dar […]

Studiu: Numărul atacurilor cibernetice a crescut cu 150% în comparaţie cu anul trecut

Studiul a evidenţiat faptul că numărul atacurilor cibernetice a crescut în trimestrul al treilea al acestui an cu 150% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Totuşi, numărul atacurilor înregistrate în 2020 este în scădere. În trimestrul al treilea sunt cu 73% mai puţine atacuri decât în trimestrul al doilea. Restricţiile cauzate de pandemie […]

În Constanţa se va furniza căldură din 1 noiembrie

Primarul municipiului Constanţa a dispus ca R.A.D.E.T. să înceapă lucrările necesare pornirii căldurii, astfel încât la data de 1 noiembrie să beneficieze de căldură toţi consumatorii racordaţi. Decizie a fost luată după ce temperaturile nocturne exterioare au scăzut la nivelul la care se impune pornirea încălzirii locuinţelor în municipiul Constanţa. Orice disfuncţionalitate apărută cu privire […]

Timişoara va fi Capitala Europeană a Culturii în 2023

„E oficial: #timisoara2023 -Capitala Europeana a Culturii. Comisia CULT a Parlamentului European a votat azi, 29 octombrie, propunerea Comisiei Europene de a extinde anul exercitării titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timişoara în 2023, pentru Novi Sad în 2022 şi pentru Elefsina în 2023, iar pentru cele 2 oraşe Capitale Europene ale Culturii de […]

Ritm accelerat pentru angajaţii români. Candidaţii îşi doresc joburi noi

Companiile au înregistrat cu 73% mai multe aplicări la joburi comparativ cu octombrie 2019. Angajaţii din domeniul financiar au fost cei mai activi în căutarea unui nou job, în ultima lună. La nivelul întregii pieţe, candidaţii au căutat în octombrie noi oportunităţi profesionale într-un ritm mai accelerat cu 5% faţă de luna precedentă, iar comparativ […]

MApN lansează o platformă dedicată contracarării ştirilor false

„Inforadar – Portalul Ştirilor Corecte, platforma Ministerului Apărării Naţionale dedicată contracarării ştirilor false, a fost lansată vineri, 30 octombrie, în spaţiul virtual, cu ocazia sărbătoririi a 27 de ani de la înfiinţarea Direcţiei informare şi relaţii publice a MApN”, anunţă MApN. Potrivit sursei citate, portalul, disponibil pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale la adresa […]

În luna septembrie 2020, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,2%

Pe fondul reluării treptate a activităţilor, prin relaxarea eşalonată a restricţiilor, ȋn contextul pandemiei COVID19, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna septembrie a anului 2020 s-a redus la 471 mii persoane, faţă de 479 mii persoane, anunţă INS. Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,1 puncte procentuale pe […]

Trei persoane au fost rănite în urma unei explozii la o fermă din Insula Mare a Brăilei

Potrivit reprezentanţilor ISU Brăila, incidentul a avut loc în jurul orei 22.00. O persoană a anunţat la numărul unic de urgenţă 112 că la ferma Vişani din Insula Mare a Brăilei a avut loc o explozie. Din cauza acesteia trei angajaţi ai fermei au fost răniţi, iar la faţa locului au fost trimise patru echipaje […]

Şapte cutremure s-au produs în România în ultimele 24 de ore

UPDATE Cutremur de suprafaţă în Cluj Un cutremur cu magnitudinea 2,4 a avut loc vineri în Cluj, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare şi pentru Fizica Pământului (INCDPF) Seismul s-a produs la ora 12.47 în judeţul Cluj, la adâncimea de 3 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 60 km N de Cluj-Napoca, 147 […]

Colectiv: Cinci ani de la tragedia care ar fi trebuit să schimbe România

În 30 octombrie 2020 se împlinesc 5 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, […]

Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova are o nouă zonă ATI COVID-19. Deşi secţia de Terapie Intensivă a fost extinsă, mai e nevoie de personal medical

Craiova va avea încă 10 paturi de ATI pentru pacienţii COVID-19 în stare gravă. Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a fost extinsă de la 24 de paturi, la 34. Laurenţiu Ivanovici, managerul spitalului, spune că noua zonă ATI COVID-19 va fi funcţională într-o săptămână. Asta, dacă se va găsi personal […]

UPDATE: Cei trei medici infectaţi cu SARS-CoV-2 care au fugit din spital au fost găsiţi

UPDATE 8:40: Cei trei medici au fost găsiţi Cei trei medici bolnavi de COVID-19, care au fugit din spitalul judeţean Târgu Jiu, au fost găsiţi. Poliţiştii au descoperit că este vorba despre trei femei, cu vârste cuprinse între 31 şi 55 de ani. Femeile au fost găsite acasă şi au fost duse cu ambulanţa înapoi […]

5 ani de la Colectiv, comemoraţi cu Piedone primar la Sectorul 5

România comemorează azi cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 65 de tineri şi-au pierdut viaţa. În acest timp, procesul e abia la jumătate, iar Cristian Popescu Piedone, primar al Sectorului 4 la momentul tragediei, este noul primar al Sectorului 5. În lipsa unei sentinţe finale la cinci ani de la […]

Sindicaliştii din sănătate cer suspendarea malpraxisului pe perioada pandemiei

Vor să nu răspundă pentru faptele lor. De data asta nu este vorba despre imunitatea parlamentarilor, ci despre cei din sistemul sanitar. Federaţia Solidaritatea Sanitară din România cere suspendarea malpraxisului şi introducerea imunităţii pentru cadrele medicale în timpul pandemiei. Pe scurt, vor să nu aibă nicio vină dacă se întâmplă ceva. Sindicaliştii spun că din […]

Gigi Căciuleanu, manifest împotriva globalizării tâmpeniei: „Virusul, un pretext al unei tâmpiri organizate”

În direct prin Zoom, dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu a vorbit în emisiunea Marius Tucă Show despre coronavirus şi celelalte probleme cu care se confruntă omenirea, inclusiv Parisul, oraşul în care se află.  Artistul e de părere că trăim o păcăleală generală şi spune că nu trebuie să ne fie teamă să ne apărăm de […]

Artistul Dan Bittman: „În Suedia, masca e opţională. Noi nu luăm decât lucrurile rele”

Declaraţiile solistului de la Holograf au devenit virale în mediul online şi au stârnit un val de reacţii. Invitat de Marius Tucă în studioul Aleph News, cântăreţul a dat exemplul Suediei, unde masca e opţională. Artistul a ridicat un semn de întrebare şi în privinţa altor nereguli bătătoare la ochi. „Cârciumile sunt deschise până la […]

AVERTISMENTUL experţilor ONU: Pandemiile se vor înmulţi şi vor ucide mai mulţi oameni: ”Vor apărea mai des, se vor răspândi mai repede”

Dacă nu există o transformare radicală a sistemului economic, pandemii precum Covid-19 se vor înmulţi şi vor cauza mai multe decese, avertizează joi, 29 octombrie, experţii ONU în biodiversitate (IPBES), amintind de imensul rezervor de viruşi necunoscuţi din lumea animalelor.   „Fără strategii de prevenire, pandemiile vor apărea mai des, se vor răspândi mai repede, […]

Jandarmul din Sibiu, mort de COVID-19, era coronasceptic şi anti-mască până s-a îmbolnăvit

Jandarmul sibian, care a murit miercuri seara infectat cu SARS-CoV-2 nu a crezut în virus până nu s-a îmbolnăvit. El posta pe Facebook mesaje prin care punea la îndoială existenţa COVID-19 şi chiar întreba câţi bani pot fi luaţi pentru ca cineva să afirme că are COVID. „A naiba treabă, nu are COVID niciunul de […]

VIDEO Imagini rare cu mai multe capre negre care se hrănesc pe o stâncă din Retezat

Imaginile rare cu câteva capre negre cocoţate pe stâncile din Parcul Naţional Retezat au fost înregistrate de o cameră Romsilva. Cel puţin patru capre apar în imagini înregistrate de la mică distanţă. Animalele se hrănesc cu muşchi şi licheni, până în momentul în care una din ele le dă semnalul de alertă şi dispar rapid […]

România vrea să fie în pas cu Vestul Europei şi începe procesul de digitalizare a instituţiilor ca tu să nu mai stai la cozi

Groza că trebuie să mergi la toate instituţiile statului ca să îţi rezolvi un singur lucru, stând la cozi nesfârşite, s-ar putea să se termine. Autoritatea pentru Digitalizarea României a înfiinţat Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală care are ca scop să aducă ţara noastră la acelaşi nivel cu ţările din Vestul Europei. Practic cu ajutorul […]

O femeie de 84 de ani, din Suceava, a fost violată şi tâlhărită de propriul ginere. Bărbatul a fost reţinut

Incidentul s-a produs pe 22 octombrie în comuna suceveană Valea Moldovei. O femeie în vârstă de 84 de ani ar fi fost violată, bătută şi tâlhărită chiar de ginerele ei, un bărbat de 52 de ani. Victima a anunţat incidentul la Poliţia patru zile mai târziu, iar presupusul agresor a fost reţinut de poliţişti miercuri. […]

Universităţile din România sunt încă departe de performanţe. Clasamentul Times Higher Education menţionează doar câteva dintre ele

Universităţile din România sunt cam timide în ceea ce priveşte apariţiile în clasamentele internaţionale. Potrivit noului clasament al Times Higher Education, realizat pe domenii de studiu, învăţământul universitar românesc este cel mai bine reprezentat de Universitatea Babeş-Bolyai. Apare în clasament de nouă ori şi este singura pe care o regăseşti şi la specializări precum Educaţia […]

Tezele, esenţiale pentru evaluarea elevilor? Cum funcţionează sistemul şcolilor britanice: Accentul nu se pune pe note, ci pe înţelegerea lecţiilor

Ştii deja că posibilitatea anulării tezelor a creat mare vâlvă zilele astea printre profesori, elevi şi chiar părinţi. Hai să îţi prezint şi cum e cu sistemul de evaluare în şcolile care urmează curricula britanică. Holly este elevă în clasa a XII-a la International School of Bucharest şi spune că nu se stresează mai deloc […]

Nosocomialele din spitale rămân ascunse. La 5 ani de la Colectiv, infecţiile intraspitaliceşti încă sunt un motiv de îngrijorare

Ai auzit expresia “te duci cu o boală la spital şi te alegi cu mai multe.”  Ei bine, ai motive să îngrijorezi. Aminteşte-ţi de răniţii în incendiul de la COLECTIV. Mulţi dintre ei au făcut complicaţii din cauza infecţiilor luate din spital. O arată chiar raportul Ministerului Sănătăţii în acel caz. De atunci nu s-au […]

Din tragedia Colectiv, doar tinerii au învăţat ceva. Se împlinesc cinci ani de doliu, dar şi de revoltă

La 5 ani de la tragedia din Colectiv, tragem din nou linie. Cinci ani de doliu, dar şi de revoltă, şi o lecţie din care autorităţile nu au învăţat mare lucru. Şi nu ţi-o spun eu, ci sociologul şi profesorul Marin Burcea. „Cele care au învăţat cel mai puţin, din păcate, sunt tot autorităţile statului. […]

Omega 3, aliat de nădejde pentru persoanele cu afecţiuni cardiovasculare. Iată câteva alimente care îţi protejează inima

La fiecare 30 de minute, un român suferă un infarct miocardic. Şi din ce în ce mai mulţi tineri între 20-45 de ani ajung la spital cu infarct. Însă, o echipă de cercetători din Spania are veşti bune. Poţi mânca ceva gustos, care îţi ajută inima. Consumul regulat de alimente bogate în acizi graşi Omega […]

Veşti bune. Un ieşean a salvat nouă persoane după ce a donat de trei ori plasmă convalescentă Covid 19

Donatorul ieşean a venit de trei ori la Centru de Transfuzie şi de fiecare dată i-au fost recoltate câte 600 de mililitri de plasmă. Unităţile obţinute au ajutat la salvarea a nouă pacienţi Covid în stare gravă. „Mulţumim donatorului de plasmă convalescentă COVID-19 care s-a prezentat astăzi pentru a treia oară la CRTS Iaşi dorind […]

CORONAVIRUS 29 octombrie. Situaţia pe judeţe. Capitala are peste 1.000 de cazuri. 21 judeţe au trecut de o sută de cazuri, fiecare. LISTA completă

  În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.169.978 teste. […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 29 octombrie. 6.481 noi îmbolnăviri şi 83 decese raportate în 24 de ore. Bilanţ COVID-19

Bilanţ România Coronavirus 29 octombrie Pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 163.852 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate […]

Un operator aerian a inaugurat noua bază operaţională în Bacău. 13 rute spre şase ţări

De asemenea, pentru a sărbători lansarea noii baze, compania a creat o ofertă constând în 5.000 de bilete pentru 39 RON/8,99 EUR pe zboruri selectate din şi spre Bacău, călătoria urmând să aibă loc până pe 27 martie 2021. Baza Wizz Air din Bacău va asigura conexiuni prin 13 rute în reţeaua extinsă a companiei: […]

Zeci de percheziţii la traficanţi de droguri din vestul ţării. Gruparea vindea droguri elevilor

Poliţiştii, poliţiştii de frontieră şi procurorii DIICOT Severin, au efectuat 21 de percheziţii domiciliare, în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu şi efectuarea de operaţiuni ilicite cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv. Din cercetări a reieşit că, începând […]

Pandemia poate afecta bebeluşii. Nu fii stresată dacă nu vrei copii cu ADHD sau dependenţe

Dacă aştepţi un copil să ştii că pandemia este un pericol şi pentru fătul încă nenăscut. Stresul mamei determină niveluri ridicate de cortizol, care străpunge placenta şi ajunge la copil. Acest hormon de stres este dăunător pentru structurile importante din creier, mai ales în perioada de formare a fătului. După naştere, bebeluşul poate avea de […]

Un eventual lockdown ar putea ocoli sărbătorile de iarnă. Condiţii de carantină pentru cei care revin în România de Crăciun

Întrebat dacă există posibilitatea instaurării unui lockdown cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Tătaru a răspuns: „Nu avem în discuţie acest lucru. La fiecare unitate locală se aplică restricţiile, când e cazul. În ce-i priveşte pe românii care vor să vină acasă de sărbători, conform ministrului Sănătăţii, condiţiile rămân neschimbate. „După cum ştiţi, sunt acele condiţii. […]

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că România e pregătită: „Avem reţeaua de distribuţie a vaccinului împotriva Covid-19”

România are pregătită reţeaua de distribuţie a vaccinului împotriva Covid-19, atunci când va ajunge în ţară, la finele acestui an sau la începutul anului viitor, a declarat, joi, la Constanţa, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Colectiv – După cinci ani de zile, se aud încă strigăte. Vinovaţii întârzie să apară, iar autorităţile „ nu sunt nici acum pregătite pentru aşa ceva”

Cinci ani au trecut de la incidentul -macabru- Colectiv. Ştii că oamenii au ieşit în stradă şi au strigat în tandem cu victimele care strigau de durere pe paturile de spital.  Apropiaţii celor care şi-au pierdut viaţa pe 30 Octombrie 2015 sunt prezenţi şi acum. Nu au plecat, ci luptă în continuare  pentru a-i face […]

Blue Air introduce în orarul de vară, din 28 martie 2021, o cursă zilnică pe ruta Bucuresti – Frankfurt

Blue Air introduce în orarul de vară, din 28 martie 2021, o cursă pe ruta Bucuresti – Frankfurt şi va opera zboruri zilnice către această destinaţie. Zborurile sunt deja disponibile pentru rezervare pe flyblueair.com. În cadrul Orarului de Vară 2021 (28 martie – 30 octombrie), Blue Air va opera servicii zilnice. Blue Air operează avioane […]

Vaccin împotriva noului coronavirus: 52% dintre români s-ar vaccina

Dacă apare un vaccin împotriva noului coronavirus, 52% dintre români declară că s-ar vaccina, conform unui studiu. În schimb, 20% dintre români au declarat că le-a fost afectată negativ încrederea în vaccinare de pandemia COVID-19. 67% dintre respondenţii studiului realizat în septembrie de Cult Market Research la iniţiativa Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din […]

Cele 24 de boli pentru care se instituie izolare acasă sau în spitale. LISTA completă, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat o hotărâre privind lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliu sau în spital. Documentul stabileşte lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora. În această listă a […]

Percheziţii la CFR şi la o firmă de pază a lui Remus Rădoi, zis „Codiţă”. Prejudiciul cauzat este de peste 1.600.000 de lei

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, efectuează zece percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţul Olt, la sediul unei instituţii publice şi la domiciliul şi sediile mai multor persoane. Din […]

VIDEO Explozie puternică în centrul oraşului Galaţi. Mai multe apartamente au fost distruse şi cel puţin o persoană e grav rănită

Explozia a avut loc joi şi a fost provocată de o scurgere de gaze. Cel puţin o persoană are nevoie de îngrijiri medicale. Deflagraţia a provocat pagube importante, fiind afectate mai multe apartamente şi spaţii comune din imobil. Persoanele care locuiesc în blocul afectat au ieşit în stradă imediat după producerea exploziei. Zgomotul produs de […]