Șefa Curții de Apel București dezvăluie discuțiile cu Nicușor Dan în urma anchetei Recorder
Arsenie spune, la OFF The Record, la MEDIAFAX, că a fost invitată de președintele Nicușor Dan la discuții și a dat curs acestei invitații.
„Am discutat pe situația Recorder, pe toate aceste acuzații care s-au formulat în cadrul materialului Recorder”, spune magistratul.
Întrebată dacă președintele a părut deschis la opiniile formulate de șefa CAB, Arsenie a spus că nu poate „să formuleze o astfel de concluzie”.
„Eu am fost, am prezentat toate doveziile. Aceasta este formația mea profesională, să afirm în fapt și în drept și să aduc dovezi. Am prezentat toate doveziile pe care le-am avut la nivelul Curții. Am justificat toate măsurile de management care s-au luat la nivelul Curții”, a spus șefa Curții de Apel București.
Întrebată, în continuare, care a fost concluzia președintelui Nicușor Dan, Arsenie a spus că nu poate specula. „dar mă gândesc că în fața evidenței nu poate să fie decât o concluzie”.