Spectacol aviatic rar la Sibiu. Un MiG-15 a aterizat pe Aeroportul Internaţional din oraș
Pasagerii şi personalul de pe Aeroportul Internaţional Sibiu au avut parte de o surpriză spectaculoasă: apariţia unui MiG-15, unul dintre primele avioane cu reacţie produse de Uniunea Sovietică după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Avionul, care astăzi este întâlnit aproape exclusiv în muzee sau la expoziţii statice, a demonstrat că încă este operaţional, impresionând prin zborul său elegant şi puternic.
MiG-15 a marcat o etapă esenţială în istoria aviaţiei. Proiectat cu aripi în formă de săgeată, pentru a reduce rezistenţa aerului, avionul a fost conceput să atingă viteze apropiate de viteza sunetului, aducând o schimbare majoră în tehnologia militară a vremii.