Temperaturile mari pot provoca diferite suferinţe, avertizează medicii

Medicii atrag atenţia asupra faptului că expunerea corpului la temperaturi ridicate reprezintă un stres asupra organismului, iar fără o hidratare corespunzătoare, care să menţină temperatura în jur de 37 grade Celsius, pot apărea crampele de căldură, insolaţie, epuizare sau şoc hipertermic.

1 afișare
Imaginea articolului Temperaturile mari pot provoca diferite suferinţe, avertizează medicii

Temperaturile mari pot provoca diferite suferinţe, avertizează medicii

Crampele de căldură apar la nivelul abdomenului, braţelor, membrelor inferioare, mai ales atunci când transpirăm abundent în timpul unor activităţi fizice solicitante. În aceste condiţii, orice activitate fizică va fi sistată, iar pacientul va intra în repaos într-un loc răcoros. Activităţile fizice intense pot fi reluate după mai multe ore, când canicula s-a mai potolit. Este recomandat consumul de lichide precum sucuri de fructe naturale sau de băuturi energizante diluate cu apă. Dacă aceste crampe durează mai mult de o oră, este necesar consultul medical.

Epuizarea cauzată de caniculă apare după câteva zile de călduri excesive şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţia de slabiciune şi oboseală, somn agitat sau insomnie. Aceste stări pot fi combătute prin odihnă în locuri răcoroase, consumul lichidelor, iar dacă simptomele continuă va fi solicitat ajutorul medicului.

Insolaţia este dată de expunerea directă şi prelungită a capului la soare. Se manifestă prin: dureri de cap violente, somnolenţă, greaţă şi eventual pierderea cunoştinţei, febră şi uneori arsuri ale pielii.

Riscul de insolaţie este mult mai ridicat la copii . De aceea, trebuie evitată expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11-18. Iar cel care a făcut insolaţie va fi dus la umbră, încercându-se răcirea corpului cu gheaţă sau apă rece, ventilaţie, administrarea unei cantităţi consistente de lichid.

Şocul hipertermic este o urgenţă medicală. Apare ca urmare a incapacităţii organismului de a-şi menţine temperatura normală, aceasta crescând repede, ajungând/depăşind 40 grade Celsius.

Simptome şocului sunt: pielea este foarte caldă, roşie şi uscată, dureri de cap violente, dezorienatare şi pierderea cunoştinţei (leşin), eventual convulsii. În acest caz va fi solicitat serviciul de urgenţe medicale (Salvarea). Până la sosirea acesteia bolnavul va fi dus la umbră, udat cu apă rece, dacă este posibil, persoanei i se face un duş rece.

Medicii atrag atenţia că, fără acordarea rapidă a îngrijirilor medicale, şocul hipertermic poate fi fatal.

Pentru a limita efectele canciulei în locuinţe, ferestrele expuse la soare vor fi închise, fiind trase jaluzelele sau draperii. Ferestrele vor rămâne închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă şi vor fi deschise seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.

De asemenea, pentru a reduce temperatura din casă este bine ca lumina artificială să fie menţinută la intensitate scăzută şi utilizată pentru perioade mai scurte. În plus, orice aparat electro-casnic de care nu este nevoie va fi închis.

Vestimentaţia în zilele canciulare trebuie să fie lejeră şi amplă, din fibre naturale, de culori deschise. Pe cap vor fi purtate pălării sau şepci în culori deschise.

Pe parcursul zilei vor fi făcute duşuri calduţe, apa fiind lăsată pe corp. În zilele caniculare, consumul de lichide trebuie să depăşească doi litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

Consumul de alcool (inclusiv bere sau vin) este interzis întrucât acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, va fi evitat consumul băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

În schimb, medicii recomandă consum ridicat de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Este bine ca în zilele caniculare să fie evitate activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).

O mare atenţie trebuie acordată copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi, oferindu-le periodic lichide, chiar dacă nu sunt solicitate.

Părinţii trebuie să evite să iasă cu copilul din casă în orele canciulare, mai ales dacă este vorba despre bebeluş (0-12 luni). În cazul în care este necesară deplasarea, atunci copilul va fi îmbrăcat lejer, chiar dacă are până la 9 luni, iar capul va fi acoperit cu o pălărie de soare. Copilul trebuie lăsat dezvelit atunci când doarme. În schimb, nu este recomandat scăldatul în apă rece. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici