Prima pagină » Social » Practicau cămătărie cu dobânzi și de 100%. Cât câștiga gruparea condusă de o familie din Ialomița

Practicau cămătărie cu dobânzi și de 100%. Cât câștiga gruparea condusă de o familie din Ialomița

Aproape două milioane de euro au câștigat membrii unei familii din Ialomița din cămătărie și spălarea banilor. Ei dădeau bani cu împrumut, cu dobânzi ce ajungeau până la 100%. Afacerea ilegală a fost descoperită de polițiști care au descins la domiciliile lor, cu mandate de perceheziție.
Practicau cămătărie cu dobânzi și de 100%. Cât câștiga gruparea condusă de o familie din Ialomița
Sursă foto: Pexels

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale din I.G.P.R., împreună cu procurorii DIICOT-Structura Centrală, au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în județele Ialomița, Iași, Ilfov și Alba, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj și spălarea banilor.

Perchezițiile au vizat o rețea de cămătărie, înființată de membrii unei familii din județul Ialomița la care au aderat alte persoane din afara familiei. Ei percepeau dobânzi uriașe pentru sumele împrumutate.

„Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2020, 6 persoane ar fi inițiat și constituit, în județul Ialomița, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior alți 13 membri, în scopul obținerii de beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care ar fi pretins dobânzi lunare sau la termenele stabilite, cuprinse între 10% – 100% din valoarea împrumuturilor acordate”, a precizat Poliția Română într-un comunicat de presă.

Dacă cei împrumutați nu mai suportau povara datoriei membrii grupării treceau la amenințări și violență

„În situația în care persoanele împrumutate nu și-ar mai fi putut onora obligațiile asumate, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi recurs la amenințări sau acte de intimidare, pentru recuperarea debitelor”.
Banii obținuți erau spălați prin cumpărarea unor mașini de lux, după cum au descoperit anchetatorii.

„În vederea creării unei aparențe de legalitate a capitalului bănesc obținut și disimulării originii ilicite a acestuia, persoanele cercetate ar fi introdus produsul infracțional în circuitul civil, prin achiziționarea de autoturisme de lux din Ungaria, utilizând în acest scop societăți comerciale de tip ,,fantomă”. Aceste demersuri ar fi fost realizate în vederea creșterii veniturilor ilicite ale membrilor grupului infracțional organizat, prin eludarea obligației de plată a taxei pe valoare adăugată (TVA), aferentă autoturismelor achiziționate.”

Prin activitățile infracționale desfășurate, membrii grupării ar fi introdus în circuitul civil aproximativ 2 milioane de euro. Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.