Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea de constituire a comisiei parlamentare pentru controlul SIE
„Controlul asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe este exercitat de Parlamentul României, cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare. În acest scop se constituie o comisie specială formată din patru deputaţi şi trei senatori, aleşi din cadrul comisiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere”, potrivit iniţiativei legislative de modificare a alineatului (1) al articolului 3 din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE.
Modificarea se impune “ca o necesitate pentru corelarea principiului reprezentării cu cel al configuraţiei politice actuale din cele două Camere ale Parlamentului asigurându-se astfel participarea la procesul decizional al tuturor grupurilor parlamentare”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege, semnată de deputaţi de la toate partidele politice.
Numărul de membri ai Comisiei pentru controlul activităţii SIE creşte de la 3 deputaţi şi 2 senatori la 4 deputaţi şi 3 senatori.
Citeşte şi: DIICOT, opinie separată faţă de DNA şi Parchetul General: Proiectul modificării codurilor nu satisface exigenţele Directivei PE privind confiscarea extinsă
Citeşte şi: MAI: De Paşte, vor fi mobilizaţi 1.500 de poliţişti zilnic pe drumurile ţării cu 300 aparate radar
Citeşte şi: Traian Băsescu, prima REACŢIE la vestea prinderii lui Sebastian Ghiţă: Ne-am fi dorit să continue să vorbească
Citeşte şi: Cum au reacţionat SOŢIA şi vecinii lui Sebastian Ghiţă după ce a fost anunţată prinderea acestuia în Serbia