Un bărbat din Slatina a cerut intervenţia pompierilor după ce a găsit un şarpe de doi metri în casă

Publicat: 06 06. 2011, 17:07
Actualizat: 06 06. 2012, 05:30

Pompierii militari din cadrul ISU Olt au fost solicitaţi, luni, în jurul orei 15.00, să intervină la o locuinţă de pe strada Banului, din municipiul Slatina, întrucât proprietarul casei a descoperit un şarpe.

Astfel, pompierii au găsit în holul casei, un şarpe lung de doi metri.

Lucrătorii ISU Olt au reuşit să prindă şarpele, pe care l-au dus la sediul instituţiei.

„Este un şarpe de câmp. Nu este periculos. Am luat legătura atât cu cei de la Poliţia animalelor, cât şi cu organizaţiile de protecţie a animalelor, însă nu au unde să-l ţină. Îi vom da drumul într-o pădure de lângă Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sergent-major Alin Băseşteanu.