FOTO | Poveştile triste ale unor oameni despre care nimeni nu vrea să audă. Aparţinător al unui bolnav refuzat de Casa de Asigurări: Nu au ce căuta între oameni. Mama se luptă să trăiască

Sute de bolnavi ar fi fost refuzaţi de CASMB atunci când au cerut îngrijire la domiciliu. Unii, imobilizaţi la pat, nu primeau ajutor pentru că starea lor nu era destul de gravă. Alţii aflau că, în acte, deja au beneficiat de servicii. Câţiva dintre bolnavi au ales să îşi facă publică povestea.

1219 afișări
Imaginea articolului FOTO | Poveştile triste ale unor oameni despre care nimeni nu vrea să audă. Aparţinător al unui bolnav refuzat de Casa de Asigurări: Nu au ce căuta între oameni. Mama se luptă să trăiască

FOTO | Poveştile triste ale unor oameni despre care nimeni nu vrea să audă. Aparţinător al unui bolnav refuzat de Casa de Asigurări: Nu au ce căuta între oameni. Mama se luptă să trăiască

Mama Danielei are aproape 77 de ani. Este imobilizată la pat de un an, din cauza unui accident cerebral. Vorbeşte greu şi pentru orice mişcare are nevoie de ajutor. Fiica ei locuieşte cu ea, însă nu are pregătirea necesare pentru a îi acorda ajutorul de care are nevoie. Aşa că, în urmă cu câteva luni, a cerut Casei de asigurări de sănătate Bucureşti să îi asigure asistenţă medicală la domiciliu, serviciu de care un bolnav poate beneficia 90 de zile pe an. Prima luna, femeia a primit un răspuns favorabil. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat când a mers cu a doua cerere.

„Experienţa e destul de urâtă. (..) În prima lună a fost aprobat dosarul, dar în a doua lună, surprinzător, nu a fost aprobat. Cei de la firma de îngrijiri au trimis în continuare asistenta, până a venit răspunsul ei, considerând că nu va fi nicio problemă, dată fiind gravitatea: stadiul 4, necesitând pansări frecvente la două zile. Am primit vestea proastă prin care mi se comunica faptul că nu o poate primi, pentru că dosarul a fost respins. A trebuit să ne mobilizăm, am putut să ne mobilizăm fondurile şi să ne aducem un asistent. Nu am avut o explicaţie de ce nu s-a aprobat. Nu m-am gândit că ar fi cazul să mai apelez la casa de asigurări pentru că sistemul de sănătate şi instituţiile de stat pe mine m-au dezamăgit. Încă nu ştiu dacă al treilea dosar îmi va fi acceptat”, a declarat pentru MEDIAFAX Daniela, fiica bătrânei.

Un alt caz este al unei femei de 80 de ani. Faţa îi este desfigurată, nu poate vorbi şi este hrănită fie intravenos, fie cu furtunul, direct pe gât. Suferă de cea mai uşoară formă de cancer de piele (epitelion bazocelular), iar medicii i-au spus fiicei sale că boala nu duce la metastază. Astfel, cererea de îngrijire la domiciliu a fost respinsă pentru că nu este un caz suficient de grav.

„Nici nu m-a surprins răspunsul celor de la Casa de Asigurări, mă aşteptam. Dosarul a fost refuzat pe motiv că nu este suficient de grav cazul. Nu a fost nimeni să vadă, ei au tras aceste concluzii prin firma de îngrijiri la domiciliu. Nu ştiu dacă putem să discutăm despre suflet. Au părinţi, au avut bunici? Aşa cum este mama, eu nu ştiu decât de un caz, dar acolo s-a oprit evoluţia tumorii. La mama nu s-a oprit. Nu doresc nimănui nici măcar să vadă. Aceşti oameni nu au ce căuta între oameni, darămite să aibă de-a face cu oameni bolnavi. Mama mea se luptă să trăiască, îşi doreşte să trăiască. Este pentru mine, un înger. Părintele care vine s-o spovedească şi s-o împărtăşească a spus că e o suferinţă pe care numai sfinţii o primesc”, a spus Diana, fiica femeii.

Nu este prima situaţie de care bătrâna şi aparţinătorii ei s-au lovit atunci când vine vorba de asigurările de sănătate.

„CASMB a refuzat să-i ramburseze banii pentru radioterapia efectuată în Germania, un tip de radioterapie care nu se efectuează în România în condiţii de siguranţă. Din păcate, efectele au stopat evoluţia numai pentru doi ani. La prima cerere, răspunsul a fost clar că acesta este un tip de radioterapie care nu se efectuează în România. Ulterior, am mai făcut o cerere şi i-au înapoiat suma de 82 de lei. Radioterapia a costat 7.000 de euro. Dacă se opreau la primul răspuns, m-aş fi oprit şi eu”, a mai spus femeia, care a dat în judecată instituţia.

Maria are 62 de ani şi, miercuri, a mai făcut o încercare. Are ambele picioare amputate, aşa că a mers cu ambulanţa la CASMB pentru a-şi depune dosarul pentru decontarea îngrijirilor la domiciliu. A fost refuzată de instituţie, fără a i se explica de ce.

„Nu ştiu de ce m-au refuzat prima dată. Nu ştiu ce o să fac dacă iar mă refuză. Nu am picioare, am pensie mică, plătesc chirie. Celor care au furat nu le transmit decât să aibă grijă de sănătate. Sunt disperată, nu ştiţi ce e în sufletul meu”, a spus femeia.

Din cauza unor astfel de situaţii, la DNA a fost făcută o sesizare. În urma investigaţiilor s-a descoperit, spun procurorii, că oamenii nu beneficiau de îngrijire la domiciliu pentru că serviciile erau îndreptate către pacienţii fictivi, fiind vorba despre o schemă de corupţie din care făceau parte atât funcţionari ai instituţiilor de asigurări de sănătate, cât şi persoane din conducerea acestora.

Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ 3 milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei, dar şi din conducerea CNAS.

”În multe situaţii, dosarele medicale cu pacienţi fictivi au avut prioritate la decontare şi aprobare, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, arată DNA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici