UPDATE Stația de metrou Piața Iancului a fost evacuată din cauza unei degajări de fum

Publicat: 09 06. 2026, 16:25
Actualizat: 09 06. 2026, 16:34
Logo-ul SMURD poate fi vazut pe o ambulanta in timpul ceremoniei prilejuita de receptia noului sediu al Detasamentului 1 de Pompieri, in Timisoara, vineri, 15 aprilie 2022. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

UPDATE:

Incendiul a fost stins. Acesta a afectat conductoare electrice aflate in tunel, la aproximativ 30 de metri de peron, au anunțat pompierii.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Potrivit pompierilor, degajarea de fum a fost semnalată pe peron.

Echipajele au evacuat persoanele aflate în stație, iar în acest moment se așteaptă oprirea circulației garniturilor de metrou și deconectarea de la electricitate, pentru a permite salvatorilor să pătrundă în tunel.

Nu sunt persoane rănite, anunță ISU.

La fața locului intervin trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.