PMB susţine că rectificarea bugetară nu prevede bani pentru biserici. Pentru ce este alocată suma de 70 de milioane de lei

Reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că rectificarea bugetară din şedinţa CGMB de joi nu prevede alocarea de bani pentru biserici, iar suma de peste 70 de milioane de lei care apare la capitolul „Cultură, recreere şi religie” reprezintă credite de angajament pentru Teatrul Mic.

531 afișări
Imaginea articolului PMB susţine că rectificarea bugetară nu prevede bani pentru biserici. Pentru ce este alocată suma de 70 de milioane de lei

PMB: Rectificarea bugetară nu prevede bani pentru biserici. 70 de milioane de lei sunt pentru Teatrul Mic

„Prin proiectul de rectificare bugetară nu se alocă niciun ban pentru lăcăşurile de cult sau pentru activităţi recreative (…) Mai mult, prin acest proiect se propune, de fapt, o redistribuire a sumelor aprobate în bugetele instituţiilor subordonate, bugetul Municipiului Bucureşti nu se diminuează şi nici nu creşte, nici la venituri, nici la cheltuieli”, au transmis, miercuri, reprezentanţii PMB.

Astfel, în ceea ce priveşte tăierile de la anumite domenii, precum Adminstraţia Străzilor sau a Spitalelor, PMB precizează că acestea sunt sume care nu vor mai putea fi cheltuite până la sfârşitul anului.

Pe de altă parte, din banii disponibilizaţi, spun reprezentanţii PMB, se va face o plată parţială pentru achiziţia Parcului Verdi – achiziţie aprobată recent de CGMB.

„În fapt, se disponibilizează o parte din sumele previzionate la începutul anului bugetar pentru anumite proiecte, sume care, din motive obiective, nu vor mai putea fi cheltuite până la sfârşitul anului. Aceste disponibilizări de credite au fost redistribuite, în principal, pentru plata, până la sfârşitului anului a obligaţiilor Municipiului Bucureşti în ceea priveşte: plata compensaţiei la transportul în comun în valoare de 200 milioane de lei; finanţarea subvenţiei la apă caldă şi căldură precum şi plata în avans a gazelor naturale pentru iarnă 2018-2019, în valoare de 351 de milioane lei; plata parţială a achiziţiei imobilului-teren „Parc Verdi”, în valoare de 52 de milioane de lei; finanţarea granturilor pentru unităţile de învăţământ, în valoare de 32,8 milioane lei”, mai explică reprezentanţii PMB.

Referitor la suma de 70 milioane de lei care figurează la capitolul bugetar „Cultură, recreere şi religie”, PMB precizează că aceşti bani reprezintă „credite de angajament pentru obiectivul de investiţii <Consolidare imobil Teatrul Mic>”.

„În ceea ce priveşte majorarea bugetului Creart despre care se face vorbire precizăm că bugetul acestei instituţii se majorează că urmare a sponsorizarilor primite în ultima perioada şi, în conformitate cu legea Finaţelor Publice Locale, aceste sume se includ în buget, prin rectificare, după încasare”, se mai arată în comunicatul PMB.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici