România, pe locul doi în ierarhia statelor membre ale UE la efectivele de ovine şi caprine

Publicat: 15 05. 2025, 10:29

Numărul total de bovine şi efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducție) la 1 decembrie 2024 față de 1 decembrie 2023 au scăzut cu 0,3%.

Numărul total de porcine şi efectivul matcă (scroafe de prăsilă) au crescut cu 2,8%, respectiv cu 14,8%.

Atât numărul total de ovine şi caprine cât şi efectivul matcă (oi, mioare și capre) au crescut cu 1,3%, respectiv cu 1,7%.

Numărul total de păsări şi numărul de păsări ouătoare adulte au scăzut cu 1,7%, respectiv cu 2,6%.

Evoluția efectivelor de animale în perioada 2006 – 2024

În perioada analizată efectivele de bovine au scăzut continuu din anul 2006 până în anul 2011, ajungând la 1988,9 mii capete. Din anul 2011 până în anul 2024, efectivele de bovine s-au menţinut la un nivel relativ constant, reprezentând 61,7% în anul 2024 față de anul 2006.

Efectivele de porcine au scăzut continuu, ajungând la 47,6% în anul 2024 față de anul 2006.

Efectivele de ovine și caprine au avut un trend oscilant, atingând în anul 2024 un nivel de 11869,5 mii capete, respectiv cu 41,2% mai mult faţă de anul 2006.

Efectivele de animale şi densitatea acestora la 100 ha teren, în România şi în unele state membre ale Uniunii Europene:

La efectivele de bovine, România s-a situat pe locul zece în Uniunea Europeană, după Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Spania, Italia, Olanda, Belgia şi Austria. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, România s-a aflat pe locul douăzeci și unu, fiind urmată de Bulgaria.

La efectivele de porcine, România s-a situat pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Spania, Germania, Franța, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, România s-a aflat pe locul nouăsprezece fiind urmată de Slovacia, Lituania şi Bulgaria.

La efectivele de ovine şi caprine, România s-a situat pe locul doi în rândul statelor membre, după Spania. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, România s-a aflat pe locul doi după Grecia.