Peste trei sute de persoane au participat la Crosul Diversităţii

Publicat: 29 09. 2007, 14:08
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

Participanţii la cea de a doua ediţie a Crosului Diversităţii, copii, persoane cu handicap locomotor şi vârstnici, au alergat pe o distanţă de două mii de metri, pe traseul Piaţa Charles de Gaulle – B-dul Aviatorilor – Piaţa Victoriei şi retur. Cel mai vârstnic concurent a avut 81 ani şi a declarat organizatorilor că aleargă zilnic aproximativ 20 de kilometri.

Printre cei care au vrut să promoveze egalitatea de şanse participând la eveniment a fost şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Oltenu. La finalul cursei, Olteanu a declarat că se simte obosit şi că cel mai mult l-au deranjat gazele de eşapament.

Preşedintele ANES, Claudia Vlaş, a declarat că prin activităţile sportive s-a dorit promovarea nediscriminării şi a egalităţii de şanse.

Acţiunea de sâmbătă a fost organizată împreună cu Primăria Municipului Bucureşti.