UMF „Carol Davila”, lider al universităților de medicină și locul 2 la nivel național

Publicat: 05 05. 2026, 07:57

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și-a consolidat statutul de lider al învățământului medical românesc, clasându-se pe locul al doilea la nivel național în cea mai recentă ediție a Metarankingului universitar, clasament oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării pe baza datelor aferente anului 2025.

Rezultatul plasează UMF „Carol Davila” pe prima poziție între universitățile de profil medical și farmaceutic din România, depășind totodată Universitatea din București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București în clasamentul general.

„O evoluție constant ascendentă” (prof. univ. dr. Viorel Jinga)

„Parcursul instituțional reflectat în Metaranking evidențiază o evoluție constant ascendentă a universității noastre, de la poziția a șasea în anul 2020, până la clasarea pe locul al doilea în anul 2025 — progres care confirmă eficiența strategiilor academice asumate și angajamentul ferm pentru excelență în educație și cercetare”, transmite Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector UMF „Carol Davila”.

Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât UMF „Carol Davila” se numără printre cele trei universități din România care au depășit pragul de 20.000 de puncte, alături de Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București.

UMF Carol Davila este recunoscută și internațional

Rezultatul vine în continuarea unei serii de recunoașteri internaționale: luna trecută, ediția 2026 a clasamentului SCImago Institutions Rankings a plasat universitatea pe prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații de cercetare din România.

Metarankingul național, realizat pe baza prezenței universităților românești în rankinguri internaționale relevante, este și instrumentul prin care Ministerul Educației și Cercetării alocă anual finanțarea pentru cercetare.

Ediția curentă include 34 de universități, cu două mai multe față de anul precedent.