Primul contingent românesc de pompieri a ajuns în Franța pentru combaterea incendiilor de pădure

Publicat: 02 07. 2025, 13:14

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat miercuri că primul contingent de pompieri români a ajuns în Franța și este gata să intervină în sprijinul autorităților locale pentru gestionarea riscului ridicat de incendii de pădure în departamentul Pyrénées-Orientales.

Misiunea face parte dintr-un program coordonat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar, care urmărește întărirea capacității de reacție a statelor membre în fața dezastrelor.

În debutul misiunii, pompierii români au desfășurat activități operaționale și logistice pentru integrarea eficientă în sistemul de intervenție din Franța, familiarizându-se cu infrastructura Bazei de Operații din Perpignan Sud. De asemenea, au avut loc sesiuni de schimb de bune practici, în care părțile au discutat aspecte precum interpretarea hărților, utilizarea echipamentelor de comunicație și particularitățile geografice ale zonei.

Echipamentele românești includ trei autospeciale pentru stingerea incendiilor de pădure, o cisternă de mare capacitate, autospeciale de comandă și logistică, precum și un bazin portabil de 3.500 litri, folosit pentru exerciții de stingere cu sprijin aerian.

Pentru ziua de miercuri, prognoza indică un risc ridicat de incendii în regiune.