Un cadavru în descompunere a fost descoperit pe un câmp din judeţul Constanţa
Potrivit IPJ Constanţa, miercuri, în jurul orei 14.45, poliţişti din cadrul Serviciului Municipal de Ordine şi Siguranţă Publică au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Cumpăna, pe câmp, s-ar afla un cadavru.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre cadavrul unui bărbat, în stare de descompunere.
Poliţiştii fac verificări în vederea stabilirii identităţii persoanei decedate.
Conform procedurii, în cauză a fost întocmit dosar penal.