S-a anunţat programul naţional de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro. Ce sumă vor primi beneficiarii

  • Ministrul Familiei Gabriela Firea anunţă un program naţional privind decontarea procedurilor de fertilizare in vitro, pentru cupluri sau persoane necăsătorite, care vor putea beneficia de o sumă maximă de 4.500 de euro.
  • Firea a anunţat şi alte măsuri legate de familie, copii şi sănătate.
2762 afișări
Imaginea articolului S-a anunţat programul naţional de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro. Ce sumă vor primi beneficiarii

Gabriela Firea a precizat duminică, într-o conferinţă de presă, că există un consens în coaliţia de guvernare în privinţa sprijinirii măsurilor de combatere a declinului demografic.

Cuplurile care aplicā pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite, dar se pot înscrie pentru decontarea FIV şi femei singure. Suma decontată include atât tratamentele necesare înainte şi după FIV, plus toate analizele de care este nevoie în perioada respectivā de monitorizare.

Pacientele si partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer. Procedurile vor fi efectuate la indicaţia medicului, fără a exista criterii de natură financiară. De asemenea, vor fi decontate atâtea proceduri câte recomandă medicul.

Ministrul familiei a anunţat şi legalizarea transplantului de material genetic, de la donatori.

De asemenea, se vor deconta decontează câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialisti.

Ministrul Familiei spune că programul asemănător pe care l-a iniţiat la Primăria Capitalei a dus la naşterea a mai mult de 500 de copii în Capitală, iar alte peste 100 de sarcini sunt în evoluţie.

Gabriela Firea a mai anunţat că ministerul va începe un program de testare genetică pentru depistarea cancerului de sân, ce prevede acordarea de finanţări de câtre 3.500 de euro, prrecum şi un program de evaluare a riscului de apariţie a cancerului de sân, ce prevede decontarea testelor genetice cu câte 2.500 de lei.

Ministerul lucrează şi la legea separării copilului de familie, precum şi la dezvoltarea unei reţele de 150 de centre de zi pentur copii aflaţi în situaţii de risc.

De situaţia copiilor românilor care lucrează în străinătate se va ocupa un departament special,

Printre proiectele anunţate de ministrul Familiei se mai numără înfiinţarea Obeservatorului naţional al copiilor, precum şi acordarea de facilităţi fiscale antreprenorilor care angajează femei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici