Realitatea Plus, sancționată dur de CNA. Emisia va fi suspendată pentru trei ore
Postul Realitatea Plus a primit o sancțiune dură din partea Consiliului Național al Audiovizualului. Joi, pe 19 februarie, Realitatea Plus va avea emisia suspendată timp de trei ore, în intervalul 18.00-21.00. În acest interval, postul nu va putea difuza emisia obișnuită, ci textul sancțiunii, scrie paginademedia.ro.
Decizia a fost luată pe fondul unor multiple încălcări care au avut loc în luna noiembrie, timp de 10 zile, în perioada 1-21 noiembrie, înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru alegerile pentru Primăria Capitalei.
Cel care a propus sancțiunea ca emisia să fie suspendată timp de trei ore este Mircea Toma, membru CNA, cel care a invocat lipsa de imparțialitate din emisiunile postului de televiziune.
„Ceea ce se întâmplă nu este jurnalism. Nu este politică editorială, este politică”, a declarat în timpul ședinței Mircea Toma, potrivit sursei citate.
Acestei măsuri s-au opus doi membri CNA, respectiv Georgică Severin şi Lucian Dindirică, propuși în Consiliu de PSD.
Emisiunile sancționate sunt:
- 1 noiembrie – Realitatea Zilei şi Prime-Time News
- 2 noiembrie – Culisele Statului Paralel, Realitatea Zilei, Deschide lumea
- 3 noiembrie – Realitatea zilei
- 8 noiemrbie – Ştiri şi dezbateri
- 11 noiembrie – Breaking News
- 12 noiembrie – Culisele statului paralel
- 17 noiembrie – Realitatea zilei
- 18 noiembrie – Plus Matinal
- 19 noiembrie – Plus Matinal
- 21 Noiembrie – Plus Matinal