Programul "Rabla": Până în 20 august au fost casate 161.116 maşini

Peste 160.000 de maşini mai vechi de zece ani de la data fabricaţiei au fost casate, până în 20 august, prin programul "Rabla", în timp ce numărul maşinilor noi achiziţionate a depăşit 35.000, 50% dintre acestea fiind din producţia autohtonă, informează, miercuri, Ministerul Mediului.

13 afișări
Imaginea articolului Programul "Rabla": Până în 20 august au fost casate 161.116 maşini

Programul "Rabla": Până în 20 august au fost casate 161.116 maşini (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Astfel, până în 20 august au fost casate 161.116 autovehicule mai vechi de 10 ani de la data fabricaţiei.

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional este finanţat în 2010, cu 722.000.000 lei pentru scoaterea din uz a 190.000 de autovehicule, potrivit sursei citate.

Ministerul Mediului reaminteşte persoanelor care deţin tichete valorice şi nu au achiziţionat încă autoturisme că acestea sunt valabile până în 23 noiembrie, iar neutilizarea acestora, în termenul menţionat mai sus, atrage anularea participării în program.

"Programul «Rabla» a pornit în 18 februarie, iar după numai o lună a fost nevoie de suplimentarea acestuia. Cele 60.000 de vouchere în valoare de 228.000.000 lei care au fost disponibile iniţial au fost suplimentate cu încă 50.000, în valoare de 190.000.000 lei, în cursul lunii martie, cu alte 50.000, în valoare de 190.000.000 lei, la sfârşitul lunii aprilie, şi cu încă 30.000, în valoare de 114.000.000 lei, în şedinţa de guvern din 9 iunie. Astfel, fondurile alocate pentru acest program au ajuns la 722.000.000 lei, suficiente pentru scoaterea din uz a 190.000 de autovehicule vechi, de rable", a declarat, în 10 iunie, ministrului Mediului, Laszlo Borbely.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici