Social

Ponta a revenit în Bucureşti cu o aeronavă a companiei Fly Dubai – surse. Premierul a ajuns la Palatul Victoria

Premierul Victor Ponta a revenit, luni, în Bucureşti cu o aeronavă a companiei Fly Dubai, care a aterizat pe aeroportul Henri Coandă în jurul orei 13.00, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Asociaţia Municipiilor: Cerem includerea în Codul fiscal a supraimpozitării imobilelor neîngrijite

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită introducerea în Codul fiscal a prevederilor privind impozitarea suplimentară a imobilelor, clădiri şi terenuri neîngrijite sau abandonate din intravilanul localităţilor.

Angajatorii vor putea da tichetele de masă şi în format electronic, pe un card alimentat lunar

Angajatorii vor putea acorda salariaţilor tichetele de masă şi în format electronic, oferite sub forma unui portofel electronic alimentat de emitenţi cu valoarea nominală a acestora, iar numărul tichetelor primite lunar nu poate depăşi numărul zilelor lucrătoare, potrivit unui proiect de HG.

Oficial CE: Raportul MCV pentru România va fi publicat la începutul anului 2015

Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România va fi publicat la începutul anului 2015, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mina Andreeva, precizând că raportul va fi lansat o dată pe an.

Cluj: Sute de persoane, la înmormântarea a doi dintre militarii morţi în accidentul aviatic – FOTO

Sute de persoane au participat, luni, la Cimitirul Militar din Cluj-Napoca, la funeraliile a doi dintre militarii care şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter produs vineri în judeţul Sibiu, aceştia fiind înhumaţi cu onoruri militare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spitalul de Arşi: Pilotul elicopterului prăbuşit la Sibiu a fost operat, starea lui este bună

Gabriel Titiana, pilotul elicopterului care s-a prăbuşit în judeţul Sibiu, a fost operat luni, fiind înlăturată aproape 30 la sută din zona cu arsură de grad trei, a declarat directorul medical al Spitalului de Arşi, Cristian Niţescu, precizând că speră că starea acestuia se va îmbunătăţi.

Şeful IPJ Bistriţa-Năsăud şi şefii altor trei servicii, acuzaţi că au primit bani şi bunuri pentru a trece cu vederea nereguli

Inspectorul şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, şeful Biroului Arme şi şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, din aceeaşi instituţie, precum şi şeful Poliţiei Năsăud sunt acuzaţi că au pretins şi primit, în mod repetat, bani sau alte folosase necuvenite pentru a trece cu vederea nereguli constatate în teren.

Doi poliţişti au primit Placheta de Onoare a MAI, pentru intervenţia la accidentul aviatic din Sibiu – FOTO

Şefii posturilor de Poliţie din comunele sibiene Iacobeni şi Laslea au primit, luni, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru modul în care au intervenit după accidentul aviatic din judeţul Sibiu, informează MAI.

Traian Băsescu a semnat cererea de eliberare a Alinei Bica din funcţia de şef al DIICOT

Solicitarea Alinei Bica de eliberare din funcţia de procuror-şef al DIICOT a fost transmisă de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, luni, preşedintelui României, acesta semnând decretul de eliberare a ei din această poziţie.

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a primit trei luni de închisoare cu suspendare

Adrian Zglobiu, bărbatul care, în luna mai, l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, la Constanţa, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare, urmând să execute 40 de zile de muncă în folosul comunităţii, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Vărul deputatului Mircea Roşca a fost arestat preventiv

Omul de afaceri Adrian Rotilă, vărul deputatului Mircea Roşca, a fost arestat preventiv, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia procurorilor împotriva deciziei prin care s-a dispus cercetarea acestuia sub control judiciar.

Dosarul Bica: Deputatul Florin Teodorescu şi Oana Vasilescu, audiaţi luni la DNA

Anchetatorii DNA continuă audierile în dosarul de corupţie al fostului şef al DIICOT Alina Bica, procurorii urmând să le ia declaraţii, luni, deputatului PDL Florin Cătălin Teodorescu şi Oanei Vasilescu, foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP.

Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, adusă la DNA pentru a fi audiată în dosarul Alinei Bica

Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean a fost adusă luni la DNA cu mandat, pentru a fi audiată în dosarul în care este acuzată şi Alina Bica, privind despăgubirile pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro, aprobate în 2011, când Dumitrean era preşedintele Comisiei Centrale de Despăgubiri.

Decan al unei facultăţi de la UMF „Gr. T. Popa” Iaşi, pus sub control judiciar pentru luare de mită. Acesta deţine o casă, un teren şi două maşini

Decanul Facultăţii de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicina şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi, un marocan şi un palestinian cu dublă cetăţenie au fost puşi sub control judiciar, fiind acuzaţi de luare şi respectiv, dare de mită, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.

O angajată a Prefecturii Buzău, care fusese audiată de DNA Ploieşti, a fost găsită spânzurată

Şefa grupului de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate din Prefectura Buzău, Luminiţa Ionescu, a fost găsită spânzurată luni, femeia fiind chemată în urmă cu câtva timp la DNA Ploieşti pentru a fi audiată, cel mai probabil în dosarul fostului prefect Paul Beganu, arestat.

Pricopie: Ministerul Educaţiei lucrează la un document care să precizeze în ce condiţii se fac licitaţiile la manuale

Ministerul Educaţiei lucrează la un document, poate o lege a manualelor, în care să se precizeze în ce condiţii se fac licitaţiile, şi până nu vor fi revăzute aceste reguli, nu va mai fi dat drumul la nicio licitaţie, a declarat luni ministrul Remus Pricopie.

Peste 700 de deţinuţi din trei penitenciare învaţă meserii pe bani europeni

Peste 700 de deţinuţi din trei penitenciare din judeţele Hunedoara, Bistriţa-Năsăud şi Mehedinţi învaţă meserii pe bani europeni, valoarea proiectului prin care se încearcă integrarea acestora în societate după eliberare fiind de 1,5 milioane de euro.

Pricopie: Bugetul Educaţiei din 2015 prevede majorarea salariilor şi fond pentru examene şi evaluări

Bugetul Educaţiei pentru 2015 "merge pe o creştere" şi va cuprinde lucruri noi, cum ar fi un fond special pentru examene şi evaluări, dar şi creşterea salariilor cadrelor didactice în două tranşe, a declarat, luni, ministrul Remus Pricopie, fără a putea spune o cifră exactă privind bugetul.

CSM a dispus SUSPENDAREA din magistratură a Alinei Bica şi a luat act de demisia acesteia din DIICOT

Secţia pentru procurori a CSM a dispus, luni, suspendarea din magistratură a Alinei Bica şi a luat act de demisia acesteia din funcţia de procuror la DIICOT, după ce a fost arestată în dosarul despăgubirilor aprobate pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 23 noiembrie

Duminică, 23 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce joi, 20 noiembrie, Loteria Română a acordat 16.474 de premii în valoare totală de peste 1.016.000 lei. Premiul categoriei I la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 38 de milioane de lei, nu a fost câştigat.

Secţia de procurori a CSM decide luni privind suspendarea Alinei Bica din magistratură

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întruneşte, luni dimineaţă, pentru a decide privind suspendarea Alinei Bica din magistratură şi pentru a lua act de demisia acesteia de la DIICOT, au declarat, pentru MEDIFAX, oficiali din Consiliu.

Ceremonie religioasă la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii pentru militarii morţi la Sibiu. Sicriele, date familiilor pentru înmormântare

O ceremonie religioasă a avut loc, duminică, la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, unde au fost aduse de la Sibiu, cu o aeronavă militară, sicriele cu trupurile neînsufleţite a cinci dintre cei opt militari morţi în accidentul de elicopter, ulterior acestea fiind predate familiilor.

Reduceri ale capacităţii de producţie la Combinatul ArcelorMittal din cauza cutremurului din Vrancea

Unele reduceri ale capacităţii de producţie au fost înregistrate la ArcelorMittal din Galaţi în urma dificultăţilor privind alimentarea cu electricitate, iar operaţiunile de demoloare a unui furnal mai vechi, programate pentru duminică, au fost amânate, din cauza seismului de sâmbătă, din Vrancea.

Trupurile celor opt militari morţi în accident, transportate de la Sibiu cu camioane şi un avion

Trupurile neînsufleţite ale celor opt militari care au murit după prăbuşirea elicopterului, în apropiere de Stejăriş, sunt transportate, duminică după-amiază, spre Slatina, Piteşti şi Alba Iulia, cu camioane militare, şi spre Câmpia Turzii, cu un avion.

VREMEA, rece pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Capitală

Luni, vremea va fi rece pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nord-est şi 9 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -7 şi 1 grad, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali.

Ceremonial religios la Academia Forţelor Terestre Sibiu, în memoria militarilor morţi în accident. La eveniment asistă Klaus Iohannis şi Mircea Duşa – FOTO

Un ceremonial religios are loc, duminică, pe platoul Academiei Forţelor Terestre din Sibiu, unde au fost duse sicriele cu tupurile neînsufleţite ale celor opt militari morţi în accidentul aviatic de lângă Stejăriş, la eveniment asistând preşedintele ales, Klaus Iohannis, şi ministrul Mircea Duşa.

Galaţi: Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă temporar în 61 de localităţi după cutremur

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă temporar, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în 61 de localităţi din judeţul Galaţi, ca urmare a cutremurului de 5,7 grade Richter, produs sâmbătă seară, în zona Vrancea, toate defecţiunile fiind remediate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dâmboviţa: O femeie a murit după ce a fost muşcată de câinele vecinilor. Poliţia face anchetă

O femeie în vârstă de 84 de ani, din localitatea Bezdead, judeţul Dâmboviţa, a murit, duminică, după ce a fost muşcată de câinele unor vecini, care i-a intrat în curte, în urmă cu o săptămână animalul agresiv muşcându-şi stăpânul, în prezent poliţiştii deschizând anchetă pentru ucidere din culpă.

Radulian (INFP): Cutremurul de sâmbătă seară poate avea replici timp de câteva zile

Cele cinci replici ale seismului de sâmbătă seară înregistrate până acum tot în zona Vrancea sunt normale şi este posibil să apară şi altele, timp de câteva zile, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Mircea Radulian.

Peste 500 de candidaţi susţin examenul de rezidenţiat la UMF Târgu Mureş

Peste 500 de candidaţi provenind din jumătate dintre judeţele ţării susţin, duminică, examenul de rezidenţiat la centrul universitar de la Târgu Mureş, cei mai mulţi provenind din Transilvania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CUTREMUR PUTERNIC în zona Vrancea, de 5,7 grade, urmat de cinci replici. Este CEL MAI MARE seism din ultimii zece ani în România. Director INFP: Nu sunt de aşteptat alte cutremure mari

*Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seară, la ora 21.14, în zona Vrancea, la adâncimea de 39 de kilometri, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti*. Seismul a fost urmat de cinci replici, cu magnitudinea de 2,8, 3,1, 2,6, 2,7 şi 2,7 grade pe scara Richter. Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX că nu sunt de aşteptat alte cutremure mari în zonă.

IGPR: 132 de autoturisme Dacia Duster, preluate de poliţişti în programul de înnnoire a parcului auto

Un număr de 132 de autoturisme Dacia Duster, din totalul celor 180 repartizate Poliţiei Române în cadrul programului de înnoire a parcului auto, au fost preluate, vineri, de poliţişti din 32 de judeţe, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Sinaia-Ploieşti-Focşani-Bucureşti, drumul simbolic al familiei regale, de Ziua Naţională a României

Principesa Margareta şi principele Radu vor efectua, de Ziua Naţională a României, un drum simbolic de la Sinaia la Bucureşti, o călătorie care aduce un omagiu regelui Ferdinand şi reginei Maria, cuplul princiar avându-i ca invitaţi pe arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi pe soţul acesteia.

Cutremurul din România a fost resimţit în Republica Moldova şi Bulgaria

Cutremurul cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, produs sâmbătă seara în România, în zona seismică Vrancea, a fost resimţit în Republica Moldova şi nordul Bulgariei, dar nu a provocat victime sau pagube materiale.

Ioan Niculae a plătit zeci de mii de dolari pentru împăierea unui elefant vânat în Africa de Sud – VIDEO

Ioan Niculae, cel mai bogat român, a plătit 40.000 de dolari pentru a vâna un elefant, după care alţi 50.000 de dolari pentru a-l împăia şi transfera în Europa din Africa de Sud, relatează cotidianul sud-african Sunday Times, în ediţia electronică.

Alimentarea cu energie electrică, afectată în mai multe localităţi din Galaţi în urma cutremurului

Alimentarea cu energie electrică a fost afectată, sâmbătă seară, în mai multe localităţi din judeţul Galaţi, în urma cutremurului de 5,7 grade pe scara Richter, produs în zona Vrancea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce trebuie să faci în caz de CUTREMUR. Sfaturile pentru populaţie date de Raed Arafat

Dincolo de consolidarea clădirilor, este necesar ca mobila şi aparatura din interiorul acestora să fie bine fixate, iar populaţia să aibă provizii pentru minimum trei zile, explică secretarul de stat din MAI Raed Arafat.

Petrecere la locuinţa soţilor Iohannis din municipiul Sibiu, cu câţiva prieteni apropiaţi

Aproximativ zece perechi de prieteni apropiaţi ai soţilor Carmen şi Klaus Iohannis au ajuns, sâmbătă seară, la locuinţa acestora din municipiul Sibiu pentru a participa la o "mică petrecere”, majoritatea aducând flori şi câte o atenţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Udrea: Nu am niciun fel de implicare în cazul retrocedărilor supraevaluate. Nu am vorbit niciodată cu doamna Bica despre activitatea ei la ANRP

Elena Udrea susţine într-o postare de sâmbătă pe Facebook, în contextul în care numele fostului ei soţ, Dorin Cocoş, apare în dosarul şefei DIICOT, că nu are niciun fel de implicare în cazul retrocedărilor supraevaluate şi că nu a vorbit niciodată cu Alina Bica despre activitatea acesteia la ANRP.

Alina Bica, arestată preventiv în dosarul despăgubirilor, a DEMISIONAT de la DIICOT

Alina Bica, arestată preventiv în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro, a demisionat de la şefia DIICOT, dar şi din funcţia de procuror al Direcţiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.