Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse. Ce recomandă autoritățile

Publicat: 04 07. 2025, 11:03
O coloana de autovehicole de cativa kilometri poate fi vazuta la trecerea frontierei romano-bulgare, pe fondul lucrarilor de reparatii desfasurate pe partea bulgara a Podului Prieteniei, duminica, 22 iunie 2025. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Polițiștii anunță restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse din cauza lucrărilor de reparații.

Potrivit unui comunicat al IGPR, Poliția Română, prin Direcția Rutieră și IPJ Giurgiu, împreună cu Poliția de Frontieră, colaborează cu Poliția Locală Giurgiu și autoritățile bulgare pentru coordonarea eficientă a măsurilor de gestionare a traficului transfrontalier.

Începând de vineri, pe timpul zilei, în intervalul orar 10.00 – 20.00, vor fi instituite restricții de circulație pe DN5, sectorul cuprins între km 63+715 – km 64+884, Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, iar autovehiculele rutiere vor staționa pe sectorul DN5, anterior intrării pe pod.

În continuare, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se execută lucrări de reparații, motiv pentru care traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o singură bandă.

Pentru gestionarea eficientă a traficului, a fost suplimentat efectivul de polițiști rutieri, în vederea prevenirii blocajelor și asigurării unei fluențe a circulației.

De asemenea, pentru evitarea blocajelor și reducerea timpului de așteptare, IGPR recomandă planificarea atentă a călătoriilor și utilizarea rutelor alternative:

-Județul Dolj: Calafat
-Județul Teleorman: Zimnicea, Turnu Măgurele
-Județul Călărași: Călărași
-Județul Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir.