Un bărbat din Botoşani a murit într-un incendiu provocat de o sobă supraîncălzită
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/1688/16973626/2-20baba42-0586-4d91-9e24-300e41de5725.jpg)
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, incendiul a izbucnit într- o locuinţă din oraşul Dărăbani, fiind observat şi anunţat cu întârziere, ceea ce a dus la moartea proprietarului în vârstă de 61 ani.
„La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul punctului de lucru Dărăbani, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum si pompierii voluntari din oraş. La sosirea forţelor de intervenţie ardeau bunurile dintr-o camera şi un hol precum şi o parte din acoperişul casei. Întrucât existau informaţii că proprietarul nu a ieşit din locuinţă, pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat lângă sobă”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.
Pompierii au stabilit în urma cercetărilor efectuate că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite.