Social

Ceramică inscripţionată Versace şi alte mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, reţinute la vamă

Seturi de ceramică fină inscripţionate Versace, cu o valoare de piaţă de 21.600 de euro, precum şi alte mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 310.000 de euro, au fost reţinute de către inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud.

Iniţiativa privind indexarea alocaţiei pentru copii nu a obţinut voturile pentru adoptare în Senat

Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care viza indexarea, începând cu 2014, a cuantumului acestei alocaţii.

Bacău: Un tânăr a leşinat după ce s-a electrocutat accidental pe un stâlp de înaltă tensiune

Un tânăr de 24 de ani, din judeţul Bacău, a leşinat pe un stâlp de înaltă tensiune, după ce s-a electrocutat accidental în timp ce făcea lucrări de întreţinere la 25 de metri de sol, băcăuanul fiind salvat de către pompieri cu ajutorul unei autoscări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De ce a fost condamnat Gigi Becali în dosarul sechestrării celor care i-au furat maşina. Motivarea instanţei

Recuperarea maşinii care i-a fost furată s-a transformat într-o justiţie privată, instrumentată de Gigi Becali, susţin judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei de condamnare a omului de afaceri la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru sechestrarea hoţilor.

Teodorovici: Vom uniformiza în sus baza salarială a celor din autorităţile de management

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că începând de anul viitor salarizarea personalului din autorităţile de management ar urma să fie egalizată la nivelul superior, după ce premierul a fost de acord cu o creştere a bazei salariale a celor care lucrează cu fonduri UE.

Senatul adoptă ordonanţa prin care rudele poliţiştilor răniţi în misiune pot fi angajaţi în MAI

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind aprobarea OUG 66/2013 pentru modificarea şi completarea Legii privind Statutul poliţistului, prin care rudele poliţiştilor decedaţi sau răniţi în misiune pot fi angajaţi în MAI.

Sibiu: 21 de maşini de la SC Prospecţiuni, găsite cu cauciucurile tăiate. Poliţia a deschis o anchetă

Poliţia Mediaş a deschis o anchetă, luni, după ce 21 de autoturisme care aparţin SC Prospecţiuni SA au fost găsite cu unul sau mai multe cauciucuri tăiate într-o parcare din oraş, paguba fiind de aproximativ 100.000 de euro.

Buşoi: Bugetul CNAS în 2014, de 22,559 miliarde de lei, considerabil mai mare pe toate segmentele

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a declarat, luni, că bugetul pe 2014 este de 22,559 miliarde de lei, considerabil mai mare decât în 2013 pe toate segmentele, inclusiv pentru medicamente, unde sunt cu aproape două miliarde de lei mai mult.

STS: Peste 71 la sută din apelurile la 112 sunt false. Cele mai multe sunt din judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş

Peste 71 la sută din totalul celor 13.208.466 de apeluri la numărul 112, înregistrate în România în primele nouă luni din 2013, sunt false, cele mai multe fiind din judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş, a anunţat, luni, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Câmpeanu: Salvamarii, salvamontiştii, controlorii de trafic aerian s-ar putea pensiona mai devreme

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a declarat, luni, după întâlnirea cu senatorii PSD, că o propunere discutată a fost ca salvamarii, salvamontiştii sau controlorii de trafic aerian să se pensioneze mai devreme de împlinirea vârstei de 65 de ani.

Plenul Senatului a aprobat ancheta parlamentară privind activitatea CEC Bank

Plenul Senatului a aprobat, luni, iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC - Bank S.A de către Comisia pentru buget-finanţe. Propunerea transmisă plenului de Biroul Permanent a întrunit 102 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi cinci abţineri.

Curtea de Apel Bucureşti a admis formarea unei comisii rogatorii cu Liechtenstein în cazul lui Copos

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis, luni, formarea unei comisii rogatorii cu Liechtenstein în cazul lui George Copos, urmând să fie trimise mai multe documente şi probe la un tribunal din acest stat.

Şova: CNADNR va plăti 1 milion de euro tinerei care şi-a pierdut mâna în accident dacă instanţa decide

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a declarat, luni, că CNADNR va plăti despăgubiri de 1 milion de Euro tinerei care şi-a pierdut mâna într-un accident rutier dacă instanţa va decide în acest sens, el arătând că va exista şi cineva de la CNADNR care va răspunde pentru acest lucru.

România, locul 16 între 58 de ţări, în Indexul de Performanţă în Schimbări Climatice

România ocupă locul al 16-lea în Indexul de Performanţă în Schimbări Climatice, ce include 58 de ţări clasate din perspectiva măsurilor luate de acestea pentru combaterea schimbărilor climatice.

Două foste directoare de la CEC Bank Braşov, trimise în judecată pentru corupţie

Două foste directoare de la sucursala din Braşov a CEC Bank au fost trimise în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în cazul acordării unor credite pentru 12 firme, prejudiciul produs băncii fiind de peste şapte milioane de lei.

Cât cheltuiesc românii pentru vacanţe în ţară şi străinătate şi care sunt destinaţiile preferate

Bugetul mediu alocat de turişti pentru vacanţă în ţară se sitează între 270 şi 370 de euro de familie, în timp ce pentru destinaţiile externe se cheltuiesc în medie 750-950 de euro, potrivit datelor prezentate de ANAT după târgul de turism care s-a desfăşurat între 14 şi 17 noiembrie la Romexpo.

Buşoi: Pacienţii să nu mai lase biletul de trimitere la medic dacă sunt puşi să plătească analizele

Pacienţii nu trebuie să mai lase biletul de trimitere la medic, dacă sunt puşi să plătească analizele, aceasta fiind o ilegalitate pentru care din 2014 doctorii vor fi aspru sancţionaţi, a declarat luni preşedintele CNAS, Cristian Buşoi.

Preşedintele CNAS: Din 2014 spitalele vor fi sancţionate dacă pun pacienţii să-şi cumpere medicamente

Spitalele care vor trimite bolnavii să-şi cumpere medicamente şi totodată vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deşi nu au fost administrate, vor fi sancţionate din 2014, a anunţat, luni, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

VREMEA la începutul săptămânii. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, în ţară şi în Bucureşti

Marţi, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei în majoritatea regiunilor. Ziua, cerul va fi variabil, mai mult noros în sudul şi în estul ţării, unde izolat va fi burniţă sau ploaie slabă. Seara şi noaptea vor fi înnorări temporare şi va ploua local în Banat, Oltenia, sudul Crişanei şi în vestul Munteniei şi pe arii restrânse în rest.

Un agent şef de la Brigada Rutieră a Capitalei, reţinut după a fost prins luând mită 8.000 de euro

Un agent şef de la Brigada Rutieră a Capitalei - Biroul Accidente Uşoare Sector 1, a fost reţinut, după ce a fost prins luând mită 8.000 de euro de la o persoană cercetată penal, căreia i-a spus că va interveni la un procuror pentru a dispune o soluţie favorabilă acesteia.

Intrarom va furniza Ministerului Educaţiei servicii IT de 18,5 milioane de lei

Intrarom va furniza Ministerului Educaţiei servicii IT pentru desfăşurarea mai multor programe ale instituţiei, valoarea contractului ridicându-se la 18,5 milioane de lei, TVA inclusă (4,2 milioane euro) pentru o perioadă de 13 luni, potrivit www.e-licitatie.ro.

Vicepremierul britanic consideră improbabil un aflux de imigranţi români şi bulgari după ridicarea restricţiilor

Vicepremierul liberal-democrat britanic Nick Clegg a generat nemulţumire, duminică, atunci când a declarat că nu va fi un aflux de imigranţi în Marea Britanie după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru România şi Bulgaria, relatează Daily Express, în ediţia electronică.

PROTESTELE faţă de proiectul Roşia Montană: 62 de persoane au fost amendate. Pentru blocarea drumurilor va fi sesizat Parchetul

Jandarmii au legitimat 127 de persoane după protestul de duminică şi au dat 62 au amenzi pentru deranjarea ordinii publice, iar luni va fi sesizat Parchetul pentru blocarea cu intenţie a drumurilor publice, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

Protest inedit cu zebre din hârtie, în miniatură, la Timişoara

Aproximativ 30 de zebre miniaturale, din hârtie, au apărut, luni, pe spaţiul verde din Piaţa N. Bălcescu din Timişoara, în semn de protest faţă de modul în care a fost renovată această zonă şi aluzie la zebra primită cadou din Cehia care a murit înecată în ziua în care a fost prezentată public.

VREMEA se răceşte. PROGNOZA METEO până pe 1 decembrie. Ce temperaturi vor fi de Ziua Naţională şi când va ninge

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 18 noiembrie - 1 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

BLACK FRIDAY 2013: Cât vor cheltui românii în tranzacţii pe Internet

Peste 400.000 de români vor cumpăra produse de la retaileri online în ziua campaniei de reduceri BLACK FRIDAY, 22 noiembrie, iar valoarea tranzacţiilor va depăşi 40 milioane de euro, a estimat PayURomânia.

Vitalie Proca, acuzat în cazul atacului armat din Capitală, extrădat din Moscova. Poliţia Română: Extrădarea lui Proca, prima din Federaţia Rusă. Tribunalul Bucureşti a confirmat mandatul de arestare

Cetăţeanul moldovean Vitalie Proca, acuzat că în noiembrie 2012 a împuşcat un tânăr pe o stradă din cartierul Vitan din Capitală, pe care l-a confundat cu Puiu Mironescu, a fost extrădat din Moscova, fiind adus luni în ţară. Extrădarea lui Vitalie Proca este prima care se realizează din Federaţia Rusă, cetăţeanul moldovean fiind încarcerat luni într-un centru de reţinere şi arest preventiv, potrivit Poliţiei Române.

Familie intoxicată cu monoxid de carbon: Un copil de 2 ani, unul de zece luni şi mama acestora au murit

Un băieţel de doi ani şi mama acestuia, de 28 de ani, au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă, în locuinţa lor din comuna vasluiană Vinderei, în timp ce sora copilului, de zece luni, a fost găsită în stare critică, încercându-se fără succes resucitarea acesteia, prima ipoteză fiind intoxicaţia cu monoxid de carbon.

STUDIU: Valoarea mare a ajutorului de şomaj nu încurajează lenea. Care sunt rezultatele cercetării pentru România

Valoarea mare a ajutorului de şomaj nu conduce la o demotivare în căutarea unui loc de muncă, sugerează un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea din Edinburgh în 28 de ţări din Europa, România aflându-se în coada clasamentului în privinţa valorii ajutorului.

INCENDIU la un tablou electric de la Spitalul Floreasca

Un incendiu izbucnit, luni dimineaţă, la un tablou electric de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală a fost stins de angajaţii unităţii sanitare, până la venirea pompierilor, nicio persoană nefiind rănită sau intoxicată cu fum.

PROTESTELE faţă de proiectul Roşia Montană au ajuns la a 12-a duminică în Capitală: Jandarmii i-au legitimat pe manifestanţi, unul dintre ei fiind dus la o secţie de poliţie

Manifestanţii care au participat duminică la marşul de protest neautorizat din centrul Capitalei au fost legitimaţi de jandarmi, unul dintre aceştia fiind dus la o secţie de poliţie pentru că a refuzat să prezinte un act de identitate.

Un bărbat a fost găsit înjunghiat într-o imobil din Capitală

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost găsit înjunghiat, duminică, într-un imobil de pe Calea Plevnei, în Sectorul 1 al Capitalei, soţia acestuia spunându-le poliţiştilor că acesta a murit după ce s-ar fi automutilat.

Există un câştigător la Loto 5/40, însă premiul la Loto 6/49 se reportează

Un jucător la Loto 5/40 a câştigat duminică premiul categoriei I, în valoare de peste 206.000 de lei, iar un altul a avut pe bilet numărul de la Noroc şi a câştigat peste 450.000 de lei, marele premiu la Loto 6/49, de aproape 7,5 milioane de lei, fiind reportat.

Protestul anti-Roşia Montană de la Cluj s-a terminat în faţa Primăriei

Protestul faţă de proiectul minier de la Roşia Montană s-a încheiat, la Cluj, în jurul orei 20.20, în faţa Primăriei Cluj-Napoca, la finalul unui marş care a pornit din Piaţa Unirii şi a trecut pe la Prefectura Cluj, la care au participat peste cinci sute de persoane.

Ministerul Sănătăţii susţine că face economii substanţiale prin achiziţiile publice centralizate

Ministerul Sănătăţii susţine că se fac economii substanţiale prin achiziţiile publice centralizate, arătând că prin încheierea unui acord pentru 1,4 milioane de doze de vaccin hexavalent s-a făcut o economie de 30%, iar achiziţionarea de combustibil pentru patru ani va aduce un discount de 6%.

Câteva persoane au protestat în faţa Ministerului Public, cerând eliberarea lui Traian Berbeceanu

Câteva persoane au protestat, duminică, în faţa Ministerului Public, cerând eliberarea din arest a fostului şef al BCCO Alba-Iulia Traian Berbeceanu, acţiunea fiind susţinută şi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

Doi răniţi şi trei maşini avariate într-un accident provocat de un şofer băut şi fără permis

Două persoane au fost rănite şi trei maşini au fost avariate, în urma unui accident rutier provocat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Constanţa, de un şofer băut şi fără permis.

MAE: Expulzarea suporterilor români reţinuţi în Grecia va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp

Măsura expulzării celor 8 suporteri români reţinuţi în Grecia pentru deţinerea de fumigene şi torţe este gestionată de Poliţia elenă pentru străini şi va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, informează MAE, precizând că misiunea diplomatică română a intervenit pentru accelerarea formalităţilor

Covasna: Preşedintele BEC pentru referendumul pe tema regionalizării a fost desemnat

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie privind referendumul local pe tema regionalizării care se va organiza în 8 decembrie în Covasna a fost desemnat, acesta fiind judecătorul Nicolae Orăşteanu.

Prorector UMF: Foarte mulţi rezidenţi aleg să plece în străinătate chiar din timpul rezidenţiatului

Prorectorul UMF Bucureşti, Ruxandra Ionescu, a declarat duminică, după începerea concursului de rezidenţiat, că foarte mulţi dintre viitorii medici aleg să plece în străinătate, unii chiar din timpul rezidenţiatului, pentru salariile mult mai mari.