România se află pe ultimele locuri în Europa la compensarea medicamentelor: pacienţii, nevoiţi să acopere 40% din costul acestora

România se află pe ultimele locuri în Europa în ce priveşte sprijinul pe care statul îl acordă pacienţilor care au nevoie de medicamente, oamenii fiind nevoiţi să acopere 40% din costul acestora, faţă de olandezi care plătesc doar 0,7%, francezi, cu 1,2% şi germani, cu 5,4%, potrivit unui studiu.

142 afișări
Imaginea articolului România se află pe ultimele locuri în Europa la compensarea medicamentelor: pacienţii, nevoiţi să acopere 40% din costul acestora

România se află pe ultimele locuri în Europa la compensarea medicamentelor: pacienţii, nevoiţi să acopere 40% din costul acestora (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Conform OECD Health Data 2010, România se află într-o situaţie mai bună decât Bulgaria, unde pacienţii sunt nevoiţi să plătească mai bine de 70% din costul medicamentelor, dar mult mai rea decât media europeană de 20% plătită de pacienţi din preţul medicamentelor.

"În ţara noastră, compensarea medicamentelor este făcută de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate doar la nivelul celui mai ieftin medicament generic. Medicamentele originale care nu au generice sunt compensate în cuantum de 2%-50% pentru listele A şi B - unde sunt incluse cele mai multe boli, şi 100% pentru listele C - unde sunt incluse şi tratamentele pentru cele mai grave boli (bolile cronice, programele naţionale)", arată Cristian Luţan, director executiv adjunct al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Majoritatea tratamentelor de pe lista C trebuie însă aprobate de către Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate sau CNAS pentru fiecare pacient în parte. Judeţele au dificultăţi în ceea ce priveşte alocarea la timp a bugetelor necesare, iar în final pacientul rămâne pe lista de aşteptare o perioadă mult prea mare, fapt care îi poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa, a precizat Luţan.

România este totodată pe unul din ultimele locuri şi la procentul alocat din PIB sănătăţii, cu 3,84, cu mult sub media europeană de 9.

"România este printre ţările cu cea mai mică alocare procentuală din PIB din Europa. Sistemul de sănătate are nevoie la acest moment atât de finanţare, cât şi de un control eficient al cheltuielilor. Din păcate, sănătatea este privită ca o cheltuială de către autorităţile române, şi nu ca o investiţie, iar eficientizarea este înţeleasă ca reducere de cheltuieli, fără a se lua în calcul faptul că o populaţie bolnavă şi în continuă îmbătrânire afectează şansele ţării de a ieşi din criza economică", a mai spus Cristian Luţan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici