Un bărbat a fost reţinut după ce a furat o bază de clienţi pe care a vândut-o cu 30.000 euro

  • Un bărbat a fost reţinut de DIICOT, sub acuzaţia că a furat şi apoi accesat o bază de clienţi pe care anterior o vânduse cu 30.000 euro
  • Patru percheziţii au avut loc în acest caz, în judeţul Bistriţa-Năsăud, iar zece persoane au fost audiate
  • Marţi, bărbatul va fi prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile
665 afișări
Imaginea articolului Un bărbat a fost reţinut după ce a furat o bază de clienţi pe care a vândut-o cu 30.000 euro

Un bărbat a fost reţinut după ce a furat o bază de clienţi pe care a vândut-o cu 30.000 euro

Procurorii DIICOT au reţinut pentru de 24 de ore un inculpat bănuit de înşelăciune, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice şi perturbarea funcţionării sistemelor informatice.

„În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul a indus în eroare o societate comercială din domeniul asigurărilor, precum şi pe administratorul acesteia, cu ocazia înstrăinării, în cursul lunii octombrie 2019, a portofoliului de clienţi ai unei alte societăţi, a cesionării numerelor de telefon folosite de respectiva societate şi a închirierii spaţiului în care funcţiona societatea, inducând în eroare persoanele vătămate cu suma de 30.000 euro, după care a reluat relaţiile cu clientela înstrăinată în mod fraudulos”, arată DIICOT.

De asemenea, în perioada mai – iulie 2020, aceeaşi persoană a accesat în mod repetat, fără drept, bazele de date ale asiguraţilor societăţii victimă, precum şi ale unei alte societăţi pentru a obţine date informatice, cu privire la clienţii acestora şi scadenţarele poliţelor de asigurări (esenţiale în desfăşurarea activităţii în domeniul asigurărilor).

Începând cu luna aprilie 2020, fără drept, a transferat bazele de date cu clienţii şi scadenţarele poliţelor de asigurări ale societăţii victimă şi a accesat conturile părţilor vătămate, fiind salvate scadenţare şi generate baze de date într-un calculator al făptuitorului, pentru a fi folosite în vederea încheierii de contracte de asigurări de către inculpat pe altă societate comercială pe care o administra.

„În perioada 22-25.06.2020, prin introducerea repetată, fără drept, de parole greşite de acces într-o bază de date, a restricţionat accesul în acest sistem a angajaţilor societăţii vătămate, ducând la imposibilitatea utilizării sistemului pentru o perioadă de timp, cu scopul de a hărţui şi a perturba grav funcţionarea sistemelor informatice. La data de 17.08.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Bistriţa-Năsăud au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în urma cărora au fost ridicate ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, 2 unităţi centrale, 4 laptopuri, 3 telefoane mobile, 9 cartele SIM, 3 routere wireless, precum şi sume de bani (15.500 de lei şi 3.100 de euro)”, adaugă DIICOT.

Marţi, bărbatul va fi prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţia anunţă că în acest caz au fost audiate zece persoane.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici