Ultimele 540.000 de doze de vaccin antigripal ajung marţi şi miercuri la DSP-urile din ţară

  • Ministerul Sănătăţii anunţă finalizarea distribuţiei dozelor de vaccin gripal achiziţionate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021.
  • Până acum a fost confirmat un singur caz de gripă în România şi niciun deces.
575 afişări
Imaginea articolului Ultimele 540.000 de doze de vaccin antigripal ajung marţi şi miercuri la DSP-urile din ţară

Potrivit MS, ultimele 540 000 doze de vaccin gripal vor ajunge marţi şi miercuri la direcţiile de sănătate publică şi, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

„Pentru acest sezon, MS a achiziţionat aproximativ 3 milioane de doze de vaccin gripal, dublu faţă de anul trecut”, anunţă MS.

Reprezentanţii MS reamintesc faptul că, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică s-a realizat în mai multe etape, începând cu data de 14 septembrie 2020.

Până la data de 29 noiembrie, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a MS, au fost vaccinate un număr de 864.796 persoane din categoriile la risc, conform monitorizărilor realizate de INSP.

Conform aceleaşi surse, la nivel national, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) este în scădere, în săptămâna 48 de monitorizare, a fost de 31,874, cu 63,9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (88.394) şi cu 27,4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (43.954) – scăderi posibil datorate şi sub-raportărilor din perioada sărbătorilor legale.

Până în prezent a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul şi niciun deces confirmat cu virus gripal.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici