Suceava: Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu maşina într-un canal al unei micro-hidrocentrale

Publicat: 02 05. 2011, 10:43
Actualizat: 06 11. 2012, 14:12

Potrivit Poliţiei Suceava, tânărul de 21 de ani, din comuna suceveană Şaru Dornei, circula, duminică, pe un drum judeţean din localitatea sa, iar într-o curbă la stânga, din cauza vitezei şi pe fondul lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul volanului.

Maşina s-a răsturnat în partea stângă a sensului de mers, în canalul de aducţiune a micro-hidrocentralei Neagra Şarului 1, iar în urma accidentului tânărul a murit.

Cadavrul acestuia a fost găsit la o distanţă de aproximativ 370 de metri de locul accidentului, în bazinul micro-hidrocentralei Neagra Şarului 1, fiind dus în aval de curenţii de apă.