Social

Darius Olaru, votat tricolorul lunii aprilie în Peluza Tricoloră pentru evoluţiile excelente la FCSB

Toţi fanii care au votat au punctat şi în concursul ”Suporterii anului” cu premii importante la final de an, oferite de Federaţia Română de Fotbal. Au fost 7 fotbalişti nominalizaţi, care în aprilie au înscris împreună 25 de goluri şi au contribuit decisiv la alte 11 reuşite. Darius Olaru a fost urmat în clasament de […]

„Am abuzat foarte mult de alcool, de droguri”. Kyrgios a vorbit despre problemele sale de sănătate mintală

Nick Kyrgios a explicat într-un interviu dat pentru Wide World of Sports cum viaţa sa a scăpat de sub control înainte ca pandemia să-l facă să-şi schimbe stilul de viaţă şi să repare relaţiile pe care le-a distrus.

Sepsi învinge pe Chindia şi stă aproape de Rapid Bucureşti, în play out

După o primă repriză fără goluri, da cu câteva ocazii bune de a deschide scoru, la ambele porţi, gazdele au marcat primele în minutul 60, prin Aganovic, care a şutat din 7 metri, din pasa pe jos a lui Ştefănescu. Peste doar 3 minute, Bărbuţ nimereşte bara porţii oaspeţilor, care reuşesc apoi să egaleze, în […]

Forţele ucrainene de la combinatul siderurgic din Mariupol promit să lupte cât timp sunt în viaţă

Forţele ucrainene de la uzina siderurgică Azovstal asediată din Mariupol au promis că vor continua să lupte „atâta timp cât suntem în viaţă".

Doi copii, de 5 luni şi 4 ani, au murit, duminică. Micuţii ar fi fost aruncaţi în lac de către tată

Doi copii de 5 luni, respectiv 4 ani, au murit, duminică, aruncaţi în lac, în judeţul Bacău, de către tatăl lor, după o ceartă cu mama copiilor.

Tot mai puţine măsuri pentru prevenirea pandemiei. Israelul nu va mai cere teste COVID-19 obligatorii pentru cei sosiţi pe aeroportul din Tel Aviv

Israelul a anunţat duminică că pune capăt testelor obligatorii COVID-19 pentru sosirile la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, dar străinii vor trebui în continuare să fie testaţi negativ în străinătate înainte de a se îmbarca într-un zbor, relatează Reuters.

Bilanţ coronavirus 8 mai. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 330 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 330 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 260 mai puţin faţă de ziua anterioară.

Serviciul de Ambulanţă a intervenit pentru salvarea unui participant la Semimaratonul Bucureşti

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a intervenit pentru salvarea vieţii unui participant la Semimaratonul Bucureşti 2022, anunţă Ministerul Sănătăţii.

In ultimele 24 de ore, peste 9.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 91.955 de persoane, dintre care 9.065 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 12,3% faţă de ziua precedentă), anunţă Poliţia de Frontieră.

InSecuritate. Tudorel Andrei, preşedintele INS: Asistăm la o reducere a populaţiei pe cale naturală. În raport cu recensământul din 2011, estimăm că România va pierde 1,1 milioane persoane

Prezentăm principalele declaraţii ale preşedintelui INS Tudorel Andrei sîmbătă seara, la emisiunea InSecuritate, de la Aleph News: Tudorel Andrei: În general, Europa, şi mai ales Europa de est, a fost în ultimii 30 de ani în declin demografic accentuat. Să nu uităm că majoritatea ţărilor din estul Europei, după 1990, au trecut într-o altă formă […]

Salvamontiştii intervin pe Platoul Bucegi, unde 20 de oameni au dificultăţi. Mai multe persoane au fost la un pas de hipotermie

Salvamontiştii din Buşteni şi Prahova, ajutaţi de colegii din Dâmboviţa, intervin la ora transmierii ştirii pe platoul Bucegi, unde aproape 20 de oameni au probleme.

Femeile, copiii şi bătrânii au fost evacuaţi de la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol

Toate femeile, copiii şi bătrânii au fost evacuaţi de la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol, a anunţat vicepremierul Ucrainei Iryna Vereshchuk pe canalul său de Telegram.

Talibanii le ordonă din nou femeilor afgane să-şi acopere feţele

Guvernul taliban al Afganistanului a ordonat sâmbătă ca femeile să-şi acopere faţa în public, revenind la o politică emblematică a regimului din trecut şi intensificând restricţiile care provoacă furie în ţară şi în străinătate, scrie Reuters.

Clotilde Armand, despre vizita primelor doamne la Şcoala Uruguay din Sectorul 1: am fost retrasă de pe lista de invitaţi

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, invocă orgoliile politice ale unor persoane de stat pentru că a fost retrasă de pe lista de invitaţi participanţi la vizita Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii Jill Biden şi Primei Doamne a României - Carmen Iohannis la Şcoala Uruguay din sectorul 1.

