Trei maşini avariate şi trafic blocat după ce un copac s-a prăbuşit, în centrul oraşului Alba Iulia

Publicat: 20 01. 2010, 11:42
Actualizat: 11 11. 2012, 16:20

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Iulia Haţegan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că un copac dintr-un parc aflat în faţa unui hotel din centrul municipiului a cedat sub greutatea zăpezii şi s-a prăbuşit, avariind trei autoturisme.

Haţegan a spus că strada Primăverii din centrul municipiului a fost blocată din cauza copacului prăbuşit, însă nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

Echipele societăţii de salubritate din Alba Iulia au intervenit şi au tăiat copacul pentru a degaja strada. Toată această acţiune a fost monitorizată de poliţiştii din Alba Iulia, care au închis traficul în zonă.