Plângerea urmează fie repartizată pentru soluţionare unui procuror din cadrul Direcţiei.
Judecătorul Cristi Danileţ a cerut Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă cercetări după dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic, magistratul susţinând că nu a sustras, copiat, stocat sau dezvăluit informaţii cuprinse în notele consultate din arhiva SIPA.
„În acest articol se menţionează despre sustragerea sau copierea unor documente aflate sub regimul informaţiilor clasificate, documente la care am avut acces şi eu în anul 2007 în virtutea funcţiei de consilier al ministrului justiţiei însărcinat cu investigarea arhivei SIPA pentru a stabili destinaţia documentelor depozitate în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Precizez că nu am sustras, copiat, stocat, dezvăluit informaţii cuprinse în notele consultate de mine din arhiva SIPA, nici în scris, nici oral sau sub orice altă formă. Fiindcă în articol se fac afirmaţii cu privire la fapte ce intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 39 din Legea 182/2002 raportat la art. 303-304 Codul penal, vă sesizez pentru a efectua cercetările ce se impun”, se arată în sesizarea către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Plângerea a fost trimisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu.
Citeşte şi: Cristi Danileţ: Mă opun categoric desecretizării în totalitate a arhivei SIPA. Nu trebuie să devină instrumente de ameninţare sau batjocorire a judecătorilor şi procurorilor
Citeşte şi: SCHIMB de replici pe tema desecretizării arhivei SIPA, după anunţul făcut de ministrul Justiţiei: „Interesul public trebuie respectat”/ Judecătorul Danileţ: Mă opun categoric desecretizării în totalitate a arhivei
Citeşte şi: Plângerea făcută de judecătorul Cristi Danileţ după dezvăluirile privind arhiva SIPA, TRIMSĂ la DIICOT
Citeşte şi: Judecătorul Cristi Danileţ a sesizat Parchetul General după dezvăluirile lui Dan Andronic