UE spune „stop” risipei de haine, dar ARETEX avertizează că, deși intenția e nobilă, ea mai mult încurcă

Din 19 iulie 2026, Uniunea Europeană face un pas important împotriva risipei de haine: pentru întreprinderile mari, distrugerea anumitor produse de consum nevândute, printre care îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte și încălțămintea, este interzisă.

Întreprinderile mijlocii intră sub incidența acestei interdicții abia la 19 iulie 2030, iar microîntreprinderile și întreprinderile mici sunt exceptate.

Mai mult decât o schimbare

Regulamentul (UE) 2024/1781, care instituie cadrul european pentru proiectarea ecologică a produselor sustenabile, pleacă de la o idee simplă, chiar nobilă: un produs nu trebuie să ajungă deșeu doar pentru că nu și-a găsit cumpărător.

Toate bune și frumoase, însă această schimbare este, în esență, mai mult decât o simplă interdicție a distrugerii deșeurilor textile.

Regulamentul pune bazele unei transformări a întregului ciclu de viață al produsului: durabilitate, reparabilitate, reutilizare, reciclare, conținut de materiale reciclate și informații mai clare despre compoziția și caracteristicile produselor.

„Valoarea unui produs nu se încheie în momentul în care a fost vândut”

Textilele, în special îmbrăcămintea și încălțămintea, se află explicit printre grupele prioritare pentru viitoarele cerințe de proiectare ecologică.

Președintele Asociației Române pentru Reutilizarea și Reciclarea Textilelor (ARETEX), Zoltan Gundisch, vede în această schimbare un semnal esențial: „valoarea unui produs, mai ales dacă este nou, nu se încheie în momentul în care acesta nu a fost vândut”.

Înainte de eliminare, spune el, produsul poate fi „redistribuit, pregătit pentru reutilizare, donat” sau, dacă nu mai există alte opțiuni, reciclat.

O regulă cu vulnerabilități

Aceasta este, de fapt, filosofia economiei circulare pe care regulamentul încearcă să o impună.

Textul european cere operatorilor economici să ia măsurile necesare pentru a preveni distrugerea produselor nevândute și îi obligă să raporteze cantitățile eliminate, motivele și traseul ulterior al produselor.

Dar aici apare și marea vulnerabilitate a noii reguli.

Interdicția nu este absolută

Regulamentul permite derogări pentru situații precum probleme de sănătate, igienă sau siguranță, produse deteriorate care nu pot fi reparate în mod rentabil, produse nepotrivite scopului lor, donații refuzate, produse care nu pot fi pregătite pentru reutilizare sau refabricare ori cazuri în care distrugerea are cel mai mic impact negativ asupra mediului.

În lectura ARETEX, tocmai aceste excepții pot slăbi efectul interdicției.

„Interdicția este considerabil mai restrânsă decât pare la prima vedere”, avertizează Gundisch.

El atrage atenția asupra testului economic aplicat produselor deteriorate: dacă repararea sau recondiționarea costă mai mult decât distrugerea și înlocuirea produsului, distrugerea rămâne posibilă.

Într-o piață cu articole foarte ieftine, spune el, acest criteriu poate fi ușor îndeplinit, iar evaluarea aparține companiei.

Există și riscul ca distrugerea să nu dispară, ci doar să devină mai puțin vizibilă.

Stocurile pot ajunge la entități exceptate, la terți sau în afara Uniunii Europene.

În lipsa unui sistem puternic de reutilizare, volumul distrus poate rămâne același, doar că mai greu trasabil

ARETEX numește asta „substituirea, nu eliminarea distrugerii”: volumul distrus poate rămâne același, doar că traseul devine mai greu de urmărit.

De aici rezultă o întrebare esențială pentru România: ce se întâmplă cu produsele care nu mai pot fi distruse, dacă țara nu are încă un sistem suficient de puternic pentru reutilizare și reciclare?

