Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, preluarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, a dosarului privind accidentul rutier de duminică seara, în urma căruia ar fi decedat Dan Condrea, patronul Hexi Pharma.
„În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări”, a anunţat Biroul de Presă al Parchetului General, printr-un comunicat de presă.
Procurorii au făcut bilanţul investigaţiilor făcute până în prezent în dosar, precizând că duminică seara a fost făcută cercetarea la faţa locului, procedură care a fost reluată luni dimineaţa. De asemenea, anchetatorii menţionează că au fost audiaţi doi martori oculari şi că, din primele verificări rezultă că „la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Buftea către Corbeanca, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului”.
Citeşte şi: Procurorul General: Există indicii că Dan Condrea urma să fie chemat luni la audieri. „Era iminentă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea” – FOTO
Citeşte şi: Procurorul General al României: Dosarul privind accidentul lui Dan Condrea va fi preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – VIDEO
Citeşte şi: A murit patronul Hexi Pharma. Există doi martori ai accidentului lui Dan Condrea, unul dintre ei fiind audiat de poliţişti – GALERIE FOTO, VIDEO