Social

Studiu EY: Percepţia privind mita şi corupţia din România este în declin

Rezultatele celui mai recent studiu global EY, privind frauda, relevă faptul că, pentru al treilea an consecutiv, percepţia privind mita şi corupţia în România se află în declin.

Ploieşti: Marcaj rutier trasat peste o maşină parcată de mai mulţi ani într-un loc

Mai multe persoane din Ploieşti, deranjate de faptul că un vecin nu îşi mută autoturismul parcat în faţa blocului, au trasat şi maşina lui atunci când au vopsit marginea trotuarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

44 de persoane audiate pentru braconaj şi sute de plase de pescuit confiscate, în judeţul Bacău – FOTO

44 de persoane au fost duse la audieri şi sute de plase de pescuit monifilament, în lungime de aproape 24.000 de metri, au fost confiscate de poliţişti în urma a 37 de percheziţii ce au avut loc, marţi, în mai multe comune din judeţul Bacău, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Ministrul Agriculturii: E foarte important să încurajăm prezenţa produselor româneşti în magazine

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, susţine că modificările aduse proiectului de lege pentru completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare reprezintă o iniţiativă bună, care încurajează prezenţa produselor româneşti în hipermarketuri.

Peste 400 de profesori, în faţa Guvernului în cea de a doua zi de proteste

Peste 400 de profesori sindicalişti sunt aşteptaţi, marţi, să protesteze în faţa Guvernului, pentru a doua zi la rând, potrivit reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră: 81 de imigranţi au fost salvaţi de o navă românească în Marea Mediterană – VIDEO

O navă românească a salvat 81 de imigranţi, sâmbătă, între care şi 30 de copii, care călătoreau cu două bărci gonflabile de mici dimensiuni, în pericol de scufundare pe Marea Mediterană, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Sorin Oancea, la ieşirea de la DNA: M-am întâlnit cu Ludovic Orban, vineri, înainte de a fi chemat dânsul la audieri

Directorul general al postului de televiziune B1 Tv, Sorin Oancea, a declarat la ieşirea din sediul DNA, după ce a fost audiat ca martor în dosarul lui Ludovic Orban, că a avut mai multe întâlniri cu liberalul, ultima fiind cu câteva zile înainte ca acesta să fie chemat la DNA.

Recomandări BOR pentru slujba de Înviere: să se ţină afară dacă e posibil, iar în cazul bisericilor de lemn să nu se permită aglomerarea în interior a credincioşilor

Cu mai puţin de două săptămâni înaintea Paştelui, Patriarhia a transmis preoţilor o circulară tuturor preoţilor în care le aduce la cunoştinţă regulile ISU pentru noapte de Înviere, transmite Gândul.

Cozmin Guşă este audiat la DNA în dosarul lui Ludovic Orban

Cozmin Guşă a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul DNA, unde este audiat în dosarul lui Ludovic Orban, acesta declarând la sosire "că nu este patronul de televiziune care a luat bani" .

ATENŢIONARE ANM: Instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă importante, intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă importante, intensificări ale vântului, în intervalul 19 aprilie, ora 22 – 20 aprilie, ora 22 .

Trafic restricţionat pe Autostrada Timişoara-Lugoj

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat, marţi, că a luat decizia restricţionării traficului pe autostrada Timişoara-Lugoj, timp de patru zile, pentru executarea unor lucrări de relocare a unei linii de înaltă tensiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ÎCCJ discută contestaţia făcută de Ludovic Orban la măsura controlului judiciar

Magistraţii instanţei supreme judecă, marţi, contestaţia formulată de fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, la măsura controlului judiciar, dispusă de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală.

O universitate din Cluj, obligată să plătească daune morale unei studente din Irlanda

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu” din Cluj este obligată de instanţă să plătească daune morale de 1.500 de euro unei studente din Irlanda, după ce aceasta a fost exmatriculată deşi, iniţial, fusese declarată admisă şi a urmat 3 luni cursurile Facultăţii de Medicină Dentară.

Începe judecata în dosarul Lukoil

Magistraţii Tribunalului Prahova au dispus începerea judecăţii în dosarul Lukoil, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PNL face apel la Cioloş să asigure finanţarea indemnizaţiilor pentru mame, după promulgarea legii

Liberalii i-au adresat, luni, un apel premierului Dacian Cioloş pentru a asigura finanţarea indemnizaţiilor pentru mame, astfel încât legea promulgată de preşedintele Klasu Iohannis să fie aplicată începând cu 1 iulie.

O aeronavă Tarom a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Timişoara după ce unui pasager i s-a făcut rău

O aeronavă Tarom, care venea de la Bucureşti şi se îndrepta spre Amsterdam, luni după-amiaza, a aterizat de urgenţă pe Aerportul Internaţional Timişoara, după ce unui pasager i s-a făcut rău.

OCPI a dispus radierea dreptului de proprietate a soţilor Iohannis pentru casa din Sibiu

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu a admis cererea de rectificare formulată de ANAF în cazul casei lui Klaus Iohannis din centrul Sibiului, radiind, astfel, dreptul de proprietate asupra imobilului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Poliţiei Rutiere Sibiu, transferat la Braşov după pensionările din timpul scandalului Godină

IPJ Braşov a anunţat, luni, că noul şef adjunct al instituţiei este şeful Poliţiei Rutiere Sibiu, Alin Pahonţu, împuternicit pe o perioadă de şase luni, după ce postul a rămas vacant ca urmare a pensionării lui Sorin Melinte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vremea va deveni instabilă şi se va răci în toată ţara. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Vremea va deveni instabilă şi se va răci în toată ţara, astfel încât valorile termice diurne se vor apropia de mediile multianuale ale acestei date, informează ANM.

Câţi bani a adus la buget legea antifumat în prima lună de la intrarea în vigoare. Numărul persoanelor amendate pentru că au încălcat-o

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, la o lună de la intrarea în vigoare a legii antifumat, câte amenzi şi avertismente au dat pompierii, poliţia locală şi forţele Ministerului de Interne pentru încălcarea prevederilor acesteia.

Accident în Constanţa: O femeie şi fiul de 13 ani, răniţi după ce s-au prăbuşit cu maşina de pe un pod – FOTO, VIDEO

O femeie în vârstă de 36 de ani şi fiul acesteia, de 13 ani, au fost răniţi, luni, după ce maşina cu care se deplasau în municipiul Constanţa a căzut de pe un pod înalt de şase metri, fiind acroşată de un autocamion, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 300 de profesori protestează în Capitală, cerând salarii mai mari şi 6% din PIB pentru Educaţie

Peste 300 de profesori protestează, luni, în Bucureşti în faţa Guvernului, cerând majorarea salariilor, 6 % din PIB pentru Educaţie dar şi măsuri împotriva violenţei faţă de profesori, sindicaliştii depunând la Guvern şi o listă de nemulţumiri.

Motivarea instanţei în cazul Piedone: Comunitatea, singura în măsură să sancţioneze candidatul. Reprezentanţii „Colectiv pentru Viitor”: Apropiaţii noştri au murit degeaba

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au motivat decizia prin care s-a respins contestaţia depusă de Asociaţia „Colectiv pentru Viitor" privind candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, susţinând că singura în măsură să sancţioneze candidatul este comunitatea.

Borc, după negocierile cu minerii: Vor fi disponibilizări, dar nu se închide CEO

Vicepremierul Costin Borc a declarat, luni, după discuţiile cu o delegaţie a minerilor, că vor fi disponibilizări, dar nu se va închide Complexul Energetic Oltenia, urmând să aibă loc bilunar întâlniri între guvernanţi şi mineri.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune din ţară până de Paşte

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Dino Parc Râşnov lansează o expoziţie de roci şi fosile unică în România – VIDEO

Dino Parc Râşnov va lansa, marţi, o expoziţie geologică şi paleontologică unică în România, în care vor fi prezentate roci şi fosile ale animalelor preistorice care au fost găsite pe teritoriul ţării noastre, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conducător de doctorat al Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza”, pus sub control judiciar

Georgeta Ştefania Ungureanu, profesor universitar doctor, conducător de doctorat în cadrul Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza", a fost pusă sub control judiciar de procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru 21 de infracţiuni.

Protest spontan la TVR, sute de angajaţi au ieşit în curtea instituţiei pentru susţinerea lui Ghiurco

Sute de angajaţi din TVR au ieşit în curtea instituţiei, luni, pentru susţinerea Monicăi Ghiurco, aceştia depunând şi o petiţie la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), privind declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu.

Fetiţă ascunsă de mamă sub haine pentru a fi scosă ilegal din ţară, descoperită la Vama Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac (Arad) au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, o fetiţă în vârstă de cinci ani ascunsă sub o geacă într-un autoturism, mama ei intenţionând să o scoată ilegal din România pentru că nu avea documente de călătorie.

Sibian denunţat la trei ani după ce a omorât în bătaie un copil, apoi l-a introdus în sodă caustică

Un bărbat din Sibiu a fost reţinut la trei ani după ce ar fi omorât în bătaie copilul în vârstă de 4 ani al iubitei sale, după care l-ar fi introdus în sodă caustică, sibianul fiind denunţat abia duminică, după ce şi-a bătut şi iubita.

Minerii de la Turceni şi Rovinari au ajuns în Bucureşti şi protestează în faţa Guvernului

Peste 300 de mineri, care au pornit într-un marş de protest de la Târgu Jiu, au ajuns luni dimineaţa, în Bucureşti, aceştia protestează în faţa Guvernului, o delegaţie aşteptând să intre la discuţii cu vicepremierul Costin Borc.

Procurorii DNA au respins cauţiunea depusă de deputatul Sebastian Ghiţă – surse

DNA Ploieşti a respins garanţiile mobiliare şi imobiliare depuse de deputatul Sebastian Ghiţă în contul cauţiunii de 13 milioane de euro, considerând că valoarea bunurilor nu acoperă suma dispusă de procuror, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Mandatele de arestare ale israelienilor, cercetaţi pentru intimidarea lui Kovesi, au fost prelungite

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor doi israelieni acuzaţi că au încercat intimidarea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, hotărârea nefiind definitivă.

Cambridge Proficiency, cel mai greu examen de limba engleză, a fost prima dată susţinut în 1913

Cambridge English Proficiency este considerat cel mai dificil examen de limba engleză din lume, pentru care candidaţii au nevoie de cunoştinţe de vorbitor nativ, iar examenul este realizat şi corectat de către experţii de la Cambridge English.

A început săptămâna „Şcoala Altfel”. Când intră elevii în vacanţa de Paşte

Săptămâna „Şcoala Altfel” va avea loc în perioada 18 - 22 aprilie, în ultima săptămână de şcoală, urmând ca după aceea, elevii să intre în vacanţa de Paşte, potrivit calendarului structurii anului şcolar.

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Valoarea bonurilor câştigătoare, aferente lunii martie

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 – 31 martie a avut loc duminică, 17 aprilie, fondul de premiere pentru extragerea lunară fiind de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice.

Profesorii încep protestele prin pichetarea Guvernului

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă proteste, luni şi marţi, în faţa Guvernului, au declarat reprezentanţii sindicatului,duminică, pentru MEDIAFAX.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 17 aprilie. Report de peste 1,9 milioane euro la Joker şi de peste 1,7 milioane euro la Loto 6/49

Duminica, 17 aprilie 2016, au avut loc noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Loto 5/40, Super Noroc, Joker si Noroc Plus, informează Loteria Română. Loto 6/49 are un report de peste1,7 milioane euro, iar la categoria I a jocului Joker se înregistrează un report de peste 1,9 milioane euro.

Zilele Porţilor Deschise – Facultatea de Litere, 18-20 aprilie 2016

Facultatea de Litere Bucureşti îşi deschise porţile sale pentru ca liceenii să-şi facă opţiunile de viitor în cunoştinţă de cauză. Luni va fi întâlnirea cu Cătălin Ştefănescu, miercuri, dialogul dintre profesorii Eugen Negrici şi Mihai Zamfir.

Sute de oameni au manifestat în statul Arizona în semn de susţinere faţă de cazul familiei Bodnariu: „Este sfâşietor să-mi imaginez prin ce trec”

Sute de persoane au manifestat, sâmbătă, în statul american Arizona în semn de susţinere faţă de cazul familiei Bodnariu, ai cărui copii au fost luaţi de statul norvegian, ca parte a unui protest global care s-a desfăşurat în peste 50 de oraşe din toată lumea, scrie azcentral.com.