Răspunsul ARETEX: regulamentul european este „doar o parte a soluției”.

România are nevoie de colectare separată, centre de sortare, capacități de pregătire pentru reutilizare și reciclare și, mai ales, de un sistem eficient de răspundere extinsă a producătorului (REP).

Fără aceste mecanisme, există riscul ca o problemă să fie mutată dintr-o parte a lanțului în alta.

Dacă stocurile nevândute ajung la operatorii de reutilizare fără finanțare și fără o schemă REP funcțională, ele pot deveni, în cuvintele ARETEX, „o povară cu valoare economică negativă”.

La fel de importantă este problema controlului

Deși regulamentul introduce obligații de informare și raportare, ARETEX atrage atenția că versiunea finală a legislației a renunțat la obligația unei asigurări independente a datelor raportate.

„Sistemul rămâne, prin urmare, unul preponderent autodeclarativ”, iar pentru România întrebarea decisivă este cine verifică aceste date, cu ce competențe și cu ce acces la informațiile de trasabilitate.

Miza nu se oprește însă la stocurile nevândute.

Regulamentul european schimbă treptat chiar modul în care produsele trebuie concepute.

Produse de calitate încă din faza de proiectare

Comisia a acordat prioritate textilelor pentru viitoarele cerințe de proiectare ecologică, iar cadrul ESPR urmărește produse mai durabile, mai ușor de reparat, reutilizat și reciclat.

În plus, pentru produsele care intră sub incidența actelor delegate, regulamentul prevede disponibilitatea unui pașaport digital al produsului, care va lega produsul de informații relevante despre acesta.

Pentru industria textilă, aceasta poate fi schimbarea cu adevărat importantă.

Așa cum spune Zoltan Gundisch, „calitatea produselor care intră astăzi pe piață determină calitatea produselor care vor putea fi reutilizate sau reciclate peste câțiva ani”.

Dacă piața continuă să ofere articole cu materiale slabe, cusături fragile și amestecuri complexe de fibre, durata lor de viață scade, iar reutilizarea și reciclarea devin mai dificile.

Un tricou, mai multe vieți

Exemplul tricoului este relevant: un produs bine făcut poate trece prin mai multe etape de utilizare înainte să ajungă la reciclare.

Un tricou de calitate slabă își poate pierde forma după câteva spălări, se poate decolora, iar cusăturile pot ceda rapid.

În acel moment, valoarea produsului scade nu doar pentru consumator, ci și pentru întregul sistem de reutilizare și reciclare.

Aici se află, probabil, esența întregului regulament: economia circulară nu începe la tomberon, ci la masa de proiectare.

„Economia circulară începe în faza de proiectare a produsului”

Regulamentul european urmărește exact această schimbare de perspectivă: produsul trebuie conceput astfel încât să reziste, să poată fi reparat, reutilizat și, la finalul vieții sale, reciclat. Documentul european urmărește explicit creșterea durabilității, a potențialului de reparare, reutilizare și reciclare și reducerea generării de deșeuri.

ARETEX formulează aceeași idee într-o concluzie puternică:

„Economia circulară începe, de fapt, în faza de proiectare a produsului, nu în momentul în care acesta devine deșeu.”

Prin urmare, 19 iulie 2026 nu este atât data la care Europa „interzice aruncarea hainelor nevândute”, cât începutul unei schimbări mai ample: produsul trebuie să-și păstreze valoarea cât mai mult timp.

Interdicția distrugerii este doar prima piesă

Urmează proiectarea ecologică, pașaportul digital, trasabilitatea, reutilizarea și reciclarea.

Prin urmare, pentru România, provocarea este să construiască infrastructura și mecanismele economice capabile să transforme această obligație europeană într-un circuit real al produselor și materialelor.

Altfel, există riscul ca distrugerea să nu dispară, ci doar să-și schimbe traseul și să devină mai greu de văzut.