Raportul Inspecţiei Judiciare: Fost şef DIICOT a trimis un rechizitoriu la SRI. Codruţ Olaru îşi explică gestul: Numai ingerinţă nu e

Procurorul Codruţ Olaru a declarat, pentru MEDIAFAX, în privinţa rechizitoriului trimis la SRI pe când era şeful DIICOT, că nu se poate vorbi despre o ingerinţă a Serviciului în justiţie, în condiţiile în care colaborarea a fost bazată chiar pe baza unor informaţii de la SRI.

1643 afișări
Imaginea articolului Raportul Inspecţiei Judiciare: Fost şef DIICOT a trimis un rechizitoriu la SRI. Codruţ Olaru îşi explică gestul: Numai ingerinţă nu e

Codruţ Olaru, despre rechizitoriul trimis la SRI când era şef DIICOT: Numai ingerinţă nu este

„Principial, dacă discutăm despre o colaborare pe baza unor informaţii pornite de la SRI, rechizitoriul pus la dispoziţie numai ingerinţă (în justiţie, n.r.) nu este”, a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Codruţ Olaru, membru CSM.

Precizările vin după ce, în raportul Inspecţiei Judiciare întocmit în urma controlului în parchete privind aplicarea protocolului PÎCCJ-SRI din 2009 se arată că procurorul Codruţ Olaru a transmis, în 2011, pe când era şeful DIICOT, un rechizitoriu Serviciului.

Rechizitoriul nr. 5/D/P/2006 a ajuns la primul adjunct al directorului SRI (n.r.: Florian Coldea) de la acel moment.

Tot potrivit raportului Inspecţiei, în cadrul unei structuri de parchet verificate, inspectorii au identificat o adresă de la cabinetul procurorului general de la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, prin care se solicita, „în mod imperativ şi în interesul celerităţii comunicării şi coordonării, ca înştiinţările efectuate potrivit art.6 din protocol să fie adresate UM 0198 Bucureşti, iar în cauze de interes operativ către primul adjunct al directorului SRI”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici