Social

USR cere demisiile lui Dragnea şi Tăriceanu de la conducerea Parlamentului / Barna: Mesajul partenerilor României pentru PSD-ALDE este „O daţi de gard cu justiţia”

USR cere demisia lui Liviu Dragnea şi a lui Călin Popescu-Tăriceanu de la conducerea celor două camere ale Parlamentului, după ce Departamentul de Stat al SUA a anunţat că îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu modificările legilor justiţiei.

Castelul nobiliar Teleki din Bistriţa-Năsăud, reabilitat cu peste 20 milioane lei / În ce va fi transformat unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Transilvaniei

Primul castel nobiliar din cele 12 existente în Bistriţa-Năsăud va fi reabilitat şi deschis publicului peste aproximativ doi ani, Consiliul Judeţean reuşind să acceseze o finanţare europeană de 21.780.000 de lei, transmite corespondentul Mediafax.

Legile Justiţiei: Dezbaterile privind statutul magistraţilor, reluate de Comisia parlamentară

Comisia specială privind Legile justiţiei va relua, marţi, dezbaterile privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în urma deciziilor luate de parlamentari până în acest moment, Statele Unite anunţând că îşi exprimă „preocuparea” în legătură cu modificările legislative.

Ministrul justiţiei Tudorel Toader, întâlnire cu procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi: Am discutat despre recomandările MCV

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a mers, marţi, la sediul Ministerului Justiţiei, unde a stat două ore. Ulterior, ministrul Tudorel Toader a explicat că a fost vorba despre o întrevedere cu întreaga comisie de punere în aplicare a recomandărilor din MCV.

PNL: Comunicatul SUA privind Legile justiţiei, fără precedent şi grav. Solicitarea imperativă, în interesul românilor/ PMP: Trebuie să se ţină cont de mesajul SUA, chiar dacă e într-o manieră mai puţin diplomatică

Comunicatul prin care Departamentul de Stat al SUA cere Parlamentului să nu aprobe modificărilor la Legile justiţiei este „fără precedent şi grav”, această „solicitare imperativă” a partenerilor strategici fiind în interesul românilor, susţine purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

Judecător CSM după criticile SUA privind Legile justiţiei: Tonul dur arată că decidenţii nu au luat în considerare niciun alt semnal intern sau extern

Judecătorul CSM Bogdan Mateescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că tonul dur al SUA, în discursul referitor la Legile justiţiei, arată că decidenţii nu au luat în seamă niciun semnal intern sau extern, magistratul precizând că legile justiţiei ar trebui retrase.

COD GALBEN de ploi şi vânt în Bucureşti şi Ilfov. Un copac a căzut peste cinci maşini

Un cod galben de ploi şi vânt este în vigoare în mai multe regiuni ale ţări, inclusivîn Bucureşti şi Ilfov. Din cauza vremii, pe Calea Griviţei, un copac a căzut peste cinci maşini, acestea fiind avariate, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

Grup de peste 60 de migranţi, descoperit la bordul unei nave de agrement în Marea Neagră/ Pescadorul, adus în siguranţă în port

Peste 60 de persoane au fost descoperite, în noaptea de luni spre marţi, la bordul unei ambarcaţiuni turistice, pe Marea Neagră, la o distanţă de 35 de kilometri faţă de teritoriul României, în zona localităţii Eforie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patriarhul Daniel a fost invitat în decembrie la Moscova

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a fost invitat, în perioada 2-5 decembrie, alături de alţi patriarhi, la aniversarea a 100 de ani de la restaurarea patriarhatului Bisericii Ruse, a precizat , pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

COD PORTOCALIU de ninsoare în vigoare: Care este situaţia drumurilor/ Traficul feroviar pe magistrala Braşov – Târgu Mureş, reluat

Autorităţile monitorizează situaţia circulaţiei pe drumurile din judeţele aflate sub atenţionare cod portocaliu de ninsori, până la această oră nefiind sesizate probleme de fluenţă a traficului, potrivit Poliţiei Române.

Ziua Bucovinei: Autorităţile din Suceava încep astăzi marcarea Anului Centenar/ Vor fi inagurate iluminatul de sărbătoare şi bradul de Crăciun

Autorităţile din Suceava vor să marcheze, marţi, de Ziua Bucovinei, începerea Anului Centenar. Vor fi inagurate iluminatul de sărbătoare şi bradul de Crăciun şi va fi serbată înfrăţirea cu oraşul Soroca, unul care, la fel ca şi Suceava, are cetate ridicată de Ştefan cel Mare.

VREMEA face ravagii în ţară: Peste 5.500 de familii din Harghita, Argeş şi Mureş, fără curent din cauza ninsorii/ 60 de turişti care au urcat la Sfinx, blocaţi pe munte din cauza viscolului | FOTO, VIDEO

Aproape 3.000 de familii din zona de deal şi munte a judeţului Mureş sunt, marţi dimineaţa, fără energie electrică, din cauza ninsorii, iar circulaţia a trei trenuri a fost oprită câteva ore din cauza unor arbori căzuţi pe liniile de cale ferată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei: Nu pot să accept tonul pe care Departamentul de Stat vorbeşte României/ Norica Nicolai: Meleşcanu să ceară clarificări

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, susţine că SUA ar trebui să vorbească pe un alt ton cu România, după ce, seara trecută, Departamentul de Stat a transmis un comunicat de presă în care îşi exprimă "preocuparea" în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială.

ALARMANT: Patru adolescenţi din cinci au fost hărţuiţi pe internet. Fenomenul care poate distruge vieţi. Oricine poate fi expus

Patru din cinci adolescenţi cu vârsta sub 18 ani din România spun că au fost ţinta hărţuirilor în mediul online, principalele trei motive fiind înfăţişarea şi felul în care se îmbracă (67%), hobby-urile şi preocupările de zi cu zi (30%), precum şi situaţia materială a familiei din care provin (13%).

Peste 1.000 de angajaţi ai APIA din ţară protestează miercuri în faţa Guvernului. Care sunt revendicările oamenilor/ Mesajul lui Petre Daea

Peste 1.000 de angajaţi ai APIA din ţară vor protesta miercuri, în faţa Guvernului, solicitând ca personalul centrelor judeţene să fie salarizat pe grila administraţiei centrale, a declarat, pentru MEDIAFAX, Octavian Mateescu, liderul federaţiei sindicale din APIA.

România rurală | Profilul consumatorului rural: 46% au maşină, 63% au smartphone, 70% au cont bancar

Un profil general al consumatorilor rurali, realizat de firma de consultanţă Nielsen, relevă că aceştia au 41 de ani, în medie, 68% sunt angajaţi, 73% sunt căsătoriţi, merg la cumpărături de trei ori pe săptămână, 46% au maşină, 63% au smartphone, iar 70% au cont bancar.

Un urs a fost omorât de un tren în judeţul Vrancea

O garnitură a CFR Călători a lovit, luni, un pui de urs pe sectorul de cale ferată cuprins între localităţile Goleşti şi Coteşti, din judeţul Vrancea. Animalul a murit în urma impactului, dar trenul nu a avut nicio defecţiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce mesaje au parlamentarii care modifică legile Justiţiei pentru cei care protestează în stradă

Protestele faţă de legile justiţiei nu au rămas fără ecou, la solicitarea MEDIAFAX, USR le-a transmis protestatarilor să nu îşi piardă credinţa, PNL a cerut ALDE-PSD "să ia aminte" la mişcările de stradă, iar PSD a spus că nemulţumiţii "ar trebui să vadă "că aleşii "încearcă să facă legi mai bune".

O femeie a murit, iar nepoata ei este rănită grav după ce au fost lovite pe zebră de un şofer băut

O femeie a murit, iar nepoata ei de 11 ani este rănită grav, după ce au fost lovite, luni, pe o trecere de pietoni din municipiul Aiud, judeţul Alba, de un şofer care consumase alcool, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Noua TAXĂ din Constanţa, mai aproape de implementare. Ce spune Decebal Făgădău, Primarul Constanţei: Va fi transformată în taxă de promovare şi dezvoltarea turismului

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, este de acord cu solicitarea Organizaţiei Patronale Mamaia, ca taxa de promovare a staţiunii Mamaia să fie transformată şi într-o taxă de dezvoltare, care să fie introdusă şi în municipiu, dar spune că este prematur introducerea de anul viitor.

Sute de oameni din Galaţi au participat la o procesiune cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul

Sute de oameni au participat, luni, la o ceremonie religioasă care a fost oficiată pentru aducerea în oraş a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul, credincioşii fiind convinşi că rugăciunile către el îi va feri de boli şi ghinioane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un agricultor din România a obţinut o plantă care produce, în acelaşi timp, şi cartofi şi vinete

Un pasionat de agricultură din judeţul Neamţ a reuşit, anul acesta, să obţină o plantă de cartof care a rodit şi vinete. Vali Cucu a devenit cunoscut când, aceeaşi plantă a dat cartofi şi tomate, urmând aceeaşi procedură cu cea din 2017.

Cruzimea unui sistem perpetuat. Probleme mari de adaptare pentru copiii instituţionalizaţi: unul din cinci a locuit doar în centrul de plasament, nu are abilităţi de viaţă

Unul din cinci tineri instituţionalizaţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 27 ani, a locuit numai în centrul de plasament, la ieşirea din instituţie cei mai mulţi confruntând-se cu probleme atunci când doresc să se integreze în societate, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Umanitară Concordia.

Jandarmeria: Caii n-au pus în pericol protestatarii. Folosirea lor nu poate fi considerată „incident”

În urma incidentelor survenite la protestul de duminică seara între echipele ecvestre ale Jandarmeriei Române şi manifestanţi, instituţia a precizat, luni, că au fost folosiţi în mod legal caii la acţiune şi că animalele nu au pus în pericol cetăţenii, ele fiind antrenate pentru astfel de situaţii.

Florin Iordache: Cei care protestează ar trebui să vadă că încercăm să facem nişte legi mai bune

Preşedintele Comisiei privind justiţia, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat, luni, că legile justiţiei sunt modificate ţinând cont de amendamentele depuse de CSM şi asociaţiile profesionale, iar protestatarii ar trebui să vadă că este o încercare de a face legi mai bune în domeniul justiţiei.

Florin Iordache, despre numirile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Noi am dat credit total CSM

Preşedintele Comisiei speciale privind justiţia, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat, luni, că parlamentarii au dat “credit total CSM”, în ceee ce priveşte numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Alertă în Maramureş, Vadul Izei. ACCIDENT între un autobuz cu 50 de persoane şi un camion/ UPDATE: 17 persoane rănite, între care două în stare gravă. A fost deschis dosar penal

Este alertă în Maramureş, în urma impactului dintre un autobuz în care se aflau 50 de persoane şi un autocamion, în localitatea Vadul Izei. Şapteisprezece persoane au fost transportate la spital, luni, în urma accidentului dintre un autobuz şi un autocamion, de la Vadul Izei, din judeţul Maramureş, două fiind în stare gravă, dar cooperante, potrivit bilanţului transmis de IGSU.

Dosarul „Gala Bute”: Ana Maria Topoliceanu şi-a retras apelul la decizia de condamnare

Ana Maria Topoliceanu, inculpat în dosarul „Gala Bute”, le-a spus magistraţilor instanţei supreme, la termenul de luni, că îşi retrage apelul. În primă instanţă, aceasta a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Plajele de pe litoralul românesc, sufocate de mucuri de ţigară şi materiale plastice / Premieră nedorită pentru Vama Veche / Unde sunt cele mai curate porţiuni

Aproape jumătate din gunoaiele abandonate pe plajele româneşti sunt mucuri de ţigară, anunţă reprezentanţii unei organizaţii de mediu din Constanţa, care mai precizează că cel mai murdar sector de plajă se află la Vama Veche, transmite corespondentul Mediafax.

Tudose infirmă remanierea guvernului pe care-l conduce, după o declaraţie controversată a lui Niculae Bădălău/ Analiza activităţii miniştrilor va fi făcută în ianuarie

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că nu se pune problema unei remanieri, Niculae Bădălău susţinând că a fost o confuzie în timpul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Giurgiu, deoarece el a spus că deputatul Elena Dinu ar fi potrivită pentru postul de ministru al Sănătăţii.

Confuzie în urma modificării Statutului procurorilor şi judecătorilor: Magistraţii trimişi în judecată „pot” fi suspendaţi / PNL critică, PSD neagă

Deputaţii din Comisia specială privind Justiţia au modificat luni Statutul procurorilor şi judecătorilor, astfel magistraţii nu vor mai fi suspendaţi automat la trimiterea în judecată, în text fiind introdusă sintagma "poate fi suspendat", modul în care a fost adoptată modificarea generând confuzie.

VIDEO | Tudose, despre proteste: Ce am înţeles eu din ce am văzut în stradă este că trebuie să continuăm/ Carmen Dan, convocată la Parlament să explice prezenţa jandarmilor călare la proteste

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că protestatarii nu au criticat măsurile fiscale luate de Executiv, dar că a avut o discuţie cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, care trebuie să explice mai bine că nu scade leafa nimănui din sectorul privat, cu atât mai puţin la stat.

Manda: Probabil Comisia SRI o să ceară demisia lui Dumitru Dumbravă din funcţia de secretar general al SRI

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat, luni, că membrii comisiei se vor întruni, marţi, la ora 11, fiind posibil să ceară demisia generalului Dumitru Dumbravă din funcţia de secretar general deoarece comisia nu poate face analizele necesare cu Dumbravă în funcţie.

Prima băutură cu probiotice din România, lansată de cercetătorii din Cluj. Sub ce denumire şi unde poate fi găsită

O echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a lansat, luni, prima băutură funcţională din România cu probiotice care se adresează persoanelor care suferă de colon iritabil şi are efecte benefice asupra sănătăţii gastrointestinale.

Hotărârea de Guvern prin care se va majora salariul minim la 1.900 de lei, adoptată săptămâna aceasta/ Executivul amână bugetul de stat pentru 2018

Hotărârea de Guvern referitoare la salariul minim brut, care va fi majorat la 1.900 de lei, va fi aprobată de Executiv în cursul acestei săptămâni, a declarat, luni, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Comisia Europeană: Ratele de vaccinare au scăzut. Eficienţa serviciilor de prevenire, sub semnul întrebării

Ratele de vaccinare împotriva difteriei-tetanosului-tusei convulsive şi poliomielitei, în cazul copiilor, a scăzut în ultimii ani, fapt ce a dus la un procent ridicat de infecţii cu rujeolă în România, arată un raport al Comisiei Europene, privind starea de sănătate a ţării noastre în 2017.

Prognoza meteo în Capitală. Cum va arăta vremea de Crăciun, în ianuarie şi în februarie

Este puţin probabil să ningă în Capitală, în perioada Crăciunului, dat fiind că centrul de greutate al iernii s-a mutat, în ultimii ani, în ianuarie, astfel că luna decembrie devine din ce în ce mai călduroasă, potrivit meteorologilor.

COLOANE de camioane la ieşirea din ţară, în vămile Nădlac I şi II: Şoferii aşteaptă chiar şi peste opt ore

Timpul de aşteptare pentru şoferii de camioane care ies din ţară, luni, prin Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac I şi II, din judeţul Arad, este cuprins între 300 şi 500 de minute, în urma unor controale efectuate în Ungaria, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor: Până duminică, 732 de persoane au fost eliberate din închisori ca urmare a aplicării recursului compensatoriu

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că, până duminică, au fost eliberate din închisori, ca urmare a aplicării legii recursului compensatoriu, 732 persoane. Totodată, 1.575 persoane au fost eliberate condiţionat.

Comandament de iarnă la Primăria Capitalei: 1000 de utilaje de deszăpezit, pregătite pentru vremea rea / Măsurile anunţate de Gabriela Firea

Primarul Capitalei a anunţat, luni, la comandamentul de iarnă, că autorităţile locale sunt pregătite de vremea rea, precizând că au fost mobilizate 3.200 de persoane care să lucreze cu cele o mie de utilaje disponibile. Gabriela Firea a precizat că vor acţiona şi 20 de maşini de topit zăpada.