Social

Ministrul Educaţiei: Susţin repartizarea computerizată în liceu şi o evaluare la clasa a X-a

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că susţine repartizarea computerizată în liceu, promovarea evaluării naţionale cu cel puţin media 5, dar şi o evaluare la clasa a X-a, după modelul fostului examen de treaptă.

Proiectul de lege privind alegerile parlamentare a fost adoptat de Senat

Proiectul de lege privind alegerile parlamentare, care prevede că alegerile vor fi pe liste, cu prag electoral de 5%, a fost adoptat de Senat, miercuri, cu 105 voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă".

Bărbatul care i-a vândut Furadan Mădălinei Manole, condamnat la închisoare pentru trafic de migranţi

Sorin Urziceanu, bărbatul care i-a vândut Furadan cântăreţei Mădălina Manole, a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare pentru trafic de migranţi, în urma unei decizii a Curţii de Apel Timişoara.

Camera Deputaţilor a decis: Angajaţii pot primi vouchere de vacanţă

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, ca angajaţii să primească vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie, reglementările aprobate de către deputaţi urmând să fie aplicate în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

CNCD a amendat Automobil Clubul Român pentru conţinutul misogin al unei campanii pentru folosirea centurii de siguranţă – VIDEO

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat Automobil Clubul Român (ACR) cu 2.000 de lei pentru campania "Hai să facem centura greu de ignorat!", ce foloseşte un spot video în care sunt prezentate busturi de femei şi comparate cu fructe.

Pacienţi: Ministerul Sănătăţii şi CNAS, obligate de instanţă să asigure gratuit încă un medicament de ultimă generaţie

Instanţa a decis că Vemurafenibum, pentru tratarea melanomului malign, trebuie inclus pe lista de medicamente compensate, aceasta fiind a treisprezecea hotărâre dată în favoarea pacienţilor cu cancer şi alte boli cronice, a anunţat, miercuri, preşedintele Alianţa Pacienţilor Cronici, Cezar Irimia.

Camera Deputaţilor a respins moţiunea Transelectrica

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 107 voturi "pentru", 191 "împotrivă" şi 16 abţineri, moţiunea simplă "PSD curentează banul public, bonusuri uriaşe, contracte cu dedicaţie şi secrete de stat la Transelectrica".

UNJR îi cere lui Iohannis să convoace CSAT pentru a clarifica implicarea SRI în justiţie

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să convoace Consiliul Superior de Apărare a Ţării, pentru ”a verifica toate hotărârile acestui for, în baza cărora SRI se implică în actul de justiţie, precum şi revocarea celor care nu sunt conforme cu legile ţării”.

Ponta: Dacă unul din CSM încalcă regula, cum mă sancţionează ei pe mine? Noi suntem muritori, ei-zei

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a transmis CSM, care a sesizat Inspecţia Judiciară pentru declaraţiile sale la adresa justiţiei, că aşteaptă ca membrii Consiliului să înţeleagă că nu este normal să îl sancţioneze pentru încălcarea unei reguli aplicată doar "muritorilor", nu şi "zeilor din CSM".

Tânăr craiovean dat dispărut după ce, de Rusalii, a ieşit cu barca pe mare şi nu a mai fost văzut

Un tânăr din Craiova este căutat cu scafandrii la Costineşti după ce, la începutul acestei săptămâni, ar fi ieşit cu o barcă pe mare, ambarcaţiunea fiind descoperită apoi plutind pe apă având în ea doar îmbrăcămintea celui dispărut.

Ponta: Cu probe, procurorul îl poate trimite pe Şova în judecată. Fără probe, a fost înţelegere cu PNL

Procurorul îl poate trimite şi astăzi în judecată pe Dan Şova dacă are probe, iar dacă nu are probe înseamnă că a fost o înţelegere între procuror şi penelişti să facă circ, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta, fără a dori să comenteze mai mult votul privind respingerea arestării lui Şova.

Timişoara: Investiţii de 10,5 milioane de euro la fabrica de anvelope Continental pentru reducerea mirosului în zonă

Fabrica de anvelope Continental din Timişoara a investit 10,5 milioane de euro într-un sistem de reducere a mirosurilor emanate în procesul de producţie, testele pilot ale acestui sistem durând aproximativ un an şi jumătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul vrea să reducă rata de părăsire timpurie a şcolii cu şase procente, la 11,3% până în 2020

Extinderea educaţiei timpurii a copiilor şi reintegrarea în sistemul educaţional a persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala, printr-un program denumit "A doua şansă", sunt măsuri gândite de Guvern pentru a reduce rata de părăsire timpurie a şcolii de la 17,3%, în 2013, la 11,3%, în 2020.

Campion la culturism, reţinut pentru şantaj şi cămătărie

Un campion la culturism şi un bărbat din Bacău au fost reţinuţi de poliţiştii bucureşteni, pentru şantaj şi cămătărie, după ce, prin ameninţări şi acte de violenţă, au luat de la patroana unei firme de salubritate dobânzi în valoare de aproape 70.000 de euro, potrivit unor surse din Poliţie.

Servicii individualizate de recuperare pentru copiii cu autism, la Spitalul Titan din Capitală

Spitalul de Psihiatrie Titan "Dr. Constantin Gorgos" din Capitală va oferi servicii individualizate de recuperare pentru copii cu autism, cu care vor lucra echipe multidisciplinare formate din medici, psihoterapeuţi, kinetoterapeuţi şi fizioterapeuţi.

Mircea Bica, soţul fostei şefe a DIICOT, pus sub control judiciar într-un caz de evaziune

Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii au făcut, miercuri, 17 percheziţii la persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, printre cei vizaţi fiind şi soţul Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT. Mircea Bica, soţul Alinei Bica, a fost adus, miercuri, la DIICOT Braşov, pentru audieri, fiind pus, ulterior, sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara.

DNA: Vâlcov, cercetat pentru că a luat mită 10% din valoarea unui contract, atunci când era ministru

Darius Vâlcov este urmărit penal într-un nou dosar, pentru trafic de influenţă, având în vedere că anul trecut, în perioada în care ocupa funcţiile de senator şi ministru al Finanţelor, a luat de la un om de afaceri 10% din valoarea unui contract, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

Ponta cere acordul tuturor persoanelor implicate pentru reglementarea activităţii în Deltă

Delta Dunării trebuie să fie reglementată în înţelegere cu persoanele care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea în această zonă, astfel încât să nu fie adoptată nicio măsură fără să existe un acord comun, a afirmat premierul Victor Ponta.

Ponta îi cere ministrului Educaţiei să discute cu rectorii facultăţilor pentru mai multe locuri IT

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei să discute cu rectorii facultăţilor şi să găsească o soluţie de suplimentare a numărului de locuri pentru studii în domeniul IT, arătând că încă sunt pregătiţi absolvenţi pentru meserii precum cea de metalurgist, care nu mai sunt cerute pe piaţa muncii

Ploi torenţiale, vijelii şi grindină mâine şi vineri, în aproape toată ţara. Informarea emisă de meteorologi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă începând de joi de la ora 12.00 până vineri la ora 12.00. Se vor produce ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii.

Ponta anunţă că va cumpăra şi el titluri de stat pentru persoane fizice, de 1.000 lei

Premierul Victor Ponta a anunţat că va cumpăra şi el titluri de stat destinate persoanelor fizice, în cuantum de 1.000 lei, precizând că a fost convins în acest sens de către ministrul Finanţelor, care i-a sugerat să ceară tuturor membrilor Guvernului să cumpere fiecare câte un titlu de 1.000 lei.

Ponta către ministrul Educaţiei: Nu cădeţi în capcană şi nu vă grăbiţi să schimbaţi legea educaţiei!

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei să nu cadă în capcana în care au căzut predecesorii săi, foşti miniştri, şi să nu se grăbească să modifice legea educaţiei, precizând că el nu este de acord cu vreo schimbare a legislaţiei fără acceptul tuturor părţilor implicate.

Darius Vâlcov, adus din arest la DNA, pentru a fi audiat într-un nou dosar de trafic de influenţă

Darius Vâlcov a fost adus miercuri din arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiat într-un nou dosar în care se fac cercetări pentru trafic de influenţă, după ce fostul ministru al Finanţelor a fost trimis recent în judecată, pentru fapte similare.

Constanţa: Un bărbat a încercat să se arunce în aer aprinzând într-o maşină gazul dintr-o butelie

Un bărbat a încercat să se arunce în aer, în Eforie Nord, urcând în maşină cu o butelie şi aprinzând gazul cu o brichetă, maşina fiind cuprinsă de flăcări, dar fără să se producă şi explozia dorită, bărbatul scăpând cu viaţă, însă cu arsuri pe faţă şi pe gât.

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut în aprilie la 6,9%

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost în aprilie de 6,9%, cu 0,1 puncte procentuale atât peste cea de la finalul lunii anterioare, cât şi faţă de aprilie 2014, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Fostul şef al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat la zece ani de închisoare

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani de închisoare cu executare, pentru fapte de abuz în serviciu prin care compania ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 56,7 milioane de euro, decizia nefiind definitivă.

Percheziţii DNA la mai multe firme, privind programul de reabilitare a şcolilor cu fonduri BEI

Procurorii DNA fac miercuri şapte percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, la firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2011-2012, în legătură cu programul de reabilitare a unor şcoli cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii.

Bătaie cu cuţite şi spray lacrimogen în Spitalul Bârlad. 16 pacienţi au fost evacuaţi din saloane

Şaisprezece pacienţi din saloane ale Spitalului Bârlad au fost evacuaţi, miercuri, timp de câteva ore, în urma unei altercaţii izbucnite între mai mulţi bărbaţi veniţi în vizită la un bolnav, după ce unul dintre aceştia a folosit un spray lacrimogen, Poliţia intervenind pentru aplanarea conflictului.

O tânără care a înşelat o altă fată prin metoda accidentul dându-se cadru medical a fost prinsă

O băcăuancă de 21 de ani, care s-a dat cadru medical la un spital din Capitală, a fost prinsă de poliţişti după ce a înşelat cu 3.000 de euro, prin metoda "accidentul", o tânără din Bacău al cărei tată ar fi accidentat grav o fetiţă ce ar fi trebuit operată în schimbul respectivei sume de bani.

Vicepreşedintele CJ Bihor Kiss Alexandru, reţinut pentru luare de mită şi spălare de bani

Vicepereşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor Kiss Alexandru a fost reţinut, marţi, de DNA, pentru mai multe infracţiuni, între care spălare de bani şi luare de mită, fiind acuzat că a făcut parte dintr-un grup care a obţinut între 2003 şi 2008 foloase necuvenite de peste patru milioane de euro.

Ponta: Italienii se simt în România ca în Italia anilor ’90, în fiecare zi văd pe cineva cu cătuşe

Premierul Victor Ponta a declarat, cu prilejul recepţiei organizate de Ziua Naţională a Italiei, că italienii se simt în prezent chiar ca acasă în România, deoarece ţara le aminteşte de Italia anilor '90, când vedeau în fiecare zi un om politic sau un om de afaceri încătuşat.

Cod galben de inundaţii în Sibiu

Hidrologii au emis o atenţionare de cod galben de inundaţii pentru afluenţii mici ai râului Târnava Mare şi din bazinul hidrografic al râului Hârtibaciu, în judeţul Sibiu.

Senatul a RESPINS cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova/ REACŢIA lui Şova

Senatul a respins, marţi, cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, fiind înregistrate, conform unor surse parlamentare, 66 de voturi "pentru" şi 72 "împotrivă".

Un fost preot a câştigat în instanţă drepturi salariale, Episcopia Huşilor fiind executată silit

Un fost preot, caterisit în urmă cu patru ani, a câştigat în instanţă drepturi salariale restante, pentru recuperarea şi plata sumelor respective Episcopia Huşilor fiind executată silit, reprezentanţii Bisericii susţinând că s-a ajuns în această situaţie fiindcă nu li s-a comunicat decizia instanţei

Ponta: Guvernul va organiza referendum privind aderarea României la Zona Euro dacă se impune politic

Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că termenul obiectivului rămâne 1 iulie 2019, când România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.

Un deţinut al Penitenciarului Aiud a fugit

Un deţinut al Penitenciarului Aiud, care ispăşea un an de închisoare pentru furt calificat, în regim deschis, a părăsit, marţi după-amiază, punctul de lucru la care fusese repartizat, fiind căutat de personalul unităţii, poliţişti şi jandarmi.

România – cele mai multe investigaţii OLAF privind utilizarea fondurilor UE în 2014

România este ţara în care Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a făcut, în 2014, cele mai multe investigaţii privind utilizarea fondurilor europene, fiind urmată, la mare distanţă de Ungaria şi Bulgaria, potrivit raportului de activitate al instituţiei pe anul trecut.

Moţiunea simplă privind sănătatea, depusă de PNL la Senat, a fost respinsă

Moţiunea simplă "S.O.S.: Sănătatea în România lui Ponta respiră artificial! Românii mor cu zile!", iniţiată de PNL, a fost respinsă, marţi, în plenul Senatului, fiind înregistrate 84 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Ponta: Chiar îşi bat joc de noi toţi? Noi n-avem voie să scoatem un cuvânt de justiţie, doar Danileţ?

Premierul Ponta afirmă că trebuie aplicată o regulă comună legat de posibilitatea exprimării opiniei privind deciziile instanţei, afirmând că "sunt unii şmecheri" care pot critica hotărâri iar alţii sunt judecaţi de CSM şi întrebând dacă numai Danileţ poate vorbi pentru CSM "unde-l trimite partidul"

Procuror de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, judecat pentru conducere sub influenţa alcoolului

Procurorul Timoftei Daniel Apostoliceanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru că a fost prins conducând o maşină, după ce a consumat alcool.