Social

Restricţii pe Autostrada Soarelui pe sensul către litoral

Circulaţia este restricţionată pe banda de urgenţă şi banda unu ale Autostrăzii Soarelui, pe sensul către litoral, la Feteşti, din cauza unor lucrări. Restricţii sunt şi pe sensul către Capitală, la Cernavodă şi Peştera.

Admitere la facultate 2020. Universitatea de Vest organizează centre de admitere în 8 oraşe din ţară

Absolvenţii de liceu care vor să urmeze Universitate de Vest din Timişoara pot da admiterea nu numai în centrele din Timişoara, dar şi în 8 oraşe din Arad, Alba, Bihor, Caraş Severin, Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi.

Criminalul Ion Turnagiu, care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi, a murit

Ion Turnagiu, recidivistul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi, la un an după ce a fost eliberat din închisoare, a murit, luni noapte, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin. Bărbatul a fost internat în spital în data de 25 iunie, după ce a încercat să se sinucidă, în arestul […]

STUDIU Ce afecţiuni neurologice severe pot dezvolta pacienţii cu COVID-19

Deşi problemele respiratorii reprezintă cea mai mai întâlnită complicaţie în rândul pacienţilor cu COVID-19, sunt şi cazuri de afecţiuni neurologice grave pe care le dezvoltă unii dintre bolnavi.      Un studiu recent, realizat în luna aprilie, în spitalele din Marea Britanie arată că unii pacienţi suferă infarct, simptome  asemănătoare demenţei şi delir.    Pe […]

Câţi bucureşteni au Covid-19 în urma testării în masă, în proiectul primăriei „Sunt imun la Covid”. Date anunţate de Firea

Un număr infim de oameni au fost depistaţi că au Covid-19 în Bucureşti. Potrivit primarului general, 4 persoane din 4.600 care au participat la testarea din Capitală au rezultate pozitive la coronavirus.  „Din 11.000 de bucuresteni înscrişi în programul de testare cu PCR, au fost 4.600 de teste deja efectuate şi din acestea doar 4 […]

Italia nu se mai află în topul preferinţelor migranţilor care solicită azil

Pentru prima dată din 2015, numărul cererilor de azil au crescut în Uniunea Europeană începând cu 2019. Majoritatea solicitanţilor s-au îndreptat către ţări precum Marea Britanie, Islanda, Liechtenstein sau Norvegia. Pandemia de coronavirus a întrerupt fluxul migrator, dar se estimează că acesta va creşte din nou pe măsură ce restricţiile sunt ridicate treptat. Italia nu […]

YouTube închide mai multe canale ale Supremaţiei Albe. Discursurile care incită la ură rasială sunt interzise pe platformă

YouTube Alphabet Inc. a interzis şase canale cunoscute, printre care se numără cele ale membrilor David Duke, Stefan Molyneux şi Richard Spencer, din cauza conţinutului care promovează supremaţia albă şi incită la ură rasială. Duke este fostul Mare Vrăjitor al Klu Klux Klan, în timp ce Molyneux şi Spencer se consideră filosofi. Compania a declarat […]

DOCUMENT | Comitetul condus de Orban a adoptat noi măsuri: Organizatorii de evenimente rămân fără autorizaţie dacă ignoră regulile

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă condus de Ludovic Orban s-a întrunit azi şi a luat noi măsuri care vizează organizatorii de evenimente, triajul epidemiologic, dar şi centrele pentru bătrâni.  CNSU a luat decizia de a menţine lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligaţia izolării la domiciliu pentru cetăţenii care […]

Constanţa: O angajată a Universităţii Ovidius, depistată cu COVID-19

O angajată a Universităţii Ovidius din Constanţa a fost depistată cu COVID-19, iar în unitatea de învăţământ este în derulare o anchetă epidemiologică. Potrivit unui comunicat al Universităţii Ovidius din Constanţa, este vorba de o angajată din cadrul Direcţiei Resurse Umane şi Salarizare, revenită recent din concediu, şi care a fost testată pozitiv. O anchetă […]

Caz revoltător în ţară: O femeie dată dispărută a fost găsită într-o stare cumplită. Le-a povestit poliţiştilor prin ce calvar a trecut

Potrivit IPJ Botoşani, femeia a fost găsită în localitatea de domiciliu, „aceasta având mâinile legate la spate şi prezentând urme de violenţă la nivelul feţei şi corpului”. Femeia le-a povestit poliţiştilor că a fost violată de un bărbat. „Din discuţiile purtate cu sus-numita, care se află într-o stare vădită de agitaţie, s-a putut stabili că […]

Sentinţa în dosarul lui Darius Vâlcov, amânată

Luni au avut loc dezbaterile în dosarul fostului ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, la Tribunalul Gorj. La final, instanţa a amânat pronunţarea. „Stabileşte termen pentru pronunţare, având în vedere cererile formulate de apărătorii inculpaţilor Dogaru Mircea şi Vâlcov Darius Bogdan, pentru depunerea de concluzii scrise la 13.07.2020, orele 12 00. Cu apel odată cu fondul”, […]

Casa domnitorului Alexandru Ioan Cuza va fi reabilitată cu fonduri europene. Clădirea adăposteşte primul muzeu din oraşul Galaţi

Casa Cuza Voda este o clădire simbol a oraşului Galaţi. Ea a aparţinut familiei Cuza şi ulterior s-a transformat în primul muzeu din Galaţi. În prezent, în interior este tot muzeu, dar clădirea este degradată. În plus, terenul are nevoie de consolidare, deoarece tasările au afectat zidurile şi fundaţia. Toate problemele vor fi rezolvate cu […]

Bacalaureat 2020: Se apropie afişarea rezultatelor. Unii elevi pot fi dezavantajaţi de erorile profesorilor supraveghetori / Lucrare anulată din greşeală

Candidaţii la examenul de Bacalaureat de anul acesta au trecut peste emoţii şi s-au concentrat asupra subiectelor, pe care le-au rezolvat cum au ştiut mai bine. Mai mult sau mai puţin siguri pe răspunsurile date, aceştia au predat lucrările şi aşteaptă, cu sufletul la gură, afişarea primelor note. Pentru unii dintre ei rezultatele vor fi […]

Nelu Tătaru, despre mult discutatul val doi al epidemiei: Nu are cum să apară pentru că nu l-am depăşit pe primul

Creşterea numărului de cazuri din ultima perioadă i-a determinat pe mulţi să creadă că România se află deja în al doilea val al epidemiei. Inclusiv unii dintre specialişti au prezentat această teorie.   Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, spune că nu se poate vorbi încă despre un val doi din moment ce nu l-am depăşit deocamdată […]

Nelu Tătaru, anunţul momentului: S-a decis să amânăm noua tranşă de măsuri de relaxare. Acum gestionăm viitorul pandemiei

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat că măsurile de relaxare ce ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 iulie vor fi amânate.   Ministrul Sănătăţii a precizat că decizia s-a luat ca urmare a creşterii numărului de cazuri din ultima perioadă.    Nelu Tătaru se gândeşte şi la anumite măsuri restrictive suplimentare. […]

Vacanţă în corturi de lux. Ce înseamnă glampingul, care sunt benficiile şi care sunt costurile

Vrei la cort, dar să nu te cocoşeze rucsacul, să dormi în puf şi să ai duş ca la hotel? Profită de noua modă care ia amploare în turismul de la noi: glampingurile, care satisfac orice spirit urban ce tânjeşte după confort…în natură. Corturile de lux s-au răspândit în toată ţara, de pe litoral, la […]

Cluburile sportive şcolare îşi reiau activitatea după perioada de pandemie

După aproximativ patru luni de la închiderea cluburilor şi liceelor sportive, acestea îşi pot relua activitatea. Sportivii se pot întoarce la antrenamente de luni, 29 iunie. Sportivii vor fi nevoiţi să respecte distanţarea socială şi condiţiile de prevenţie împotriva răspândirii virusului covid-19. Se va face un triaj epidemiologic, iar toate persoanele care participă la aceste […]

Află cât a plătit Theodora pentru o asigurare de sănătate care îi oferă servicii de până la 50.000 de euro

Theodora este din Bucureşti şi vrea să plece în vacanţă în Grecia cu familia. Ea are deja asigurare de sănătate naţională şi acum a ales şi o asigurare de călătorie pentru perioada vacanţei care o ajută şi în cazul infectării cu Covid 19. Nu a costat-o mult, însă i-a dat siguranţa de care avea nevoie […]

ANALIZĂ: Numărul de confirmaţi pozitivi cu COVID 19 din cei testaţi s-a triplat în luna iunie faţă de mai

Îţi faci griji din cauza valului de îmbolnăviri de COVID 19? Să ştii că grija ta este justificată. Rata de pozitivitate s-a triplat din luna mai până în iunie. Ce este rata de pozitivitate? Este procentul de confirmaţi cu COVID 19 din totalul celor testaţi într-o zi. Hai să vezi cifrele. Pe 23 mai erau […]

Emil a susţinut astăzi Evaluarea Naţională. Prima etapă l-a prins în spital, bolnav de COVID-19. „Psihic a fost mai greu”

Emil nu a putut susţine Evaluarea Naţională în prima sesiune, pentru că a fost diagnosticat cu Covid-19. A venit luni la proba de Limba Română alături de mama lui Cristina. Şi ea a avut coronavirus. Îşi stăpânea cu greu lacrimile când ne vorbea despre experianţa neplăcută prin care ambii au trecut. În ciudat diagnosticului, mama […]

Avem caz George Floyd de România? Ce spun poliţiştii despre bărbatul mort în Bucureşti

Îţi răspund de pe acum că situaţia bărbatului care a murit azi noapte după ce a fost imobilizat de poliţiştii Capitalei nu poate fi comparat cu cel al lui George Floyd. Cel puţin asta spun poliţiştii. Un om al străzii, încă neidentificat, a făcut scandal la o terasă din zona Unirii, după ce a luat […]

De miercuri, transportul public din Capitală capătă un „plus de stil”. Investiţie de 3 milioane de lei pentru uniformele conducătorilor STB

Fie că au sau nu sacou, în condiţiile unor temperaturi ridicate, şoferii vor purta în mod obligatoriu pantalon şi cămaşă cu mânecă lungă sau mânecă scurtă, iar – opţional – cravată ori eşarfă. „În prezent, toate eforturile noastre sunt îndreptate spre transformarea fostei regii într-o companie eficientă şi mai apropiată de public şi dorim mai […]

Tratamentul anti-coronavirus cu Remdesivir va fi disponibil la scară largă în toamnă. Cât va costa pentru fiecare pacient

Compania farmaceutică americană Gilead Sciences, care produce medicamentul Remdesivir, folosit ca tratament împotriva Covid-19, va vinde o doză cu 390 de dolari către Statele Unite, dar şi către alte state dezvoltate ale lumii, informează Bloomberg.   Într-un comunicat de presă emis de Gilead Sciences, compania spune că vrea să ofere un preţ unitar către mai […]

Ce afaceri are în Iaşi Clemens Tonnies, patronul controversatelor abatoare din Germania

Cea mai mare firmă pe care magnatul german Clemens Tonnies  o deţine la Iaşi se numeşte Orgapic şi  are zeci de de coduri CAEN, dar cele mai multe sunt legate de agricultură. Activitatea principală a firmei este  „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase.”  Într-o vreme, firma era unul […]

Evaluarea Naţională 2020, sesiunea specială: Vezi aici SUBIECTELE şi BAREMUL. Câţi elevi au susţinut azi prima probă

Luni s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul etapei speciale a Evaluării Naţionale. „Din cei 192 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei de Limbă şi literatură română au fost prezenţi 170 de candidaţi, iar doi candidaţi au beneficiat de recunoaşterea probei. Nu s-au prezentat 20 de candidaţi”, arată MEC, într-un comunicat de presă. Subiectul şi […]

FOTO & VIDEO: Apartament în flăcări. Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital cu arsuri grave, pe 40% din corp

Incendiul a izbucnit într-un apartament mic şi s-a extins în balconul tip terasă de la etajul întâi. Un bărbat de 66 de ani a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe 40% din suprafaţa corpului şi a fost dus la spital. De asemenea, o femeie a făcut atac de panică. Patru persoane au fost […]

Cartel Alfa: Guvernul reglementează oficial sclavagismul în România

Confederaţia sindicală „Cartel Alfa” susţine că Ministerul Muncii intenţionează să „forţeze” adoptarea unei ordonanţe „care dă puteri nelimitate angajatorilor de a reduce discreţionar programul de lucru, fără a fi responsabili pentru plata lucrătorilor”. „Conform proiectului de act normativ, angajatorii pot schimba oricând şi oricum programul de lucru, de pe-o zi pe alta, fără acordul sindicatului […]

Odată cu aflarea notei de la Evaluarea Naţională, o elevă din Craiova a aflat şi că are coronavirus / Ce s-a întâmplat cu elevii şi profesorii din sală

În ciuda triajului epidemiologic făcut la intrarea în examene, virusul covid-19 tot a reuşit să se strecoare printre elevi. O fată din Craiova a fost diagnostictă cu Covid-19, la doar câteva zile după ce a dat Evaluarea Naţională.Eleva de 14 ani a luat virusul de la tatăl ei care a fost testat pozitiv. Chiar şi […]

Report de peste 3,34 milioane lei la categoria I la Loto 6/49

Joi vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminica s-au înregistrat 17.220 de câştiguri în valoare totală de 1.110.637,87 lei, însă marele premiu nu a fost câştigat, anunţă Loteria Română.

Florile de munte, în pericol din cauza turiştilor/Salvamont: „Tufele distruse de bipedul din imagine au cel puţin 30 de ani şi se vor usca imediat”

Drumeţiile la munte vin la pachet cu pericole… pentru natură, mai ales. Unii turişti aleg să rupă florile întâlnite la munte, fără să ştie că este ilegal şi inutil, ele nerezistând în alt mediu.   Este şi cazul femeii din imagine, care, aflată în drumeţie, a rupt o tufă de bujori de munte. Reprezentanţii Salvamont […]

Educaţia sexuală nu va fi predată în şcoli în următorul an şcolar. Legea privind predarea „educaţiei sanitare” în şcoli va fi analizată de Curtea Constituţională pe 16 septembrie

Legea adoptată de Parlament prin care educaţia sexuală va putea fi predată copiilor în şcoli doar dacă părintele sau tutorele îşi dă acordul scris va fi analizată de judecătorii constituţionali în data de 16 septembrie, conform oficialilor Curţii Constituţionale Române (CCR).

Un instructor de yoga te învaţă cum să meditezi acasă şi să scapi de stres

Într-o lume care se mişcă într-un ritm ameţitor, nu este de mirare că te simţi copleşit. Sunt perioade în care te poţi confrunta cu depresie, anxietate sau stres ridicat. Jani Costache, instructor de yoga, îţi spune cum să meditezi, la tine acasă. Trebuie să te concentrezi pe un obiect din exterior sau pe o parte […]

Ludovic Orban: „Sănătatea are nevoie de schimbări majore. Este nevoie de mai mulţi bani”

Ludovic Orban a făcut o serie de precizări recent, despre capitolele la care trebuie lucrat în continuare.  Sănătate „Am resimţit absenţa digitalizării. Cardul de sănătate nu a funcţionat. Aplicarea despre cardul de sănătate trebuie refăcută. Investiţiile pentru Sănatate trebuiesc să fie foarte importante şi vin din programul SURE. Va trebuie să ne adoptam propriului program […]

Veşti bune: 12 judeţe au avut ZERO noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore

Numărul noilor infectări în 24 de ore este de 269. Totuşi existp şi veşti bune: în 12 judeţe s-au înregistrat zero noi cazuri de infectare nu noul coronavirus.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 29 iunie: 269 de cazuri noi şi 22 de decese

Bilanţ CORONAVIRUS în România – 29 iunie. 269 de cazuri noi şi 22 de decese Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912 au fost declarate vindecate şi externate. Până astăzi, 1.634 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 […]

Peste 14.000 de copii de la sate vor participa la şcoala de vară organizată de World Vision România

Peste 14.000 de copii din mediul rural vor participa, în această vară, la activităţi educaţionale în programele Şcolii de vară World Vision România. Activităţile vor fi atât de educaţie formală, unde vor fi predate lecţii la materiile importante, pentru a-i ajuta pe copii să recupereze sau să recapituleze noţiunile de bază, cât şi de educaţie […]

Trei ieşeni au sunat la 112, noaptea trecută, să se plângă că au fost bătuţi de neveste

Trei ieşeni au sunat, în noaptea de duminică spre luni, la 112 să se plângă că au fost bătuţi de neveste.

Start la relaxare, dar şi la verificare. Terasele, barurile, plajele şi cluburile în aer liber, în vizorul poliţiştilor

Timp de trei zile, la nivel naţional, Poliţia Română a acţionat pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber.   Verificările au vizat în special transportul în comun şi activităţile de divertisment. În acţiunile de duminică au fost angrenaţi peste 3.200 de poliţişti (din […]

Alertă cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti s-a dovedit falsă. Traficul în zonă a fost reluat.

Poliţia Capitalei a efectuat verificări, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a spus că în sediul instanţei este o bombă.

Urmărire ca-n filme. Un poliţist a fost târât cu maşina de un şofer băut şi fără permis, în Botoşani FOTO

Intervenţie cu peripeţii pentru un echipaj de poliţie din localitatea Bătrâneşti, din Botoşani.    Poliţiştii se aflau dumincă seară la un caz, fiind vorba de un bărbat căzut de pe bicicletă, care era luat de un echipaj de la Ambulanţă, conform monitorulbt.ro. La un moment dat, unul dintre poliţiştii a observat un autoturism marca Opel […]