Porcsalmi Balint a declarat, miercuri, în discursul rostit la manifestările de la Cluj-Napoca de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, că fraternitate nu înseamnă izolare şi conflict ci, dimpotrivă, înseamnă înţelegere şi convieţuire.
„Astăzi, când vorbim atât de mult de idealurile revoluţiei, de egalitate, fraternitate şi libertate, trebuie să vorbim mai aplicat. Egalitatea înseamnă că legea este lege pentru toţi, indiferent de naţionalitate. Fraternitate nu înseamnă izolare şi conflict, dimpotrivă, înseamnă înţelegere şi convieţuire. Şi mai trebuie să înţelegem că dezideratele comunităţii maghiare nu diminuează drepturile şi libertăţile majorităţii româneşti. Un semn clar şi puternic de egalitate şi fraternitate ar fi amplasarea plăcuţelor, nu de frână, ci multilingve, Cluj – Koloszvar – Klausenburg şi cred, cu tărie, că ar fi, într-adevăr, o dovadă vie a libertăţii noastre, a tuturor clujenilor. Cerem ca, în semn de normalitate şi în spiritul idealurilor revoluţionare – fraternitate, egalitate şi libertate, ca aceste plăcuţe multilingve şi indicatoare să fie amplasate”, a spus Porcsalmi.
Preşedintele executiv al UDMR a participat, miercuri, la Cluj-Napoca, la manifestările de depunere de coroane şi jerbe de flori în faţa fostului Hotel Biasini unde, în 1848, au înnoptat foştii revoluţionari Petofi Sandor şi Nicolae Bălcescu.
La ceremonie, la care au asistat peste o mie de etnici maghiari, au mai fost prezenţi prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, care a citit mesajul premierului Sorin Grindeanu adresat maghiarilor cu ocazia zilei de 15 martie, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, care a citit mesajul premierului Ungariei, Orban Viktor, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, parlamentari UDMR. De la manifestare a lipsit primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Anterior acestei ceremonii, jandarmii clujeni au dat trei amenzi a câte 500 de lei şi un avertisment unor persoane care au purtat steagul neoficial al Transilvaniei.
Citeşte şi: Asistaţii social din Slatina au încercat să păcălească Primăria şi să obţină mai multe tichete sociale
Citeşte şi: Aeroportul Internaţional Sibiu, EVACUAT după găsirea unui colet suspect: „Traficul a fost reluat în condiţii normale”
Citeşte şi: VIDEO Mandat de ARESTARE preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă. Autorităţile INFIRMĂ localizarea în Serbia a fostului deputat
Citeşte şi: Membru al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, AMENDAT la marşul etnicilor maghiari din Cluj
Citeşte şi: Liviu Dragnea, despre verificările la DNA şi Parchetul General: CCR a prezentat o motivare amplă, destul de clară
Citeşte şi: Centrul de Asistenţă a Românilor din Italia: Am sesizat cazuri de sclavie modernă, fără rezultat