Social

Adrian Severin este urmărit penal pentru complicitate la spălare de bani şi are sechestru pe conturi

Adrian Severin a fost la DNA, vineri, în dosarul în care sunt urmăriţi doi dintre asistenţii săi din perioada în care a fost europarlamentar, el declarând că au fost extinse cercetările în cazul său pentru complicitate la spălare de bani şi i-au pus sechestru pe conturi, inclusiv pe cel de salariu.

Preşedintele Klaus Iohannis a RESPINS noul Cod Fiscal şi cere Parlamentului reexaminarea

Preşedintele Klaus Iohannis a respins noul Cod Fiscal şi l-a retrimis Parlamentului spre reexaminare.

Iaşi: Tânăr mort după ce a fost legat de un gard şi bătut, fiindu-i tăiate articulaţiile

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din judeţul Iaşi a murit după ce a fost legat de un gard şi bătut, el fiind găsit de câţiva săteni cu încheieturile de la o mână şi de la un picior tăiate, iar procurorii au deschis o anchetă pentru a-i identifica pe autorii faptei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CoE: Imigranţii romi din România şi Bulgaria nu au invadat UE. Stigmatizarea trebuie să înceteze

Politicienii şi presa trebuie să înceteze exploatarea temerilor privind fluxuri masive de imigranţi şi stigmatizarea romilor, afirmă comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, notând că "nu a avut loc o invazie a imigranţilor romi din România şi Bulgaria" în state UE.

RESTRICŢII de circulaţie în zona Pieţei Constituţiei, pentru concertul lui Robbie Williams. HARTA zonelor vizate

Circulaţia rutieră va fi restricţionată pe bulevardul Libertăţii şi pe bulevardul Unirii, începând de joi seară şi până sâmbătă dimineaţă, pentru concertul cântăreţului britanic Robbie Williams care va avea loc, vineri, în Piaţa Constituţiei.

PERCHEZIŢII DNA la Administraţia Finanţelor Publice Deva şi la firma Termogaz din judeţul Hunedoara

Procurorii DNA fac percheziţii, vineri, la Administraţia Finanţelor Publice Deva şi la firme din judeţele Hunedoara şi Maramureş, printre care şi Termogaz, într-un dosar care vizează fapte de corupţie, în legătură cu contracte nerentabile privind importul de cărbune şi lucrări de retehnologizare.

Percheziţii în Mehedinţi şi Arad, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane euro

Poliţiştii din Mehedinţi fac, vineri dimineaţă, cinci percheziţii, din care una la Strehaia şi alte patru în judeţul Arad, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, într-un dosar în care prejudiciul este de circa trei milioane de euro.

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu rămâne în arest

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu rămâne în arest, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis contestaţia procurorilor la decizia anterioară a instanţei de plasare a fostului edil în arest la domiciliu.

Costurile USV cu decernarea titlului Doctor Honoris Causa preşedintelui Republicii Moldova, 21.000 de lei

Costurile aferente manifestărilor privind decernarea titlului Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) preşedintelui Republicii Moldova, Nicoale Timofti, se ridică la circa 21.000 de lei, din care aproape 8.000 de lei pentru cazarea delegaţiei.

Sinescu: Peste 70% dintre familiile celor aflaţi în moarte cerebrală acceptă donarea de organe

Rata de acceptare a donării de organe de familiile celor aflaţi în moarte cerebrală este de peste 70 la sută, a anunţat academicianul Ioanel Sinescu, joi, de Ziua Donatorului de Organe, sărbătorită la Institutul Clinic Fundeni.

DNA: Consilierul lui David şi complicele său nu aveau încredere în Bîgiu şi Mladin

Procurorii DNA arată în rechizitoriul prin care l-au trimis pe fostul ministru al Internelor Cristian David, că şeful său de cabinet şi unul dintre complici nu aveau încredere în prefectul Bîgiu şi primarul Mladin şi că îşi făceau griji în privinţa sumelor pe care urmau să le primească.

DNA extinde urmărirea penală pentru foştii asistenţi ai lui Severin Anne Jugănaru şi Florin Abraham

Procurorii DNA au extins urmărirea penală faţă de Anne Jugănaru şi Florin Abraham, asistenţi ai lui Adrian Severin când acesta era europarlamentar, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată.

Poliţişti acuzaţi de violenţă extremă de trei tineri care ar fi fost bătuţi inclusiv cu biciul

Doi poliţişti din judeţul Vaslui sunt acuzaţi de trei tineri că ar fi recurs la acte de violenţă extremă, bătându-i două ore cu pumnii, picioarele şi cu un bici după ce ar fi furat un telefon pe care ulterior l-au vândut, IPJ Vaslui precizând că nu a fost înregistrată vreo plângere pentru agresiune.

Stâlpi de electricitate amplasaţi în mijlocul străzii, într-o intersecţie din Ploieşti – FOTO

Doi stâlpi de electricitate au fost amplasaţi în mijlocul carosabilului, într-una dintre cele mai mari intersecţii din centrul municipiului Ploieşti, Electrica anunţând că nu are nicio implicare în acest caz şi că montarea stâlpilor a fost decisă de o firmă de proiectare şi aprobată de primărie.

Primarul municipiului Urziceni, Constantin Sava, reţinut pentru instigare la abuz în serviciu

Primarul municipiului Urziceni, judeţul Ialomiţa, Constantin Sava, a fost reţinut, joi, de către procurori, pentru instigare la abuz în serviciu, edilul fiind suspectat că a determinat-o pe şefa Direcţiei de Taxe Locale să sisteze poprirea pusă pe conturile unei firme, în dauna bugetului local.

Iohannis, la Belgrad: Mesajul meu pentru toţi românii din Serbia este acesta: Fiţi uniţi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Belgrad, la întâlnirea cu reprezentanţii minorităţii româneşti, că a evidenţiat în discuţiile cu oficialii sârbi că progresele în privinţa statutului acestei minorităţi trebuie continuate şi i-a îndemnat pe toţi românii din Serbia să fie uniţi.

DNA: Consilierul lui Cristian David a fost corist, agent de vânzări, director, apoi poliţist

Procurorii anticorupţie relevă în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe fostul ministru al Internelor Cristian David traseul profesional al consilierului acestuia, omul care s-ar fi ocupat de intermedierea mitei, de la o slujbă de muncitor necalificat la cea de director de cabinet.

Focar de hepatită A în Centrul pentru Copiii Abuzaţi Bârlad, o fată fiind dusă în stare gravă la Iaşi

Un focar de hepatită de tip A a fost confirmat în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copiilor Abuzaţi, Neglijaţi sau Exploataţi Bârlad, unde patru din cei şase minori internaţi acolo au contractat virusul, unul dintre copii fiind transportat în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Apelul în dosarul Referendumului se judecă din 28 septembrie

Instanţa supremă a stabilit pentru 28 septembrie primul termen al apelului în dosarul în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Fostul prefect de Buzău a folosit în campania electorală 700.000 euro primiţi pentru a emite un act

Fostul prefect de Buzău Cristinel Bîgiu, trimis în judecată în dosarul în care fostul ministru de Interne Cristian David a fost acuzat că a luat mită 500.000 euro, a declarat procurorilor DNA că în campania electorală din 2008 a folosit 700.000 euro primiţi pentru a emite un titlu de proprietate.

CC: Magistratul care verifică netrimiterea în judecată, incompatibil să judece cauza în fond sau apel

Magistratul care verifică legalitatea netrimiterii în judecată este incompatibil să şi judece cauza în fond sau în apel, a decis joi Curtea Constituţională, care a admis excepţia de neconstituţionalitate privind articolul 3 alineatul 3 din Codul de procedură penală.

Atenţionare MAE privind grevele feroviare din Belgia, în zilele de sâmbătă din iulie şi august

MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Belgia că în fiecare zi de sâmbătă a lunilor iulie şi august 2015 vor fi acţiuni greviste, ce vor afecta anumite segmente ale traficului feroviar.

Bihor: Mai mulţi elevi eliminaţi de la bacalaureat au obţinut în instanţă suspendarea deciziei ISJ

Mai mulţi elevi care fuseseră eliminaţi de la bacalaureat, în urma acuzaţiilor de fraudare a examenului susţinut la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, au dat în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi au obţinut, joi, suspendarea deciziei până la pronunţarea instanţei de fond.

CJ Constanţa va primi un elicopter nou, identic celui prăbuşit anul trecut în lacul Siutghiol

Consiliul Judeţean Constanţa va primi un elicopter nou, identic celui prăbuşit anul trecut în lacul Siutghiol, accident soldat cu moartea a patru persoane, a declarat, joi, vicepreşedintele CJ Cristinel Dragomir, care a precizat că aparatul de zbor va fi operat de Inspectoratul General de Aviaţie.

Gorghiu: Ministrul Educaţiei să explice diferenţele între notele iniţiale şi după contestaţii la Bac

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu cere ministrului Educaţiei să explice absolvenţilor de liceu şi părinţilor acestora discrepanţele între notele obţinute iniţial la examenul de bacalaureat şi cele primite după contestaţii, adăugând că diferenţele sunt "considerabile".

Fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica din Argeş şi asociaţii firmei Asnet Telecom, arestaţi

Octavian Oprea,fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica Argeş, şi cei doi asociaţi ai firmei Asnet Telecom au fost arestaţi, joi, în dosarul privind contracte pentru lucrări de mentenanţă atribuite firmei de către Oprea,care a primit în schimb 164.000 de lei, cu care şi-a cumpărat o maşină de lux

Medic: Peste 150 de studenţi, pregătiţi la Spitalul Elias pentru a-şi alege specializarea

Peste 150 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" Bucureşti vor fi pregătiţi la Spitalul Elias să-şi aleagă specializarea, fiecare cursant primind o subvenţie de 900 de lei, a declarat medicul Simona Vlădăreanu, manager de proiect.

REPORTAJ: Universitatea din Bucureşti îşi prezintă istoria, de la Cuza la Ceauşescu, în noul său muzeu – FOTO

Muzeul Universităţii din Bucureşti s-a redeschis joi şi îşi aşteaptă publicul cu un nou "look", dar şi cu obiecte preţioase, precum Decretul lui Alexandru Ioan Cuza privind înfiinţarea instituţiei, un jilţ al lui Nicolae Iorga şi diploma Doctor Honoris Causa acordată lui Nicolae Ceauşescu.

Ceaiul pregătit la Spitalul de Pediatrie Piteşti, care urma să fie dat copiilor, conţinea detergent

Ceaiul pregătit la începutul acestei săptămâni pentru copiii internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, dar care nu a mai fost distribuit întrucât un medic a constatat că avea un gust înţepător conţinea detergent, au arătat analizele toxicologice făcute la solicitarea DSP Argeş.

Gheorghe Mencinicopschi, internat sub pază la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”

Gheorghe Mencinicopschi este internat de miercuri la Institutul pentru Boli Cardiovasculare "C.C. Iliescu" Fundeni, fiind adus de la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de opt ani de închisoare primită în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

STUDIU: Românii lucrează cel mai mult din UE pe parcursul unei săptămâni

Angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut cel mai mult din Uniunea Europeană (UE) pe parcursul unei săptămâni, 41 de ore, în stagnare faţă de precedenţii doi ani, fiind urmaţi la mică distanţă de Luxembourg, Marea Britanie, Portugalia, Germania şi Polonia.

Braşov: Femeie la spital după ce a fost atacată pe stradă de un câine din rasa pitbull

O femeie în vârstă de 75 de ani a fost transportată în stare gravă la spital, joi, după ce a fost atacată pe stradă, în municipiul Braşov, de un câine din rasa pitbull, care a ieşit dintr-o curte.

Motociclist din Germania mort în Arad, iar soţia sa rănită grav, după ce au fost loviţi de o maşină

Un bărbat de 67 de ani din Germania a murit, iar soţia sa a fost rănită grav, joi, după ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită de un autoturism pe un drum judeţean din Arad, şoferul maşinii întorcând fără să se asigure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VREMEA se menţine călduroasă. PROGNOZA METEO pentru vineri

Vineri, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza în Banat, sudul Crişanei şi local în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei, zone în care şi indicele temperatură-umezeală ITU va atinge şi va putea depăşi pragul critic de 80 de unităţi, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

CE a lansat un infringement împotriva României pe tema combaterii abuzului sexual asupra copiilor

CE a lansat, joi, un infringement împotriva a şase state membre, printre care şi România, pentru că nu au comunicat măsurile adoptate pentru a asigura punerea în aplicare a Directivei privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

Dana Safta: Cotabiţă a avut noroc. Fără ajutorul de la Spitalul Floreasca, nu ar fi ajuns la Elias

Gabriel Cotabiţă a avut noroc, în primul rând pentru că a ajuns la Spitalul Floreasca, pentru că dacă nu ar fi primit ajutorul de acolo în primul moment, nu ar mai fi ajuns pentru recuperare la Spitalul Elias, a declarat, joi, directorul medical Dana Safta.

ACCIDENT pe Şoseaua Kiseleff din Capitală: Şoferul şi pasagera dintr-un taxi, răniţi în urma impactului

Şoferul şi pasagera dintr-un taxi au fost răniţi, joi, după ce maşina s-a ciocnit cu un alt autoturism şi apoi s-a răsturnat, pe Şoseaua Kiseleff din Capitală, cele două persoane fiind duse la spitale, pentru investigaţii medicale.

Fostul ministru Cristian David, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost trimis în judecată, joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren.

AVARIE la o conductă din Târgovişte: Zeci de mii de oameni au rămas fără apă. Când se reia alimentarea

Zeci de mii de persoane care locuiesc în municipiul Târgovişte şi în alte cinci localităţi limitrofe nu au apă potabilă, joi, după ce un muncitor al unei societăţi a produs o avarie la o conductă care asigură alimentarea cu apă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Transporturilor va înfiinţa Agenţia de Investigare Feroviară

Ministerul Transporturilor a elaborat, la solicitarea Comisiei Europene, un proiect de Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Agenţiei de Investigare Feroviară Română, prin reorganizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER).