Semnele hepatitei: când trebuie să te testezi? Un medic infecționist explică

Publicat: 28 07. 2026, 11:08
Actualizat: 28 07. 2026, 11:13

Potrivit medicului, hepatitele infecțioase sunt ușor transmisibile între persoane, prin mai multe căi, în funcție de virusul implicat. Acestea pot apărea la orice vârstă și pot afecta oamenii din orice categorie socială.

„Spre exemplu, în cazul hepatitelor A și E, care se transmit preponderant fecal-oral, este extrem de importantă igiena riguroasă a mâinilor. De asemenea, este important de știut că în unele cazuri putem avea o evoluție fulminantă iar în cazul hepatitelor B și C, putem vorbi de o evoluție silențioasă în decursul mai multor ani, care în timp vor duce la ciroză hepatică și carcinom hepatocelular”, explică medicul Octavian Tăbăcaru.

Persoanele pot transmite virusul fără să știe

Potrivit medicului, persoana poate transmite mai departe virusul fără să știe. O detectare precoce a bolii permite începerea cât mai rapidă a tratamentului, precum și limitarea transmiterii acestui virus.

Despre primele semne ale hepatitei, medicul specializat în Boli Infecțioase spune că primele semne care apar sunt colorarea în galben a pielii și mucoaselor, astenia fizică – adică o stare generală de oboseală și slăbiciune, scăderea forței mușchilor și oboseală care persistă chiar și după odihnă.

Aceasta mai precizează că alte simptome mai includ lipsa poftei de mâncare, dureri în partea superioară a abdomenului, greață, vărsături, scaune decolorate, dar și urină închisă la culoare.

Ar fi recomandat ca cetățenii să facă teste pentru hepatită dacă sunt pacienți cu hemodializă, care sunt frecvent supuși transfuziilor. Teste pentru hepatită ar trebui să-și mai facă și persoanele cu parteneri sexuali multipli, dar și persoanele cu antecedente de boli cu transmitere sexuală, dar și persoanele instituționalizate sau încarcerate.

De asemenea, membrii familiilor cu bolnavi de heptatită cronică B și C au nevoie să se testeze, precum și persoanele cu HIV sau cu valori crescute ale transaminazelor –enzime ce ajută corpul să proceseze proteinele, care se regăsesc în principal în ficat, mușchi și inimă; sau alte semne de afectare hepatică, potrivit medicului.

Măsurile de prevenție

Despre măsurile de prevenție, medicul infecționist spune că pentru transmiterea fecal-orală, în cazul virusurilor A și E, hepatita se poate preveni prin spălarea mâinilor cu apă și săpun, consumul de alimente și apă din surse sigure, spălarea riguroasă a fructelor și legumelor, dar și prepararea termică adecvată a alimentelor. 

În cazul hepatitelor B și C este recomandată evitarea utilizării la comun a obiectelor tăietor înțepătoare (forfecuțe, unghiere, lame de bărbierit, etc…). De asemenea, în cazul piercingurilor și al tatuajelor sau al procedurilor cosmetice trebuie utilizate instrumente sterile sau, acolo unde este cazul, de unică folosință.

De asemenea, este importantă și utilizarea prezervativului în timpul actului sexual. 

Vaccinarea este o metodă sigură de prevenție

O altă metodă deosebit de eficientă împotriva hepatitei B este vaccinarea.

Ea începe în primele 24 de ore de la naștere apoi se continuă în cadrul schemei de vaccinare a Ministerului Sănătății. Reduce semnificativ riscul de a dobândi boala și, bineînteles, riscul de apariție a cirozei/carcinomului hepatic, precum și transmiterea bolii”, a declarat medicul infecționist.

Vaccinarea împotriva hepatitei virale A se recomandă anumitor grupe populaționale la risc sau persoanelor care călătoresc în zone cu endemicitate crescută, adică regiunile unde populația are astfel de boli.

În cazul hepatitiei virale C, în prezent, nu avem un vaccin, astfel că testarea și respectarea normelor de prevenție sunt esențiale, potrivit medicului.

Ziua Mondială de luptă împotriva hepatitei este marcată anual în data de 28 iulie. Scopul marcării acestei zile este aceea de a crește gradul de conștientizare a populației cu privire la hepatitele virale, de a promova prevenția și de a încuraja testarea și tratamentul.

Cu acest prilej, medicul infecționist Octavian Tăbăcaru de la Spitalului Județean de Urgență Buzău a oferit aceste explicații într-un comunicat publicat de spital.