Radu Gologan, antrenor de olimpici: „Interzicerea telefoanelor în școli e o mare prostie”

Radu Gologan e matematician de prestigiu, președinte ale Societății de Științe Matematice din România și unul dintre cei mai vizibili formatori ai limpicilor români.

Se află în prima linie a excelenței educaționale din 1978, pregătește elevi pentru competiții naționale și internaționale, iar, timp de 17 ani, până în 2018, a coordonat lotul olimpic de matematică al României.

Într-un amplu interviu acordat publicației Totul Despre Mame, profesorul Radu Gologan vorbește despre cum se raportează copiii din generațiile actuale la ideea de excelență, despre rupture care apare între elevi și matematică, despre cum poate anula școala intuiția natural a copiilor, despre greșeli aparent minore făcute de părinți care-și transferă frustrările asupra propriilor copii.

Pentru Radu Gologan, matematica nu a fost doar o disciplină școlară, ci o prezență firească încă din copilărie.

Tatăl său îi provoca permanent pe copii cu exerciții simple de aritmetică în timpul călătoriilor, iar mama sa, profesoară de matematică, i-a fost un model admirat.

157 de elevi olimpici români vor fi premiați miercuri de Ministerul Educației. Câți bani primesc

De ce este kendama interzis în școli? / Profesorii și psihologii se revoltă împotriva interdicției / „Ne-am dori niște copii – bibelou, perfecți, inexistenți”

„La noi în familie, matematica era ca o icoană”, spune profesorul, amintindu-și că primele eșecuri din concursurile școlare l-au motivat să muncească mai mult și să-și demonstreze progresul.

Performanța de azi: mai puțini olimpici, dar mai buni

Profesorul observă o schimbare profundă în profilul olimpicilor de astăzi.

Dacă în trecut performanța era susținută de un număr mai mare de elevi dedicați și dispuși la sacrificii reale, astăzi excelența este atinsă de mai puțini copii, însă extrem de bine pregătiți. Competiția joacă un rol major, uneori mai important decât plăcerea de a studia în sine.

Relația cu efortul s-a modificat sub presiunea societății actuale, dominată de stimuli multipli și alternative de petrecere a timpului.

Totuși, profesorul Gologan evită judecățile radicale și subliniază că societatea pare să se îndrepte spre un model în care excelența extremă este rezervată unui segment restrâns, în timp ce majoritatea trebuie să fie capabilă să învețe rapid și constant lucruri noi.

Intuiția, adesea sacrificată de școală

Unul dintre punctele sensibile semnalate de profesor este pierderea intuiției matematice în școală. Predarea excesiv formală, spune el, nu stimulează imaginația și capacitatea de a „vedea” problemele. Pentru a cultiva intuiția, este nevoie de profesori extrem de bine pregătiți, capabili să depășească simpla transmitere de reguli.

Matematica, afirmă Radu Gologan, este apropiată de poezie: presupune imaginație, construcție mentală și viziune personală. Lipsa acestui spațiu pentru gândire intuitivă reprezintă una dintre marile carențe ale educației, nu doar în România, ci la nivel global.

Tehnologia nu este dușmanul educației

Contrar unor opinii frecvente, profesorul Gologan nu consideră tehnologia un pericol major pentru capacitatea de concentrare.

Deși recunoaște efectele biologice negative ale utilizării excesive a ecranelor, el respinge ideea interzicerii telefoanelor în școli, considerând-o „o mare prostie”.

Tehnologia, spune el, trebuie integrată inteligent în procesul educațional.

Aplicațiile interactive și testele digitale pot stimula competiția și interesul pentru învățare, inclusiv în medii defavorizate, dacă sunt utilizate cu măsură și discernământ.

Etichetele puse de părinți pot face cele mai mari daune

Una dintre cele mai nocive atitudini în familie este afirmația: „Eu am fost slab la matematică, deci și copilul va fi”. Profesorul avertizează că astfel de etichete creează blocaje psihologice profunde și pot rupe definitiv relația copilului cu disciplina.

Matematica, subliniază el, este în primul rând un exercițiu al gândirii, nu doar o acumulare de formule. Mulți oameni care se consideră „slabi la matematică” gândesc logic impecabil și ar fi putut excela, dacă nu ar fi interiorizat aceste mesaje descurajante.

De ce matematica este esențială în școală

Importanța matematicii în educație își are rădăcinile în perioada post-iluministă, când a preluat rolul formativ al altor discipline clasice precum logica, filosofia sau limbile vechi, având în plus avantajul utilității practice într-o societate industrială și tehnologică.

Ruptura apare, de regulă, la 10 ani

Potrivit profesorului Gologan, relația copilului cu matematica se rupe cel mai adesea la trecerea în gimnaziu. Diferențele majore de predare, presiunea evaluărilor și lipsa sprijinului pentru elevii care învață mai lent conduc la frică și abandon intelectual.

În timp ce în ciclul primar copiii sunt susținuți și corectați atent, în gimnaziu profesorii ajung, din motive structurale, să lucreze mai mult cu elevii care răspund rapid. Această abordare poate exclude copii cu potențial real, dar cu un ritm diferit de gândire.

Rolul decisiv al învățătorului

Profesorul subliniază importanța covârșitoare a învățătorului în destinul educațional al copilului. Mulți olimpici își amintesc cu emoție de primele cadre didactice care le-au recunoscut și încurajat potențialul.

În opinia sa, învățătorii au „creat viitorul” multor copii, deși acest rol este adesea subestimat.

Familia, primul aliat sau primul obstacol

Talentul la matematică poate fi observat devreme, prin modul în care copilul pune întrebări și face conexiuni.

Profesorul avertizează însă că nu competițiile timpurii sunt esențiale, ci mesajele transmise în familie: respectul pentru școală, valorizarea efortului și evitarea disprețului față de educație.

Mesaje de tipul „n-am făcut școală, dar câștig bine” pot produce, spune el, cele mai mari daune pe termen lung.

Școala nu este joacă

În final, Radu Gologan respinge ideea tot mai răspândită că școala ar trebui să fie exclusiv plăcere și joc.

Învățarea reală presupune efort susținut, disciplină și perseverență.

„Învățarea este mușchi pentru creier”, afirmă profesorul, rămânând totuși optimist în privința viitorului educației românești și a capacității acesteia de a se redresa.