Toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. 21 de persoane au fost internate

Publicat: 09 07. 2025, 08:21
Actualizat: 09 07. 2025, 09:56
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

UPDATE: Anchetă de amploare în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară de la tabăra din Vârtop

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anunță că inspectorii au intervenit de urgență în cazul suspiciunii de toxiinfecție alimentară de la Vârtop.

În noaptea de marți spre miercuri, Planul Roșu de intervenție a fost activat în stațiunea turistică Vârtop, după ce 57 de persoane, majoritatea copii aflați într-o tabără, au prezentat simptome specifice toxiinfecției alimentare.

La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Crișana, Serviciului de Ambulanță Județean și SMURD, reușind evaluarea medicală și transportul în siguranță al pacienților la Spitalul Județean din Oradea. În total, 21 de persoane au fost internate la Secția de Boli Infecțioase, fiind stabilizate și monitorizate.

ANSVSA anunță că a fost declanșată o anchetă epidemiologică comună, desfășurată de DSP Bihor și DSVSA Bihor, pentru identificarea cauzei toxiinfecției.

Inspectorii sanitari veterinari au efectuat controale amănunțite privind „igiena, trasabilitatea produselor alimentare, condițiile de depozitare și documentația unității”. De asemenea, au fost prelevate probe și verificate condițiile de respectare a normelor sanitar-veterinare, în vederea eliminării oricăror riscuri suplimentare pentru sănătatea publică, a precizat ANSVSA.

Știrea inițială: Potrivit ISU Bihor, în noaptea de marți spre miercuri, „în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulți și 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani.”

Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție. În misiunea au fost trimise două echipaje medicale de prim-ajutor cu ambulanțe SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, precum și două microbuze de transport persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.

18 persoane au ajuns la spital.

„La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecție alimentară – greață, vărsături și crampe abdominale, fiind conștiente și cooperante. După evaluarea medicală și acordarea primului ajutor medical, au fost transportate la spital 18 persoane – 16 copii și 2 adulți”, a transmis ISU.

Planul roșu a fost activat la ora 23:45 și a fost dezactivat la ora 1:30. Grupurile de turiști erau din Timișoara și București.