Social

Scandalul dintre ministrul Justiţiei şi şefa CSM continuă: Ana Birchall îi cere explicaţii Liei Savonea legat de „urgenţa” convocării plenului CSM – DOCUMENT

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, îi care îi reproşează acesteia maniera netransparentă în care a convocat plenul Consiliului de marţi, solicitând explicaţii pentru "urgenţa" şedinţei.

Tamara Buciuceanu rămâne internată în Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Elias. Care este starea actriţei

Tamara Buciuceanu Botez va rămâne în continuare internată în Secţia de Terapie Intensivă la Spitalul Elias din Capitală, fiind necesar ca actriţa să fie ţinută sub observaţie, chiar dacă evoluţia stării de sănătate a acesteia este una favorabilă, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Studenţii de la medicină, nemulţumiţi de reprogramarea rezidenţiatului: Să nu fie amânat din nou

Trei federaţii ale studenţilor în medicină şi-au exprimat, prin intermediul unui comunicat de presă, nemulţumirea faţă de reprogramarea examenului de rezidenţiat de pe 17 noiembrie pe 8 decembrie, solicitând asigurări oficiale Guvernului că testul nu va fi amânat din nou.

Mega Image, după accidentul tragic din Ialomiţa: „Am pierdut opt colegi şi alţi şapte sunt răniţi în cel mai grav accident rutier din 2019”

Reţeua de magazine Mega Image anunţă că a pierdut opt colegi, iar alţi şapte sunt răniţi în ceea ce a fost catalogat drept cel mai grav accident rutier din 2019.

Ion Iliescu rămâne internat la Spitalul Elias. Ultimele informaţii despre starea de sănătate a fostului preşedinte

Evoluţia stării de sănătate a fostului preşedinte Ion Iliescu este una uşor favorabilă, dar va rămâne în continuare internat la spitalul Elias din Capitală din cauza problemelor cardiace, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Doi turişti străini au fost răniţi după ce un cargo s-a ciocnit cu o navă de croazieră, pe Dunăre

Doi turişti străini au fost răniţi, sâmbătă, după ce un cargo s-a ciocnit cu o navă de croazieră, pe Dunăre, în judeţul Tulcea.

Şapte cetăţeni străini prinşi pe Aeroportul din Cluj cu droguri în bagaje – FOTO

Şapte cetăţeni străini au fost prinşi cu diferite cantităţi de droguri în bagaje, în Aeroportul din Cluj-Napoca. Aceştia le-au declarat poliţiştilor că substanţele erau pentru consum propriu.

Accident în Teleorman: Trei răniţi după ce un şofer beat s-a prăbuşit cu maşina într-o râpă

Trei tineri au fost răniţi după ce un şofer în vârstă de 20 de ani s-a prăbuşit cu maşina într-o râpă de 7-8 metri adâncime, în localitatea Islaz din judeţul Teleorman.

Zăpada de octombrie schimbă peisajul la Bâlea Lac: S-a depus deja primul strat – VIDEO

În judeţul Sibiu, la Bâlea Lac s-a aşternut sâmbătă primul strat de zăpadă din această toamnă, drumarii împrăştiind trei tone de sare pentru a face drumul practicabil.

Vreme deosebit de rece în nordul ţării: S-a depus un strat de zăpadă de şase centimetri la munte, în judeţul Neamţ

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă în judeţul Neamţ unde a plouat pe arii extinse, iar la munte, pe crestele înalte din grupa nordică a Carpaţilor Orientali, s-a depus un strat de zăpadă de 1...6 cm.

CSM discută, din nou, marţi cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post la Secţia specială

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are, din nou, marţi, pe ordinea de zi, cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post de procuror la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie până la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituţională a României.

Proiect PSD: Poliţia poate interveni dacă pacienţii cu tulburări psihice agresează personalul medical

Deputatul PSD Corneliu Buicu a depus la Senat un proiect de lege ce prevede posibilitatea intervenţiei Poliţiei şi Jandarmeriei asupra unui pacient cu tulburări psihice aflat în ambulanţă, la solicitarea personalului medical, dacă se consideră că pacientul este violent şi reprezintă un pericol.

Accident mortal în Cuj: Un mort şi doi răniţi, după ce un microbuz cu pasageri din Republica Moldova s-a izbit de un stâlp – FOTO

Şoferul unui microbuz care transporta pasageri din Republica Moldova a murit după ce a lovit un stâlp de beton, în localitatea Buneşti din judeţul Cluj. În urma impactului au fost rănite alte două persoane din microbuz.

Plenul CSM încearcă, din nou, validarea Adinei Florea ca şef al Secţiei speciale

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marţi, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ). Este pentru a şasea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la SIIJ.

Atenţie, şoferi: Restricţii în zona Arenei Naţionale din cauza meciului dintre FCSB şi FC Dinamo 1948

Traficul rutier în zona Arenei Naţionale va fi restricţionat sâmbătă, începând cu ora 20.30, pentru desfăşurarea meciului de fotbal dintre Fotbal Club FCSB şi FC Dinamo 1948, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Alte 40 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână în şase judeţe din ţară. Care este cel mai afectat

Încă 40 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, în şase judeţe din România. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 18.370, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Dosarul crimei din Piaţa Constituţiei | UPDATE Şase persoane, ARESTATE după audierile care au durat toată noaptea de vineri spre sâmbătă – VIDEO

Cei şase bărbaţi reţinuţi în dosarul crimei din Piaţa Constituţiei din Bucureşti au fost arestaţi preventiv sâmbătă seara, decizia fiind luată de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

Accident teribil: Zece morţi şi şapte răniţi după ce un TIR a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un microbuz plin cu pasageri, în Ialomiţa / Care este starea răniţilor LIVE TEXT

Încă o persoană rănită în accidentul de pe DN 2A a murit, bilanţul final fiind de 10 morţi şi şapte răniţi, după impactul dintre un microbuz care ducea oamenii la serviciu şi un TIR, în zona localităţii Sf. Gheorghe din Ialomiţa. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, sâmbătă, referitor la accidentul din Ialomiţa, că sunt câte două victime la spitalele Floreasca şi Bagdasar Arseni, care se află în stare stabilă, iar un al cincilea pacient va fi adus cu elicopterul de la Slobozia la Bucureşti pentru o intervenţie de urgenţă. Cele mai multe dintre victime, opt morţi şi şapte răniţi, sunt angajaţi ai Mega Image şi mergeau sâmbătă dimineaţa la serviciu.

Accident grav în Bistriţa-Năsăud: Un mort şi cinci răniţi, după ce trei maşini s-au ciocnit – FOTO

Şase persoane au fost implicate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident de circulaţie petrecut pe drumul naţional17, în localitatea Prundu Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce trei autoturisme s-au ciocnit, transmite corespondentul Mediafax.

HOROSCOP de weekend, 5 – 6 octombrie 2019: Trei zodii vor avea parte de un sfârşit de săptămână armonios şi neaşteptat de plăcut

Sâmbăta aceasta, Luna din Capricorn aderă la o conjuncţie cu Saturn şi îi trimite un aspect armonios de trigon lui Uranus retrograd din Taur, iar duminică i se alătură lui Pluto, motiv pentru care zodiile de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn) se bucură de un weekend neaşteptat de plăcut.

METEO de weekend, 5 – 6 octombrie 2019: Sfârşit de săptămână cu vreme rece/ Regiunile în care sunt aşteptate ploi şi intensificări ale vântului

Maximele vor fi cuprinse între 10 şi 18 grade Celsius. Cerul va fi noros iar în sud şi sud est va ploua. Spre seară sunt aşteptate ploi, transmit meteorologii.

Ce spune Dana Gîrbovan despre numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european

Judecătorul Dana Gîrbovan, preşedinte UNJR, consideră că numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european a fost una politică şi nu a existat o competiţie reală.

Dana Gîrbovan, despre decizia CCR: De îndată, în termeni juridici, înseamnă „imediat”

Preşedintele Uniunii Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a explicat, vineri seara, că încă nu a fost motivat în scris refuzul preşedintelui Klaus Iohannis referitor la respingerea sa pentru portofoliul de la Justiţie. „De îndată înseamnă, în termeni juridici, imediat”, a spus Gîrbovan.

Dana Gîrbovan, despre demisia şefului DIICOT: Un precedent periculos

Preşedintele Uniunii Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat, vineri, că demisia şefului DIICOT, Felix Bănilă, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, reprezintă „un precedent periculos”, când în cazuri cu impact mediatic se va putea răspunde în acelaşi fel.

Familia Măceşanu a depus cerere de recuzare a procurorilor DIICOT care au instrumentat cazul Caracal

Familia Alexandrei Măceşanu a depus, vineri, prin avocat, o cerere de recuzare a procurorilor DIICOT care s-au ocupat de cazul de la Caracal, considerând că aceştia au fost imparţiali, deoarece aproape toate solicitările familiei de audiere a unor persoane sau de administrare de probe au fost refuzate.

Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR: Şi premierul, şi preşedintele sunt în afara Constituţiei

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, spune că atât premierul, cât şi preşedintele sunt în afara Constituţiei în ceea ce priveşte numirea miniştrilor interimari pe funcţiile rămase vacante după demisia miniştrilor ALDE.

Bilanţul West Nile în România: Cinci persoane au murit şi 60 de cazuri de infecţie

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că în perioada 3 iunie - 3 octombrie 2019 s-au înregistrat 60 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile. Cinci persoane au murit din cauza acestui virus.

Mihai Chirica, după întâlnirea cu Iohannis: Am ironizat puţin lipsa autostrăzii dintre Ardeal şi Moldova – VIDEO

Primarul oraşului Iaşi, Mihai Chirica, şi preşedintele Klaus Iohannis au discutat despre lipsa unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal, în cadrul unei întrevederi avute imediat după sosirea şefului statului la Iaşi. Chirica a spus că rămâne independent, dar nu exclude nicio opţiune politică.

Un poliţist este anchetat după ce a publicat o poză în care ciocneşte o halbă de bere cu un interlop din clanul Corduneanu

Un ofiţer de la Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice este cercetat de conducerea IPJ Suceava după ce a apărut într-o fotografie ciocnind o halbă de bere cu un cunoscut interlop din clanul Corduneanu, în timp ce se aflau la plajă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un tânăr din Dolj a fost arestat, după ce ar fi obligat două minore să se prostitueze şi să cerşească

Un tânăr de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de minori, trafic de persoane şi lovire sau alte violenţe. El ar fi obligat două fete să cerşească şi să se prostitueze, iar pe una dintre ele ar fi bătut-o.

Accident în Sibiu | Două maşini şi o ambulanţă s-au ciocnit. Bilanţ: 4 răniţi

Patru persoane au fost rănite, vineri seara, pe DN 1, la intrarea în oraşul Sibiu, în urma impactului dintre două maşini şi o ambulanţă, care transporta la spital doi pacienţi. Autospeciala a fost proiectată în şanţ, iar asistenta medicală este în stare gravă.

Doi români au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în Italia, după ce şi-au ucis verişoara. Femeia a fost omorâtă chiar sub ochii copilului ei de doar 11 luni

Doi români au fost condamnaţi în Italia la închisoare pe viaţă, după ce au omorât-o pe soţia vărului lor, în urmă cu aproape 2 ani, chiar în faţa fiicei sale de 11 luni.

„Balta primăriei. Scăldatul interzis”. Afişe cu mesaje ironice lipite pe gardul unui şantier din Focşani

Mai multe afişe cu mesaje ironice au fost lipite pe gardul unui şantier din Focşani, din cauza căruia strada se umple cu apă în timpul ploilor. Locuitorii au scris pe acestea: Balta Primăriei, Scăldatul interzis sau Pescuit cu plată.

Ce nereguli au fost găsite la Secţia de psihiatrie din Spitalul Sighetu Marmaţiei unde pacienţii erau închişi în cuşti

Avocatul Poporului a finalizat investigaţia la Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap (CRRPH) Sighetu Marmaţiei, unde au fost găsite persoane cu dizabilităţi psihosociale şi intelectuale închise în cuşti. Instituţia a constatat mai multe deficienţe şi a emis recomandări.

Cine sunt cei patru politicieni votaţi de gălăţeni pentru a primi titlul de „Cetăţean de ruşine al oraşului”

O asociaţie din Galaţi a acordat titlul de „Cetăţean de ruşine al oraşului" unor persoane care au făcut municipiul de râs prin activităţile lor. Este prima ediţie a ineditului concurs care a fost câştigat de patru politicieni, propuşi şi votaţi de gălăţeni.

Un deputat din opoziţie avertizează: Vom avea mii de şomeri absolvenţi la Medicină până spre sfârşitul lunii ianuarie

Deputatul PMP Petru Movilă a afirmat că decizia de amânare a examenului de rezidenţiat înseamnă că mii de absolvenţi vor fi şomeri până spre finalul lunii ianuarie. Acesta consideră că Guvernul ignoră cele mai importante sisteme ale statului, educaţia şi sănătatea.

Patriarhia Română vine cu clarificări: Vrem să construim o casă cu arhitectură bisericească, nu un bloc pe Dealul Patriarhiei

Patriarhia Română a transmis, vineri, că există un proiect pentru ridicarea unei case cu şase camere, cu arhitectură bisericească, nu a unui bloc cu trei etaje pe Dealul Patriarhiei. Reacţia, după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind blocul ce ar urma să fie construit.

Cârnaţii de Pleşcoi, protejaţi şi recunoscuţi în Uniunea Europeană

Cârnaţii de Pleşcoi au fost înregistraţi, vineri, drept produs de Indicaţie Geografică Protejată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al MADR.

Premierul Viorica Dăncilă anunţă că susţine decontarea pe viaţă a îngrijirii victimelor de la Colectiv

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că va susţine modificarea legislaţiei astfel încât victimele de la Colectiv să primească decontarea tratamentelor cât timp au nevoie. Şeful Executivului susţine că acest demers reprezintă o datorie morală faţă de aceştia.

Captură importantă de droguri la vama Nădlac: Poliţiştii au găsit trei kilograme de amfetamină şi cocaină, într-o maşină

Poliţiştii şi procurorii din Timişoara au găsit într-o maşină care intra în ţară prin Vama Nădlac 3 kilograme de amfetamină şi 10 grame de cocaină. Doi tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri.