Blocajul din comuna Bordeşti, judeţul Vrancea, a început în urmă cu câteva săptămâni, când primarul a murit. În mod normal, înlocuitorul acestuia trebuia să fie viceprimarul, dar acesta nu a fost ales în Consiliul Local din cauza disputelor dintre reprezentanţii majorităţii PSD-ALDE-UNPR.
Nici următoarea variantă de înlocuire a primarului, respectiv cu secretarul comunei, nu poate fi folosită, deoarece acesta este implicat într-un dosar penal şi a fost suspendat din funcţie.
Astfel, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a decis să-l numească temporar în fruntea comunei pe agentul agricol, însă vidul de putere nu a fost rezolvat, în condiţiile în care acesta refuză să semneze documente oficiale.
Surse din rândul administraţiei locale spun că situaţia poate fi deblocată prin desemnarea unui viceprimar, ceea ce înseamnă că reprezentanţii majorităţii trebuie să ajungă la un punct de vedere comun.
Disputa pentru funcţia de viceprimar se dă între doi membri PSD, fiul fostului primar şi un membru al partidului, care a căzut în dizgraţia filialei locale.
Dacă nu se va ajunge la un compromis politic, singura soluţie ar fi organizarea de alegeri anticipate.
Citeşte şi: Micutzu şi Dorian Popa feat. Shift, în topul celor mai populare clipuri pe YouTube în România
Citeşte şi: TOP 10 Cele mai vizualizate clipuri muzicale pe Youtube în 2018. Ce melodie a cucerit publicul | VIDEO
Citeşte şi: Cetele de feciori din Ţara Făgăraşului, cel mai vechi obicei de sărbători, se formează de Sf.Nicolae