Stadiul lucrărilor pe lotul 2 al Autostrăzii Focșani-Bacău depășește 80%

Publicat: 25 09. 2025, 12:41

Lotul de 38,78 km, parte a Autostrăzii Moldovei, este executat de antreprenorul român UMB Spedition, care mobilizează aproximativ 1.500 de muncitori și 422 de utilaje.

Potrivit oficialului CNAIR, în prezent se desfășoară lucrări de amenajare a nodurilor rutiere Adjud (65% fizic) și Răcăciuni (85%), terasamente, așternere de mixturi asfaltice și strat de uzură, montare parapet metalic, realizare marcaje rutiere și montare panouri fonoabsorbante.

Până la finalul anului 2025, circulația pe lotul 2 va putea fi deschisă cel puțin până la Adjud, pe o distanță de 17 km din cei aproape 39 km. Valoarea contractului, finanțat prin PNRR, este de 2,48 miliarde lei, fără TVA.

În prezent, constructorul lucrează simultan pe toate cele trei loturi ale tronsonului Focșani-Bacău (95,9 km), cu aproximativ 4.000 de muncitori.

„Dacă se menține ritmul actual de lucru, anul viitor (2026) se va circula pe autostradă de la București la Pașcani, pe o distanță de 390 km (A3 – A7)”, a spus Cristian Pistol.