MAE anunţă o nouă reuniune în programul ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare 2022”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă desfăşurarea unei noi reuniuni din cadrul programului ,,Dialog cu diaspora pe teme consulare - 2022”, cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi ai mediului asociativ românesc din Franţa.

Evenimente organizate de reprezentanţele Institutului Cultural Român cu ocazia Zilei Europei 2022

Institutul Cultural Român, prin reprezentanţele sale în străinătate, va organiza o serie de spectacole, concerte, proiecţii de film şi expoziţii, cu ocazia Zilei Europei, pe 9 mai.

Autorităţile din trei regiuni ucrainene raportează atacuri ruseşti

Un civil în vârstă de 28 de ani a fost ucis când un bombardament puternic i-a lovit locuinţa din Korobochkyne, raportează administraţia militară regională din Harkov. Agenţia de ştiri Interfax-Ucraina raportează că o rachetă de croazieră din regiunea Poltava a fost doborâtă. O altă rachetă a lovit o instalaţie de infrastructură din Karlivka (în regiunea […]

Le Figaro: Jill Biden, în România, pentru a vedea situaţia refugiaţilor / România, esenţială pentru Ucraina

Jill Biden, soţia preşedintelui SUA Joseph Biden, a efectuat o vizită în România, unde s-a întâlnit cu militari americani şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor care le oferă asistenţă umanitară refugiaţilor ucraineni, notează jurnalistul Paul Cozighian, într-un reportaj publicat în ziarul Le Figaro.

Tenorul Freddie De Tommaso şi soprana Lise Davidsen vor susţine un concert umanitar la Opera Naţională

Opera Naţională Bucureşti anunţă că tenorul anglo-italian Freddie De Tommaso se va alătura celebrei soprane Lise Davidsen pentru Concertul de Gala Extraordinar în beneficiul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.

Patru rachete ruseşti au lovit Odesa, anunţă armata ucraineană. „Inamicul continuă presiunea psihologică asupra populaţiei civile”

Rusia a tras sâmbătă patru rachete de croazieră asupra oraşului Odesa din sudul ţării, potrivit administraţiei militare regionale ucrainene, conform CNN.

ANAF a publicat un material informativ pentru contribuabilii din activităţi de înfrumuseţare şi întreţinere. ANAF îi indrumă să declare veniturile realizate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituţiei un material informativ dedicat contribuabililor care realizează venituri din prestarea unor activităţi de înfrumuseţare/întreţinere corporală care aduce clarificări.

O bombă improvizată a fost găsită în Berlin, într-un bloc unde locuiesc jurnalişti ruşi. Rusia cere statelor europene să ia măsuri

Ambasada Rusiei la Berlin a declarat că o sticlă a fost aruncată printr-o fereastră a blocului de apartamente vineri seara şi că o bombă improvizată a fost găsită în timpul percheziţiei ulterioare, despre care a spus că geniştii germani au identificat-o şi dezactivat-o, relatează agenţia de presă Reuters. Agenţia de ştiri rusă de stat RIA […]

Ucraina susţine că a distrus o altă navă rusească VIDEO

Ucraina susţine că a distrus o altă navă rusească: „Parada tradiţională a flotei ruseşti din Marea Neagră de pe 9 mai anul acesta va avea loc lângă Insula Şerpilor - pe fundul mării".

Jill Biden mulţumeşte României pentru asistenţa oferită refugiaţilor ucraineni: Poporul român este extraordinar

Jill Biden, soţia preşedintelui SUA Joseph Biden, a mulţumit sâmbătă autorităţilor din România şi organizaţiilor internaţionale pentru asistenţa umanitară oferită refugiaţilor ucraineni.

Pe frontul din estul Ucrainei, un profesor universitar ţine curs online studenţilor săi

Fedir Shandor este profesor universtar. Până la invazia Rusiei, acesta preda la Universitatea Naţională Uzhhorod.    De 73 de zile, academicianul luptă pe frontul din estul Ucrainei. Când are un moment de respiro predă online studenţilor cursuri despre turism.   „Pentru studenţi, cursurile sunt sacre, nu pot lipsi de la ele”, a precizat universitatea, care […]

Premieră în alpinismul românesc. Horia Colibăşanu a cucerit singurul vârf neatins de către români

În jurul orei 12 (ora României), alpinistul Horia Colibăşanu a urcat pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar, reuşind premiera mult aşteptată pentru alpinismul românesc. Alpinistul a urcat astfel pe singurul munte de 8.000 de metri neatins până acum de români, al treilea vârf ca înălţime al planetei (8586 m.). „Horia a sunat după ce a […]

Descoperire macabră. Oseminte carbonizate au fost găsite într-o maşină

Oseminte carbonizate au fost găsite într-o maşină la intrarea în oraşul Măgurele, judeţul Ilfov.

Casa Albă avertizează: SUA ar putea înregistra 100 de milioane de cazuri de COVID în toamnă şi iarnă

100 de milioane de cazuri de COVID în toamnă şi iarnă este estimarea făcută de către Casa Albă în baza unor modele externe monitorizate atent, conform CNN.   Oficialii americani se tem că în lipsa alocării resurselor financiare extra şi a măsurilor suplimentare, ar putea apărea variante noi de coronavirus, mai agresive, precum şi o […]

Bilanţ coronavirus 7 mai. Sub 600 de cazuri noi în ultimele 24 de ore şi 9 decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate sub 600 de cazuri noi de infectare cu coronavirus din peste 5.300 de teste, iar 9 pacienţi au murit.

Incendiu puternic la o clădire cu două etaje din Bucureşti

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la o clădire de 2 etaje din centrul istoric al Bucureştiului.

Traficul rutier este restricţionat pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, în Piteşti

Traficul rutier este restricţionat, sâmbătă la prânz, pe prima bandă a Autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, în zona oraşului Piteşti, pentru marcaje rutiere. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sâmbătă între orele 11.00 – 13.00, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti este restricţionată circulaţia pe prima bandă pe sensul către Capitală, […]

Cum arată, de fapt, firele de nisip VIDEO

Cea mai mare particulă de sol arată altfel, aproape magic, prin lentila macro a camerei de fotografiat.

Creşte numărul cetăţenilor ucraineni care intră în România

În ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră au intrat în România 80.741 de persoane, dintre care 8.072 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 4,3% faţă de ziua precedentă.

EXCLUSIV/Azi, InSecuritate, cu Tudorel Andrei, preşedintele INS, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 21.00, pe Aleph News

Bogdan Nicolae şi invitatul său, Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS) discută despre demografie, recensământul populaţiei înainte de încheierea perioadei de autorecenzare şi despre oameni ca pradă de război.

Norvegian căutat pentru fraude de peste 2,3 milioane de euro, prins în Bucureşti

Un cetăţean norvegian căutat pentru fraude a fost prins în Bucureşti. Bărbatul s-a erijat în reprezentantul unei organizaţii secrete de informaţii şi a primit 1,2 milioane de euro pentru cauze umanitare. De asemenea, a scos din conturile rudelor sale 1,1 milioane de euro.

PSD, despre primarul Constanţei: A băgat în moarte clinică turismul din Mamaia; 94 lei/zi parcarea

„Primarul Constanţei insistă să devină regele «ospitalităţii» pe litoral: îi sărăceşte pe turişti… prin tarife masive pentru parcări! Să mă explic: la început de sezon estival a venit rândul turiştilor să dea piept cu aberaţiile edilului din Constanţa! Mai exact, vor trebui să bage mâna adânc în buzunare pentru plăti parcarea auto: 4 lei pe […]

Hamilton spune că interzicerea bijuteriilor l-ar putea exclude din GP-ul de Formula 1 de la Miami

Lewis Hamilton, de şapte ori campion mondial de Formula 1, a sugerat că ar putea fi exclus de la Marele Premiu inaugural de duminică de la Miami, dacă organismul de conducere al competiţiei ar aplica o interdicţie privind piercingurile şi bijuteriile, relatează The Sun.

Explozie într-un hotel din centrul Havanei: Cel puţin 4 persoane decedate

O explozie puternică s-a produs vineri într-un cunoscut hotel din centrul Havanei, distrugând câteva erale pe partea laterală a clădirii. Cel puţin patru atru persoane au murit, au anunţat martorii şi presa de stat cubaneză, citată de Reuters.

Reprezentanţa Comisiei Europene în România lansează campania „Chipurile solidarităţii europene”

Reprezentanţa Comisiei Europene în România lansează vineri campania de comunicare „Chipurile solidarităţii europene”, în preajma Zilei Europei, celebrată pe 9 mai. Poveştile vor fi spuse prin intermediul fotografiilor expuse atât outdoor, la metrou sau la Aeroportul otopeni, cât şi online.

Explozie puternică într-o clădire din centrul Madridului. Cel puţin 17 persoane au fost rănite

Patru persoane au fost transportate la spital, una fiind în stare gravă, a declarat primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, adăugând că nu este cunoscută cauza. „În clădirea din cartierul de lux Salamanca, unde s-a produs explozia, se efectuau anumite lucrări”, a spus primarul. „Pompierii sunt înăuntru pentru a verifica structura clădirii şi pentru a determina […]